Bătălia pentru Kiev

Toată ziua de vineri, femeile și copiii care au emigrat în România au fost primiți cu omenie, cu înțelegere, cu spirit de solidaritate. Mă bucur că într-o situație dramatică suntem capabili să ne purtăm cu o înălțime morală.

Imaginile cu femeile și copiii fugind de gura neagră a războiului au mișcat populația pînă la lacrimi. Fără inițiative guvernamentale, fără ordonanțe de urgență și fără ordine de sus, românii din zonele de graniță s-au organizat cu spirit solidaritate și altruism, ignorînd precedentele etniei noastre pe teritoriile ucrainene. Faptul că unii politicieni s-au grăbit să se arate la vadul unde tremură durerea semenilor ține mai degrabă de reflexele egoiste ale aleșilor. Și la inundații, și la hramuri, și la mari sărbători populare s-au mai înghesuit să fie văzuți și să strîngă mîini și voturi. Geaba se arată ei ca ospitalieri și ca binefăcători. N-au ce oferi. „Bunăstarea” adusă de NATO și de Uniunea Europeană nu ajung pensionarilor și copiilor din România. Condițiile noastre, dincolo de cele din promisiunile politice, nu sunt prea tentante. De altfel, cei mai mulți fugiți din calea războiului de cotropire a Ucrainei vor să continue drumul spre alte țări, în ciuda faptului că noi suntem în Uniunea Europeană și „sub umbrela” NATO. Ce nu-i ademenitor pe meleagurile noastre? Probabil că din aceleași rațiuni și alți emigranți din lumi sărace nu aleg țara noastră decît ca pe un spațiu de tranzit. De ce? Ar trebui să ne răspundem singuri și să le cerem socoteală politicienilor. Una dintre cele mai hărăzite geografii din emisfera nordică nu poate fi ridicată deasupra condiției de „spațiu de trecere”.

Mă impresionează hotărîrea ucrainenilor de a lupta cu AKM-ul împotriva tancurilor și rachetelor rusești.  Arată ceva între patriotism și fanatism! O fotografie cu soldați și cetățeni îi surprinde întinși pe asfalt în așteptarea tancurilor care amenință să ocupe inima capitalei ucrainene. Ce șanse au? Cam aceleași pe care le aveau vietnamezii în fața armatei americane! Europa democratică, Europa preocupată de diferența de gen, de ministere LGBT, de modul de adresare și de ce trebuie scris într-un pașaport discută, negociază, pe alocuri se și tîrguiește pe seama măsurilor ce trebuie luate pentru a stopa dezastrul Ucrainei. Între timp, în transmisii directe, la marginea de est a continentului se purcede la dărîmarea guvernului și a președintelui ales de ucraineni, la distrugerea instituțiilor și a spațiilor civile și la transformarea țării într-un satelit al Kremlinului.

În Europa, nu peste mări și țări, și nu pe vremea unei invazii medievale, ci în 2022 se petrec lucruri care păreau uitate în istorie. Orientarea proeuropeană și antirusă este deturnată cu mijloace militare și tot ce a pus la cale NATO și Uniunea Europeană nu poate trece dincolo de sancțiuni și declarații. Diferențe de sistem, nu de interese! Au făcut afaceri, au făcut bani, au importat petrol, gaz și nenumărate materii prime. În același timp, pedanții europeni le-au vîndut tehnologie și mărfuri la prețuri exorbitante și își bazează jumătate din industria luxului pe mofturile miliardarilor ruși.

În anul 2022, cînd se lucrează la proiecte de locuințe pe alte planete și cînd a zbura în cosmos este doar o chestiune de moft, cînd hologramele ne iau locul în cele mai banale locuri, asaltul asupra Kievului este o bătălie între absurd și fanatism, între dictatură și democrație, între ortodoxie și decadența lumii cu ifose progresiste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 57

144 de Comentarii

  1. Opriti razbouiul!!! Opriti ! Chiar daca au facut Bastroe, chiar daca su luat limba romana din scoli chiar daca au gresit, nimeni nu trebuie sa fie ucis. Se vor caina oricum.Copii au nevoie sa copilareasca, sa creasca, sa traiasca sa se bucure de viatza . Cine uraste, sa fie urat de Dumnezeu! Opriti va!!

  2. Cîțu papă peste suta de miliarde de euro, nu-l întrebat nimeni nici măcar partner in crime Ciolacu.
    Pungașul Șoroș a spart Banka Angliei a furat de la Regină. Regina Cîțu și-a luat singur pentru bunăstarr.

  3. De ce luptă tinerii cu arma în mână împotriva tancurilor?? pentru că ştiu că nu-i omoară. Ruşii i-au ferit cât au putut, pentru că sunt de-i lor, slavi.Guvernul ucrainian a ajuns la putere printr.o lovitură de stat. „Maidanul” condus înţelept de CIA, a schimbat toată strictura politică din Ucraina, cu una fidelă SUa. Ce le-a adus ucrainienilor această grosolană manipulare?Rrăzboi, distrigeri, frământări. Americanii voiau Ucraina doar pentru ei, nu pentru ucrainieni.

  4. Ifose progresiste? Nuuuuu! Ura fata de ceilalti, lacomia si acapararile escrocilor mondiali=clanurile infractionale organizate la nivel global sunt cei care distrug viata pe pamamt! Toate aceste actiuni au la baza imoralitatea, dezumanizarea, distrugerea respectului fata de legislatia tarilor, manipularile si minciunile la cote alarmante, narcisismul doar ca manifestare si comportament nu ca boala, plus destule despre care nu se vorbeste sub nicio forma.

  5. În loc să-și omoare afacerile occidentul preferă să-l lase să omoare oameni și să distrugă o țară. Nu renunță afaceriștii vestici la mulți bani. Mai ales Germania.

  6. Peste 1000.000 de romani sint Torturati de Regimurile Criminale ale Banditilor Ukrainieni de peste 100 de Ani.
    Mosneagul Pervers Cordel Nistorescu a Primit Ordin sa Implore Iertarea pentru a Hrani Banditii Ukrainieni.
    IERTAREA ADUCE NOI PACATE !!!

  7. Putin s-a dovedit o canalie setoasa de sange si de moarte. Ce nu intelege nemernicul este ca daca poporul din Ukraina a hotarat o astfel de guvernare, vointa asta trebuie respectata si de el desi se crede Stalin sau Hitler.
    Ma uitam cu groaza ce explozii uriase, de parca erau bombele de la Hirosima si Nagasaki, plasate intre blocuri!
    Se pare totusi ca glorioasa lui armata sovietica s-a cam impotmolit, probabil si dupa ce au vazut ca si gloriosii crapa.
    Va ganditi ce-ar fi facut cu noi acest criminal daca Romania n-ar fi fost membra NATO?

  8. Degeaba „suntem capabili să ne purtăm cu o înălțime morală.” Ukrainienii astia nu stiu ce au facut bunicii lor cu romanii alungati de pe proprietatile lor in 1944. Nemtii habar n-au ca au dat Basarabia la rusi in 1939, ca abia in 2019, dupa 80 de ani, s-a desecretizat anexa secreta a pactului Ribbentrop – Molotov, iar ei citesc doar titlurile, ca orice corporatist incult.

  9. Concluzia e clara :alegem dictatura si ortodoxia!Heil Putin!
    Se scandeaza :
    1.”Putin si poporul rus/Dictatura ne-a adus”
    2.”Ortodoxia salveaza Romania”
    3.’Ipse Mache Tomitanul/ Ne slujeste cu bulanul”
    4.”Putin, Simion, Tarziu/N-au trecut de gimnaziu”
    5.”Hitler,Stalin si Putin/Au un nume :asasin”

  10. Au dreptate chinezii, ce caută nato in Ucraina, ce caută Ucraina în nato!? Cine seamănă vânt culege furtuna, cel mai vinovat e comediantul ajuns președinte. Ucraina încă mai are focoase nucleare rusești, dar lumea ce vede la tv asta crede. Mă mir că dl. Nistorescu e naiv, sau poate numai acum!?

  11. Nu pot sa uit cum acum un an,acesti emigranti ucrainieni il faceau pe Mircea Lucescu,pe stadion la Dinamo Kiev,TIGAN si sa plece inapoi in Romania.

  12. Excelent articol,arata distanta dintre civilizatie si salbaticie!Ortodoxia e salbaticie,dictatura,intuneric,Doamne, apara-ne si pazeste!Neghiobul rus a adus ceceni drapati in uniformele Armatei rosii sa ucida crestinii ucrainieni

  13. Ma gandeam ca epicentrul prostiei e la romani pentru ca au votat asa ceva la conducerea tarii!
    Dar vad ca se poate sI mai rau!
    Pai artistul ala credea ca sare cineva din Ieuropa cu pistolul in mana sa il apere de Putin!
    Si daca s-a uitat in gura vreunui ieuropean sau american iar e de o prostie rara!
    Stiau bine in ce zona se afla, cu cine se invecineaza ,cine e Putin si ce vrea , dar a facut pe prostul in continuare si a mai si jucat la cacialma fara sa aiba vreo sustinere concreta!

    Pai tu ceri ajutorul cu pistolul unora pe care acum ii preocupa LGBT , unora care nu mai au treaba cu tata , mama si cu familia!

    Ce il deranja un statut de neutralitate!
    Si daca a facut-o de capul lui si daca a ascultat sfaturi pretioase tot …asa ramane!
    Dar a distrus o tara.
    Asta cand sunt votati pezevenchi si turisti la conducerea tarii!

    Nici ce a facut Putin nu are sustinere.

    Nici ce fac romanii nu se sustine.Dintre vecinii Rusiei noi suntem cei care ii injuram mai tare si nu se face!
    Parca vestul sau estul nu stiu cine suntem.

    Asa ca, dragi romani , sa aveti grija cu cine votati data viitoare!

    aista-i o opinie.

  14. Este suficient ca un mare oraș să reziste. Să nu poată fi „pacificat” de tancurile, helicopterele sau avioanele rusești. Lumea e guvernata de simboluri și emoții. Iar simbolul rezistenței la un război nedrept e cel mai nobil.

    Deocamdată își fac loc cu greu imaginile maternității, transferate la subsol clădirii, cu copiii protejați de cutii de carton. Sau omul scos dintre fiare contorsionate, viu ca prin minune, după ce un tanc rusesc i-a trecut peste mașină. Așa, de distracție…

    Mă repet: aștept cu mare nerăbdare momentul când Vladimir Putin va fi purtat în zeghe la Tribunalul de la Haga, spre condamnarea la pușcărie pe viață, cu executare.

  15. AntiCristul de la Kremlin se pote lua de mana cu orice alt criminal in masa :un Bush jr,un Hitler,un Stalin
    Satana Ruseasca ,reprezentantul Iadului pe Pamant ,nu stie decat sa verse si sa bea sangele ucrainienilor,e ultimul om de pe planeta ,sa fie blestemat el si neamul lui in Veacul Vecilor !Amin!

  16. De ce nu continui?

    6: PSD-ul a vândut țara și și-a gonit cetățenii in exil
    7: PSD-ul a inventat pensiile speciale și salarii pe Zeci de mii de EURO lunar la Neveste la OMW Petrom
    8: In localitățile conduse de primari PSD zici că Este Veceul Gării d Nord!
    9; Frica de AUR face ca PSD să dea Milioane de EURO lunar la Troli spatiu Virtual adevărați cimpanzei fără mamă fără tată NUMAI să scuipe pe AUR..
    10: PSD Egal involuție, moarte intelectuală și infecții Nosicomiale…

  17. Ucraina e istorie. Naziștii Europei în frunte cu soroșistul Zelenski trebuiesc eliminați de la butoanele puterii.

  18. Stați liniștiți la locurile voastre! Mâine dimineața veți afla de la CNN/ A3 că toate unitățile militare și punctele de comanda ucrainiene au fost distruse cu rachete inteligente/Smart! Mă întreb de ce nu distrug rușii palatul Parlamentului, guvernului și președintelui?

  19. Un articol in litera si spiritul True story project -(tradus nu ca povesti adevarate), ci al fundatiei lui tudorica radu, cea care a luat 2 milioane de dolari sa lupte impotriva adevarului. Cum sa sprijini o tara ca ukraina cand trateaza minoritatea romana ca pe niste paria si detine halci importante din teritoriul romanesc???? Acum e momentul sa luam masuri pentru a recupera ce ni se cuvine , istoria nu ne va ierta. Cotidianul incepe sa devina din ce in ce mai „corect politic” si asta se vede cand este cate un eveniment important

  20. Tribunalul International e o solutie pentru descreierat,sper sa fie condamnat pe viata,pentru criminal nu mai exista drum de intoarcere! Sa ucizi popor de slavi ca vor altceva decat dictatura Rusiei vor o viata mai buna,decat sa stea cu ochii la Kremlin si la piticania inghetata la suflet,e de domeniul absurdului
    Ce sa iti spun, Rusia e Israel, sa se simta amenintata la granite,cand are 17 milioane de km patrati… O rusine pentru omenire ,o pocitanie botoxata buna de legat

  21. Tribunalul International e o solutie pentru descreierat,sper sa fie condamnat pe viata,pentru criminal nu mai exista drum de intoarcere! Sa ucizi popor de slavi ca vor altceva decat dictatura Rusiei vor o viata mai buna,decat sa stea cu ochii la Kremlin si la piticania inghetata la suflet,e de domeniul absurdului
    Ce sa iti spun, Rusia e Israel,care incape intr-o lingurita, sa se simta amenintata la granite,cand are 17 milioane de km patrati… O rusine pentru omenire ,o pocitanie botoxata buna de legat

  22. Putin va matura cu mafia din ucraina sper ca efectele sa se simta pina la noi.

  23. Dacă privim atent in istorie de fiecare dată cînd apar personaje jidănești pe acolo se lasă cu revolutii si războaie … cu plecare din vechiul Egipt. Acum in gubernia rusă Ucraina sunt fix doi la vîrful piramidei : unul președinte altul prim-ministru. Nu vă mai mirați de situatia si haosul creat artificial acolo.

  24. Rusia nu a lovit doar Ucraina, – deși este principala victimă a întregului conflict.- Rusia a lovit UE și NATO. SUA este un alt subiect. Ce și-a spus Putin în barbă: Vreți Ucraina? Poftim, luați-o!
    Europa trebuie să răspundă cu aceeași monedă și să lase sancțiunile economice în plan secund, poate chiar, pe seama generațiilor următoare. Era evident că nu vor funcția, ba chiar se știa că i-ar putea întărâta și mai mult. Unii au și recunoscut asta. La forță, se răspunde cu forță. A nu folosi aceleași arme cu ale adversarului, sub cuvânt de noblețe, nu este un act de curaj, inteligență, dreptate sau corectitudine, ci de trădare a intereselor pe care TREBUIE să le aperi. UE trebuie să răspundă militar, fără a implica NATO. La o adică, și-ar putea permite chiar, să solicite destrămarea alianței, nu doar să accepte cererea de a nu se mai extinde pină la granițele lor. Ce vor câștiga cu asta? A doua zi o refaceți. Dați-i jucăria și vedeți ce face cu ea. Intrați puțin în mintea lui și aflați cât de limitată este. Lăsați orgoliile căci uite unde ne-au dus. Fiți deștepți, și fără frică. Eu vă salut!

  25. Răspuns unui Aurolac: tot ce ai insirat despre PSD e adevărat dar nu votez AUR pentru ca e partid filorus,sunteti trădători de neam si tară !Si dacă incercati sa tulburati apele in 27 feb., in conditiile in care Dementul Senil de la Kremlin ucide crestinii ucrainieni, imi aleg si eu un AUR-olac si-i dau numai in gură, ca pe coasă …
    „Venim spre voi din periferiile orasului
    Cu bata ce vi se-ndreaptă spre moalele capului
    Sătui sa stam ca pe ace, de parcă călcam pe becuri
    Ne-ati băgat in cap ideea ca nu avem drepturi”(Parazitii)

  26. @Doina Oltului..Mosule,de ce nu se duc,ungurii sa salveze situatia din Ucraina,ca voi doar ati cerșit gaze ieftine la Putin.!??

  27. Sper sa ajunga Putin si in Romania sa faca un pic de ordine , dar nu cu bombe si cu tancuri, ci cu strategia lui Vlad Tepes, cel mai inteligent conducator roman din istorie

  28. Femeile, copiii si persoanele in virsta sau cu probleme serioase de sanatate, ok, da’ ce ne facem ca de doua zile tot vedem pe diferite posturi puhoi de barbati pe la 20, 25 sau 30 de ani, sanatosi tun si cu bagaje in mina, luind calea exilului ?! Sint convins ca n-au auzit apelurile patriotice ale clovnului de la Kiev (deja sint posturi de televiziune care au un inceput sa-l prezinte in „martir”, un fel de Spartacus al Ucrainei !) sau nu observam noi, „nu servesc armata” din cauza unor forme de platfus in stare grava ! …

  29. Biden & Son fura milioane din taxele americanilor si îi canalizeaza catre Ucraina. Paul Pelosi face parte din consiliul unei companii energetice ucrainiene. Si a lui Romney, Kerry, Biden. Clintonii au de asemenea interese acolo. Mai sunt interese de genul unor bio-laburi americane prin Ucraina. Trebuie asigurat viitorul copiilor, nu? O masina de spalat bani in coasta Rusiei si miliardarii rusi n-ar rupe o bucatica? si au influenta destula asupra oamenilor politici incat sa provoace razboaie adevarate sau steaguri false. Cum am mai zis, daca cineva ia partea cuiva angajat in acest conflict, fara suparare dar sunteti cel mai prost din parcare..

  30. Armata URSS va grabi finalul si nu vreo (in)existenta rezistenta populara cum cred unii colegi postaci. Sunt inca in armata Ucrainei multi generali si colonei in functii mari scoliti pe timpul URSS-ului care au colegi printre cei care acum sunt inamicii lor. In mod sigur au mai multe lucruri care ii unesc in loc sa-i desparta.Este o parere.

  31. Răspunsul unui Aurolac? Nu votez AUR că este filorus și vânzător de țară! Chiar că ești Aurolac cum bine te-ai definit. Toate partidele vor să facă spitale din Banii dați de Stat ca Subvenție și numai AUR nu. Toate partidele au Oameni cu Facultate la Stat și AUR ii are cu studii la Privat! Toate partidele vor oameni puși pe funcții pe bază de diplome și examene și AUR ii vrea puși politic. Toate partidele sunt curate și nu acceptă transfugi politici și numai AUR este aspirator de deșeuri politice! Toate partidele sunt de 2 Ani in politică și NUMAI AUR este in politică de 33 de ani! Toate partidele sunt înjurate la B1 TV, Antena3, Digi 24, România TV și AUR este lăudată la ele! Toate partidele sunt scuipate 24 H din 24 H de G4 Media cu Dan Tăpălagă șef și numai AUR este lăudată! Chiar că ești un aurolac!

  32. N-am văzut nicăieri în Europa atâtea mașini bengoase cum am văzut la Lvov .
    Ce vă spune asta ?

  33. Rugati-va mai romani, din toate sufletele voastre de romani cu credinta si smerenie: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte acum si-n vecii vecilor alunga, arde, indeparteaza, fa sa se duca pe pustii toate fortele satanice ce distrug Sfanta Noastra Romanie si curat-o de toti slujbasii satanei din Ea. Amin, Amin, Amin.

  34. @Ministerul Adevărului.25 FEBRUARIE 2022 LA 21:15. Bouleană, wc-ul gării de nord este în Capitală in sectorul 1, care este sub conducerea a doua catastrofe #rezist, a unui cretinoid și a unei hoațe.

  35. Ai perfecta dreptate ” … „, razboiul actual este mai presus ca episodul ‘ucraina’. Este o lupta la scara planetara care mocnea sii trebuia sa inceapa. O cereau vremurile de azi. Este lupta intre cei care vor sa instaureze noua ordine a raului universal si cei care detin puterea armata de a da riposta pe masura acelor diavoli. Pentru ca s-a vazut ca doar militar aceasta ofensiva complexa poate fi macar stopata. Poate vor intelege acest adevar si spalatii pe capatani de cei doi deveniti oportunisti si duplicitari, Simion si Tarziu, care s-au lasat dusi electoral in fata ambasadei rusilor.

  36. Ce s-a intamplat in ultimii 8 ani in Donbas ?

  37. „In anul 2022, cînd se lucrează la proiecte de locuințe pe alte planete și cînd a zbura în cosmos este doar o chestiune de moft, cînd hologramele ne iau locul în cele mai banale locuri, asaltul asupra Kievului este o bătălie între absurd și fanatism, între dictatură și democrație, între ortodoxie și decadența lumii cu ifose progresiste.”
    -nistorescu e un distrus!

  38. „locuințe pe alte planete”,”a zbura în cosmos”,”hologramele ne iau locul”
    domnu Cornel:
    in „Superman” ala original,1978,
    criminalii erau bagati intr-o detentzie mai speciala,
    IN HOLOGRAMA
    si azvarlitzi in haul cosmic,
    marlon brando se ocupa de ei!!!!!!!!!!!!!!!!!

    cornelush taica:
    erai numai bun de autor in revista START SPRE VIITOR,
    „racheta cutezatorilor”, „stiinta si tehnica”
    alaturi de gunoiul mirosnov.
    (pe SRS l-am expediat laconic
    in ultimele 24 de ore:
    -sa aprinda 1 lumanare!)

  39. marsh in holograma cu soros,bill&melinda gheitz,xi jingping si restu!

  40. E plin de hoti – pardon, de troli – pe-aici, sa vina militia!…
    Realitatea trista e ca, dupa ce ne-au facut rusii vreo cincisprezece ani dupa razboi, cam pana prin ’60, nenorocindu-i pe bunicii nostri, si dupa ce ne-au facut in ’89, batandu-si joc in mod sinistru de noi, niste dobitoci si natarai, care am crezut ca muncim si ne chinuim toata viata, ca prostii, pentru mai binele tarii noastre, acuma ar trebui sa-i uram pe ei, pe rusi, din toti rarunchii… Performanta ca Putin sa ne devina de inteles si chiar intrucatva simpatic au reusit-o pe deplin taman americanii si ai lor… Sigur, nu cei din ’45 sau ’89, ci unii de azi, mult mai degenearati si imbecili…

  41. @Maestre,
    1. Si Basescu si Johannis, si Clotilde Armand si Fritz, au fost alesi „democratic”, ca asa au vrut STS-ul, serviciile secrete romane si straine, corporatiile si venerabilii masoni. Va mai aduceti aminte cum a primit voturi UDMR in judetele in care nu exista picior de maghiar?
    2. Tocmai dvs., un jurnalist cu state vechi, care stiti cum manipuleaza mass-media, sa cadeti prada manipularii? Va spune ceva manipularea emotionala?
    3. Numai idiotii pot crede ca exista cu adevarat democratie. Da, exista un sistem politic numit bombastic si diversionist democratie, care sa dea iluzia cooptarii maselor la actul de guvernare, dar DEMOCRATIA AUTENTICA NU A EXISTAT NICIUNDE IN LUME, pentru ca este ceva impotriva legilor firii, a naturii umane.
    4. Ati fi preferat ca Kievul sa fie ras de pe suprafata pamantului cu o lovitura nucleara?

    @Loazelor NATO-iste,
    1. Rusia are puterea de la Dumnezeu sa distruga Imperiul Nord-Atlantic Satanist, asa ca degeaba urlati ca descreieratii la luna, ca tot ca El va fi!
    2. Pentru ca sunteti niste bipezi posesori ilegal de creiere, lipsiti de discernamant si ratiune, deci niste narazi, nu o sa apucati sfarsitul RAZBOIULUI, cand ORTODOXIA VA IESI INVINGATOARE!
    3. Daca il urati sincer pe Putin, raspundeti la chemarea khazarului Zelensky si duceti-va in Ucraina sa luptati cu rusii. Curaj gaina, ca te tai!
    4. Vedea-v-as pe toti fatalaii in linia intai, sa prindeti gloantele rusiilor cu dintii, ca prea sunteti prosti!

  42. Mă surprinde lipsa de înțelegere unor comentatori la adresa refugiaților ukrainieni.
    E o vorbă: „primii care sar sa stingă focul ce ti-a cuprins casa, sunt vecinii. Dacă nu vor sa se întindă focul la propria casă.
    Voi, cei ce amintiți dramele trecutului, vreți sa refuzați dreptul la viață unor copiii și femei fără apărare, primiți cu omenie de români?
    Vi se pare moartea un joc pe calculator în care aveți nouă vieți? Va simțiți în siguranță dacă nu simțiți mirosul morții?
    La ce vă folosește lipsa de empatie în fata fricii, morții și spaimei unor ființe umane aflate la mare nevoie?
    Ce va califică să condamnați fără drept la recurs, dreptul copiilor și al mamelor la omenia oferită cu drag de românii la fel de expuși unor posibile acte viitoare de agresiune?
    Nu reproșați altora bunătatea de care voi nu sunteți în stare.
    Nu nu deveniți animale, argumentând cu dramele trecutului.
    Pe voi, mamele și copiii voștri, cine vă va primi cu bratele deschise când vor avea nevoie de o mana întinsă, dacă acum trântiti ușa în fața celor ce fug din Calea morții?
    Vi se pare ok să escalaladati conflicte istorice, să lipsiți de speranță oameni nevinovați, plecați în pribegie fără altă alegere decât moartea?evoia de solidaritate, unitate, solidaritate și demnitate națională în contextul posibil al unei agresiuni rusești, vi se pare un lux, o risipă emoțională?
    Cum ne vom strânge ca unul, să ne apărăm nația la nevoie?
    Reprosandu-ne ca ne tragem din maimuță? Dând vina pe Dragnea? Poate, pe „niște evrei”?
    Pentru toate cele de mai sus și multe altele, solicit domnului Cornel Nistorescu, instituirea „Stării de necesitate” în Republica Cotidianul.
    Se pare ca nu este suficientă invitația la decentă în aceste momente de mare cumpănă.

  43. O noua suferinta adaugata multelor suferinte indurate de oameni nevinovati in decursul istoriei acestui homo sapiens.
    Cu toate pacatele lumilor noastre, totusi nu exista justificare pentru razboi. Incerc sa caut un singur argument si nu-l gasesc. Cel care decide actiunea militara impotriva semenilor sai nu poate fi decit CRIMINAL.
    Indiferent ce informatii ai tu, putin, indiferent citi paranormali lucreaza pentru tine si iti asigura spatele, indiferent ce face biden in Ucraina, chiar daca datoria Ucrainei a fost cumparata pe persoana fizica (Rotschild- stapinul lui isarescu), nu ai dreptul sub nicio forma sa omori! Daca vrei sa fii credibil si nu criminal, spune cu voce tare ceea ce se intimpla. Numai in mintile voastre sterpe functioneaza ideea ca lumea nu e pregatita pentru a stie. Daca lumea nu e pregatita, cit de pregatti esti tu? Altfel esti doar un mincinos nenorocit care isi face mendrele pe nefericirile altora! Esti ceea ce ai ales sa fii: un CRIMINIAL! Vreti o actiune de bun simt, de normalitate? Orice reprezentat oficial al statului rus trebuie expulzat din Romania! E timpul sa-i trimitem la ei acasa atit pe rusi cit si pe americani. Unul este imaginea celuilalt, in oglinda! Bestii si nu oameni! Este dezonorant si lipsit de orice finalitate, in acest moment, dialogul cu astfel de bestii. Lumea trebuie sa aleaga si sa se aleaga. SUA au distrus si intors cu fundul in sus omenirea in ultimii 70 de ani. Rusii la fel. Nato este o mizerie asa cum a fost si tratatul de la Varsovia. Orice alianta cu un criminal este dezonoranta. Noi oamenii nu ne avem decit pe noi. Puterile nu vor fi cu noi niciodata. Au secrete, opereaza in paradigma impunerii unor aberatii pe baza informatiilor pe care clameaza ca le-ar detine. Natura criminala se regaseste in ambele parti care se confrunta (rusia -nato). Nu vreu ca eu, tara mea, semenii mei sa fie parte in acesta mirsavie! Nu vreau sa fiu complice la toata acesta bataie de joc! Putin, nu esti decit un CRIMINAL!

  44. Si unde-i democratia ?; cand Coruptia cu sprijinul Serviciilor si Justitiei fura, spoliaza si falimenteaza o tara cu prostia de „Asa e Legea” stramba, cand se interzice accesul in institutiile Statului daca nu ai Certificat Verde, nu circuli pe strada dupa ora 22:00, iesi de sub pat doar cu formular, platesti taxe si impozite oblgat fara ca cineva sa-ti spuna ce se face cu banii pe care niciodata Republica nu-i are, „nu sunt bani la Buget!”,…….! Cati au fost la vot – cred ca doar bugetarii si politicienii cu familiile lor ca sa-si mentina privilegiile! Atat am inteles noi din democratie dupa 32 de ani si cred ca si Ucraina la fel!

  45. EU, US, UK, Canada, Australia: guvernele, parlamentele si clasa politica la putere azi – niste ordinari! ROMEXIT urgent si nationalizarea a tot ce au cumparat( furat) astia pe nimic in Romania…Reintroducerea pedepsei cu moartea si condamnarea la moarte a celor ce au tradat tara!

  46. „Mă impresionează hotărîrea ucrainenilor de a lupta cu AKM-ul împotriva tancurilor și rachetelor rusești. Arată ceva între patriotism și fanatism!” Nenea asta zelenski este indopat de armament si bani din canada-truddy-schwab ca sa fie „patriot” #rezistent. in ucraina sunt antrenate trupe neonaz zis te de ani de zile. in regiuna donbass cad „bombite” din cer de ani de zile, ucigand fara scrupuile rusii din acele zone. ucraina este cumparata de corporatiile rothschild din 2015. in ucraina sunt cele mai multe laboratoare secrete unde se creeaza arme biologice brand „faluci” asta ar trebui sa apere nato si iaca ca nu o fac decat de la „distanta”. cred ca sunteti in alt film…. adevarul este prea greu de digerat se pare…este o lupta globalista de reasezare a teritoriilor si de interese de grup. nimeni nu apara pe nimeni in acest „razboi”. rusia vrea sa scape din menghina nato care se intinde in jurul ei. s-au incalcat tratate internationale pentru asta. Noi TREBUIE SA TINEM CU NOI. CU ROMANIA SI ROMANII.

  47. Urata afacere razboiul! Dar parca mai urata este instigarea la razboi, atatarea razboiului, intretinerea razboiului, diversiunile create folosind ororile razboiului.
    Multi oameni fugiti de acasa in cautarea unui loc mai sigur.
    Dar de ce fug? Ca Rusii nu au nici-o treaba cu civilii?
    Nu cumva mare parte din „refugiati” sunt ong-isti sorosisti, mazisti, tortionari, colaborationisti ai regimului schizoid ukran, parinti, copii ai satrapilor ce au intretinut genocidul din Donbas sau supravegheau natiunile concocuitoare sa nu-si vorbeasca limba, sa nu-si urmeze traditiile si obiceiurile?
    Mare parte din acesti „refugiati” nu arata a oameni sarmani ci mai degraba a colaborationisti ce fug de frica de raspunderii.

    Cea mai importanta stire a acestui deceniu a venit ieri de la Vatican. A surclasat cu mult nebunia si impostura din Ucraina!
    Papa underground & undercover, pe furisi si tiptilus, descaleca in Ambasada Rusiei.
    Papa ce emite diligente, bule. Papa ce nu se deranjeaza cu un milimetru sa primeasca oricum si oricand vre-un cap incoronat sau incornorat?
    Papa ce admite o audienta in urma unor interventii „bine sustinute”?
    Daca Papa s-a deranjat ieri spre Ambasada Rusiei inseamna ca-i deranj mare la Davos sau in grupul punctului G.
    Daca Putin s-a sucit de la varianta Davos?
    Daca Putin a dat cu masa globalizarii de pamant?
    Daca Putin a uschit progresismul si noua Ordine Mondiala?
    Daca Putin a Resetat marea resetare?
    Конец фильма
    Asta-i marea durere a impostorilor ce au terorizat planeta in ultimii 20 de ani. Condamnarea razboiului fiind doar forma de a acoperii marea impstura.
    Amin!

  48. Domnule Putin sa nu ramana piatra pe piatra daca se impotrivesc. In joc este credinta crestin ortodoxa in fata atrocitailor LGBTQ-iate, poponare, lesbiene si transgendere la adresa fiintei umane. Ati ramas singurul avanpost in fata sodomizarii americane si occidentale a lumii. Aceste bestii umane si poponare vor batjocorirea lui Dumnezeu si a creatiei sale care este Omul Natural. Romania este deja o tara esuta si distrusa tinuta in viata doar de credinta romanilor in Dumnezeu. Avem nevoie de sprijin altfel ne distrug definitiv. Sa nu plecati de acolo pana nu distrugeti acest pericol mortal pentru omenire.

  49. Bravo Putin! Respect! Sper sa te opresti cu tancurile la Bruxelles in viitorul apropiat! Javra capitalista a lui Brecht e in calduri din nou si trebuie stirpita sub senilele tancurilor!

  50. Să nu ne amăgim, populația lumii reprezintă o masă de manevră (ORIUNDE) pe care interesații (potentații economici acoperiți de camarila politică) acționează în numele unor planuri numai de ei știute. In topic : ‘ MAE recomandă utilizarea și altor puncte de frontieră ‘, pe bune (?!), ca și cum ucrainienii au deplină ibertate de mișcare ! ‘Entuziasmul ospitalității’ de acum va păli în timp, ‘fraților de peste Prut’ li s-a oferit 100 milioane de euro deși se știa că odată cu declanșarea ostilitătilor din Ucraina ne vom confrunta cu un val masiv de refugiați. Occidentul anunță blocarea fondurilor financiare externe ale lui Putin și Lavrov, pentru Dmitri Medvedev și resul guvernului rus nu !

  51. pentru cel ce se ascunde sub pseudonimul MINISTERUL ADEVARULUI .. cat venin de cel mai
    veninos tarator sa ai in sange . si sa afirmi ca PSD eul a infiintat pensiile speciale cand aceasta potlogarie a facuto PNL-UL in persoana fostului ministru de justitie VALERIU STOICA . ACEASTA DENOTA CATA RAUTATE ZACE SI CREAZA MONSTRI IN CREERII UNORA CA TINE sa-ti fie rusine pentru dezinformarea facuta in presa vreau replica monstrule .

  52. Măi fraților tare rău am ajuns! Marea majoritate a comentariilor sunt pro-ruse, chiar așa rău am ajuns? Unii ar vrea ca Putin să vină și pe la noi să facă puțină ordine, poi voi sunteți citavi la cap? Eu vă întreb un lucru simplu , dacă era atât de rău în Ucraina de ce nu au fost așteptați rușii cu flori și urale in stradă? De ce se înrolează și luptă mii de civili împotriva tancurilor cu o simpla pușcă, conștienți fiind că sunt carne de tun? Dacă era cum spuneți voi armata in secunda doi lăsa armele și nu exista nici un conflict! Putin este un dictator iar acum este și un criminal! Va plăti cu scaunul dacă nu chiar cu capul pentru ce face acum! Cum puteți spune că e vreun salvator? De ce-l asimilați cu Ortodoxia? Nu are nici o legătură cu nici una din astea două, el nu salvează ci cotropește și nu e Ortodox decât cu numele pentru că ce să vezi e Criminal! Isus a venit să aducă pacea pe pământ nu moartea prin crime înfiorătoare, cum face Putin! Vă plângeți că românii nu au drepturi în Ucraina și așa este! Dar credeți că românii din Ungaria o duc mai bine? Credeți că mentalitatea ucrainienilor se schimbă peste noapte, după ce au fost sub comunism o viață? Asta e o scuză bună pentru a fi omorâți? Cine sunteți voi cei care iubiți un dictator? In mod sigur nu sunteți dintre cei care de două zile primesc la granița cu brațele deschise femei și copii,fugiți din calea urgiei! In mod sigur nu ați jertfi o bucată de pâine sau un ceai cald pentru un copil ucrainean pentru că ce sa vezi, ne-au rupt hălci din țară! Și în mod și mai sigur nu i-ați primi cu căldură și ospitalitate in casă la voi pentru că sunt fii de criminali, nu? Poi dragii mei voi puteți să emigrați, sa vă găsiți liniștea în țara mult iubită și anume Rusia, dacă veți fi primiți!

  53. Alcibiade.Braila./Bunul Dumnezeu va aduce din nou pace in Europa de Est doar cand tarile ortodocse Grecia, Romania si Bulgaria vor iesi din NATO si UE. Si vor forma alaturi de Bielarus, Yugoslavia, Ucraina Estica si Rusia o mare fratie ortodox crestina. Nu se vor uni ca state dar toate tarile vor pune pe prim loc familia, casatoria dintre un barbat si femeie, grija crestineasca fata de aproapele sau si respectul generatiilor tinere in fata celor varstnice. Grecia isi va recastiga intreg Cipru s-o parte a Turciei cu Biserica Sfanta Elena cu tot, Yugoslavia va realipi Kosova. Romania va reintra in posesia intregului teritoriu din drepta Nistrului pana la Marea Negra. Cat timp Romania va ramane in NATO si UE va merge din rau in mai rau deorece va fi sacatuita si distrusa chiar de NATO si UE economic, politic si social. Puteti sa ma injurati si sa ma balacariti dar Sfantul Bunul Dumnezeu se va opri din lucrare doar cand toate acestea vor deveni realitate.

  54. Oameni buni, acest plan este pus la punct cu destui ani in urma, de acest plan stiu toti capii mondiali dar se dau nestiutori sau socati, afacerile pe tot ce inseamna razboi curgand in cascada! Intrebari decente pe baza de logica, cand au intrat pe insula serpilor, desi coalitia militara e la constanta:
    – De ce nu au intervenit rapid? Nu motivati ca nu era zona nato, nu tine! Apoi, daca ucraina a solicitat de ani de zile intrarea in nato, pentru ca aveau dreptul, fie si cu votul veto rusesc impotriva:
    – De ce nu au acceptat caposii nato? De ce polonia nu accepta(asa se vehiculeaza pe tv) forte nato pe teritoriul lor? Se putea rezolva aceste actiuni cu destui ani in urma dar nu s-a dorit. Asadar, decimarea globala continua cu brio! Apropo de astrologi si astrologie, cica 2022 e anul femeilor, oare de ce nu una madama nu ii pune capac definitiv lui putin sau hotarare definitiva a razboiului daca e anul femeilor care decid orice? Inca o problema, la tv se vehiculeaza ca se trage din marea neagra, cat de sigura este orice tragere care ajunge la punctul fixat si nu in locuri din Romania sau o provocare pentru scanteia care da foc Romaniei?!

  55. Tot raul din aceste vremuri au doua cauze:drogurile si progresismul american.Citeodata,asa cum este cazul Romaniei si Ucrainei,le gasesti pe amindoua la un loc.

  56. „La marginea de est a continentului se purcede la daramarea guvernului si presedintelui ales de ucraineni”, adevarat! Dar tot la fel de adevarat este ca acelasi lucru s-a intamplat si in 2014, guvernul si presedintele erau alesi tot de ucraineni! Deosebirea este ca atunci a fost maidanul,organizat de americani et comp, cu victime putine, care a maturat tot, presedinte, guvern, acum avem razboi, cu victime si distrugeri multiple! Daca nu era Maidanul si incapatanarea Vestica, de a promite Ucrainei primirea in NATO, nu aveam azi razboiul, cu nebunia lui Putin! PS. Neutralitatea Ucrainei este cea mai buna solutie, din care va avea de cistigat pacea si poate toti europenii!

  57. In Romania exista cea mai perfecta democratie dar e foarte restrans la casta celor 120.000 de securisti din cele 6-7 servicii secrete ce o duc foarte bine asa cum trebuie s-o duca orice roman intr-o democratie adevarata. Ei saracii mananca 3,5 miliarde de euro anual drept rasplata ca tin de sase la jefuiera statului roman cu 40 de miliarde euro anual de catre multinationalele occidentale.

  58. @Marius Pavel/NATO nu e organizatie defensiva si ofensiva si este folosita pentru a cucerii alte popoare care nu vor sa se supuna hegemoniei USA si mai nou UE in Europa. Afganistan, Yugoslavia, Libia si Siria sunt tari bombardate de NATO. In Siria NATO a intervenit si intervine pe sestache pe mana Turciei. UE incet dar sigur implementeaza morala LTGB ca model de viata pe tot continentul. In vest bisericile au devenit: muzee, bodegi sau wc publice. In fapt UE fiind o dictatura a fostelor tari imperialiste din Europa de Vest care de-a lungul secolelor au omorat si jefuit popoare pentru a se imbogatii ele. Iar acum jefuiesc terile din Estul Europei. Printe care si Bulgaria, Romania si Grecia, tari ortodocse, in beneficiul firmelor occidentale ce au sucursale in aceste tari. Iar cand in Romania peste 250.000 de copii se culca seara de seara nemancati in timp ce statul roman cheltuie 4,4 miliarde de euro anual pentru a cumpara armament ruginit din Occident, dovedeste ca Occidentul face fapte samaritene iar guvernantii nostri sunt Apostolii lui Iisus??? Ce dovezi mai vreti sa va convigeti ca NATO si UE sunt organizatii sataniste??? Daca voi credeti ca e crestinesc sa ucizi oameni nevinovati numai ca sa le trasformi in colonii si sa le furi bogatiile si sa promoveti desfranarea pe din dos sunt lucruri ce tin de morala ortodoxa inseamna ca va aflati, fara sa va dati seama, sub stapanirea lui Satan???

  59. TUDORELE , este adevarat ca v.Stoica a initiat pensiile speciale pt. magistrati , dar in cuantum mult mai mic . PSD -ul insa , a preluat aceasta mare discriminare si a creat un sistem criminal si hidos de pensii speciale , care nu se mai opreste , acum se screme sa le dea si la camarila primarilor !!! Aceasta crima sociala trebuie sa inceteze si milioanele de euro necuveniti , furati , trebuie recuperati . Romania are nevoie de ei ! Si poate ca nebunia din Ucraina , va avea si acest efect in Romania !

  60. Excepțional, excepțional comentariul „Dintotdeauna” al persoanei din spatele Pseudonimului Charlie! Incepem? Incepem! România este Sufocată in Interior de Securiști și de copii LOR! Parlamentul, Guvernul și Deconcentratele sunt ale LOR! Președinția și BNR -ul sunt Slugile, Supozitoarele celor cu Șorțuleț și Echer și al Clubului de la Roma! Restul e vorbă în vânt, vanare de vânt! Ce clama Bogdan Aurescu șarpele, Năpârca crescută la sân de Adrian Năstase și Adrian Severin ,care se inchina la B’nai B’rith ca Narcotraficanții la Pablo Escobar, ce clama vipera asta, vânzătorul ăsta de Țară? Marea Neagră e Lac Rusesc și avem „Urgent” nevoie de Armamentul American de 38 de MILIARDE de EURO! America se prăbușește și „NUMAI” Complexul Militar Industrial o salvează! Să Vezi vânzări de Armamentul American după episodul cu Ucraina! Anticipam asta dar nu știam când! Vă amintiți ce postam? Plutoniu Militar Rusesc la 100 ce Milioane de Grade peste România vrea chelie Transpirată de Bogdan Aurescu… Exultă ăia din America, Exultă… Pe când un Tribunal Militar Pentru Frații Muraru și Bogdane Aurescu? Pe când? Marea Neagră Lac Rusesc? Ciomegi și Mig 21 versus Plutoniu Militar de 2 Megatone? Bogdan Aurescu în vârful MAE seamănă cu o cioară pe grămada cu bălegar..100 d Milioane d grade Avem cu Cancerul ăsta in frunte la MAE 100 de Milioane de grade! Charlie! Cu colhozul bolșevic European jos pălăria! Jocurile de fac la Davos și nu la Bivolul African de la Cotroceni…TO-TUL e pus la cale de Ani….

  61. „Retorsiunea soft, ca răspuns al eventualei deconectări a Rusiei de la sistemul Swift de plăţi interbancare, e deja pe ţeavă: v-aş da gaz, petrol, cărbune, cu dragă inimă, dar n-o să aveţi cum să-mi plătiţi, că doar n-o să-mi aruncaţi banii cu praştia.

    Navigând între sinistrele comunicate de război, pe de o parte, şi declaraţiile exaltate ale aliaţilor despre „bravul popor ucrainean”, pe de cealaltă, mi-am amintit o foarte veche vorbă de spirit: în război, primul sacrificat e adevărul.” Lelia Munteanu

  62. tare retorica de la 08:23… fie-ti mila de tine in primul rind… cred ca la davos cel mai mare sustinator al masurilor de tip scoring al cetatenilor, subiect de pe agenda, a fost …ucraina… si drept represalii putin actioneaza. deci imberbul putin nu merge dupa decidentii davos, merge dupa cai verzi pe pereti trimitind in bejenie milioane de oameni… probabil ca holodomorul este un model de urmat pentru el. superb! data viitoare cind scrii, asigurat-ti spatele, macar cu bun simt daca nu cu logica… si inca ceva, daca vrei sa vorbesti adevarul, pur si simplu il rostesti. in public. te adresezi celor de la davos cum ca sint niste nemernici si ca masurile lor put. pe sleau, in fata camerelor, in vazul intregii lumi sa stie si lumea despre ce e vorba. iti palc minciuna si propaganda…

  63. „Urmează un lung şir de tulburare a tot ce va fi pe planetă.

    Ordinea internaţională se discută după război… Văd că toată lumea vrea sancţiuni. Păi, sancţiunile te omoară si pe tine. Şi atât întreb: e dispus cetăţeanul occidental să moară de frig? Daca da, nu-i nicio problemă. Problema este că avem de-a face în Occident cu generaţii întregi care nu mai ştiu, faţă de ruşi, ce e sărăcia, ce e frigul. Şi-atunci va fi o presiune la un moment dat, când vor vedea nemţii, francezii, cît s-a făcut gazul la pompă… adică a pune Rusia cu botul pe labe presupune ca tu, occidental, la un moment dat, să nu găseşti de mâncare. Pentru noi cei din Est, care am trăit, nu-i nicio problemă. De unde a venit laşitatea în pandemie? Normal era să spui şi dacă e virus, ce?
    Ne temem de viruşi şi nu ne temem de rachetele nucleare? (…) Putin nu va ezita să folosească arma nucleară dacă va fi pus la colţ. El a şi spus, şi ştiu şi occidentalii” Ion Cristoiu

  64. Gazul se va vinde „pe caiet” si se va pati cu sacosa, ca spaga la Udrea/Basau. Sau in aur. Manole, noi vom plati in aur de la Londra sau de la Chis-ineu?

  65. „Lumea este slăbită, din toate punctele de vedere, de lupta cu pandemia de Covid-19, care a pustiit bugetele multor țări, a incapacitat economiile mondiale și a devastat emoțional umanitatea. Pare un fundal propice pentru lansarea unui eveniment disruptiv precum un război. Una dintre cele mai cumplite consecințe ale războiului este dislocarea populației din zona afectată de conflict către zonele limitrofe, în acest caz, către țările europene, printre care se va număra și România.

    Iată-ne, așadar, confruntați cu posibilitatea ca Europa să fie izbită de câte un val de refugiați dinspre granița sudică și cea estică într-un moment în care este slăbită deja de pandemia de Covid-19. Este posibil ca unul dintre obiectivele lui Vladimir Putin să fie, pe lângă anexarea Ucrainei, destabilizarea serioasă a Europei, lucru care va plasa Rusia într-una dintre cele mai bune poziții de forță și de influență pe care le-a avut în decursul istoriei sale. Iar occidentul și Statele Unite nu vor putea face mare lucru în privința aceasta”. Anton Pisaroglu

  66. Acum inteleg Dl Nistorescu e oglinda cititorilor sai, le reflecta simtamintele profunde si reflexele cioplite in stanca
    memoriei! I-am citit entuziasmat primele randuri pt a fi imediat lovit ca de trasnet de modul inestetic cum le-a viciat mesajul generos facand aluzii fara perdea la pretinse „atrocitati” la care ne-ar fi supus „poporul ucrainean”. Autorul s-a plasat in fruntea majoritatii cititorilor ce acuza poporul ucrainean exact in clipa in care e supus ATACULUI TERORIST al lui Rasputin! Daca ar avea curiozitatea sa numere adresele de mail ale comentariilor cu numarul pseudonimelor ar constata cu stupoare ca apare ca un Don Quichotte insotit doar de martzoaga si scutier! Asa e, securistii stalinisti ce compun regimul monstruos nu stiu decat sa dejecteze si demascandu-i Domnul Nistorescu demonstreaza ca POPORUL ROMAN nu e TAGMA JEFUITORILOR BOLSEVICI si ca ATROCITATILE CONDUCATORILOR BOLSEVICI NU E PERMIS SA FIE PUSE IN SEAMA POPOARELOR! Pt ca in tarile bolsevice NU POPOARELE ALEG! Si da, ucrainenii patrioti sunt capabili sa moara cu pustile in maini in lupta cu tancurile si rachetele sovietice, in timp ce SECURISTII UCRAINENI legendati ca MILIARDARI au parasit demult Ucraina. Dl Nistorescu ar trebui sa se intereseze la prietenii istorici cine au fost de fapt bolsevicii si nazistii si anarhistii ucraineni care au comis atrocitati si genocide precum camarazii lor rusi, germani, italieni, unguri, polonezi, sarbi sau croati, romani antonesciano-legionari sau bielorusi, estoni, letoni, lituanieni, cehi! FANATIZATII IDEOLOGIEI MARXISTOID/ BOLSEVICOID/NAZISTOIDE si nu EROII Ucrainei care LUPTA PENTRU PATRIA LOR PANA LA SACRIFICIUL SUPREM fiind TRADATI DE OCCIDENTUL IN CARE AU CREZUT…Occident care in loc sa trimita TRUPE ONU CA SCUT IN FATZA INVAZIEI TERORISTE aplica „sanctiuni” care vor lovi si in propriile popoara! Cine vrea RAZBOIUL MONDIAL. asa cum sustin cititorii Dvs acuzand Occidentul ca e dirijat de „OCULTA”, Dle Nistorescu?

  67. Jale mare printre comentaci, s-a inchis vidanja Sputnik.md si nu mai au de unde sa se adape.

  68. Gazul ca gazul dar la cat va ajunge o paine daca vine s-o seceta de toata frumusetea???

  69. Sanctiunile impuse de tarile din NATO la dresa Rusiei sunt o declaratie de razboi. In fapt NATO se afla in razboi cu Rusia dar pana acum numai la nivel economic. Daca sanctiunile vor continua se va ajunge la razboi pe bune NATO-Rusia. Si atunci ve incepe mare bubuiala.

  70. Americani au considerat UKRAINA ,teritoriul indienilor din vestul salbatic al lor si ce au gandit ei sa ii oblige sa le urmeze comportamentul si obiceiurile; n-au reusit in IRAQ, SIRIA ,LIBIA,AFGANISTAN ,ETC chiar au crezut ca reusesc in UKRAYNA ?????

  71. Ce fac dle Radu Humor, ce fac? Fosta mea Bonă Este internată la Spitalul Elias la Neurologie cu 4 accidente Vasculare, femeie de 69 de Ani! Nici Dracu nu o bagă in Seamă o perfuzie și atât, nici măcar Antinevralgic pentru dureri! Toți directorii de Spitale puși politic de PSD și de PNL șpagă, sfântă șpagă care te duce la viață sau la 2 Metri! Aceleași metehne Comuniste, Stahanoviste! De unde Examene pe funcții Publice? Aceiași Dinozauri, Aceiași Lătrăi din partid! Avea dreptate Charlie! Comuniști, Stahanoviști, Colhoz Bolșevic European! O Femeie se prăpădește cu zile la Elias și eu bat din buze că bani de șpagă de unde Bre? Și a fost Asistenta Doctorului Mencinicovschi la Institutul de Cercetări Alimentare! In Românica dacă ai bani trăiești, nu ai Bani crăpi! PSD și PNL sunt partide Politice? Poate Clanuri Interlope…

  72. „Baba Vanga era sigură că Rusia va fi noua putere a lumii.

    „Toți se vor dezgheța precum gheața, dar numai unul rămâne neatins – Glorie lui Vladimir, Glorie Rusiei. Nimeni nu poate opri Rusia. Toți vor fi îndepărtați de ea, nimeni nu va fi păstrat. Mai mult, o să devină domnul lumii”, a spus Baba Vanga.”

  73. „Armata rusă face apel la civilii ucrainieni să plece din orașele aflate sub asediu. Rușii le cer ucrainielor să fugă, ca să își salveze viețile.

    „Facem un apel la populația civilă din Mariupol, Harkov, Odesa, Kiev și Severodonețk Cetățeni, dacă aveți tehnică militară în zona dvs. de locuit – părăsiți Imediat locuințele!!! În curând, toate pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei, batalioane naționale și forțe teritoriale de apărare din orașe vor fi distruse de artilerie și avioane! Salvează-ți viețile!”, transmite Armata rusă.”

  74. Sarlica … dar cu ocazia „bombardamentelor NATO” din Belgrad … nu prea te-ai manifestat …
    Atunci cand, la COMANDA UE si NATO Iugoslavia a fost SPARTA pe motiv ca era „prea tare economic” si cand NATO/AMERICANII bombardau BLOCURILE si PODURILE de peste DUNARE din Serbia … atunci unde erai ? Eu sciam la Casa Alba lui Clinton, pentru incetarea bombardamentelor lor marsave !!! Poate ca erai daja, in Kosovo sau Bosnia (cele otomane din EUropa cea crestina!!!) bucurandu-te ???
    Sarlica … ti-am postat ceva raul (Zbruch) care a fost o vechea granita a acestei zone „ukrainesti” …
    Probabil ca acolo vrea Putin sa ajunga ?!?
    De ce Polonia ajuta, ca tara, Ukraina ? Tot istoric ! Ruternii fiind o populatie de sorginte „polona” ! Si iarasi apare legatura cu vechile sale granite … de pe acel rau !
    Noi ROMANII … pe cine sa ajutam cu „trupe” ??? Ukraina a existat, ca stat, doar intre 1917-1920 si post 1991 !
    Bucovina/BUKOVINA … nu a facut parte din acest stat „ucrainian” decat dupa diktatul „ticalos” din 1940 !!!
    De ce Ukraina, in 1991, la re-formarea sa ca tara, a uitat sa ne INAPOIEZE acest TARAM ROMANESC – BUCOVINA de NORD ? Si la ce le trebuia lor Insula SERPILOR cea romaneasca ? Si atunci … de ce sa ajutam acea tara? Vom ajuta doar refugiatii de razboi, care vin si raman la noi ! Si nu ca la Cernauti (1940) si ca la Fantana Alba (1941), cum au procedat EI !!! ASTA este DIFERENTA dintre POPORUL NOSTRU MULTIMILENAR (bland si milos) in RAPORT cu HOARDELE „NATIONALISTILOR ukrainieni” din 1940-41 si de ASTAZI ! Prin refuzul lui Zelinski de a parasi Kievul si cramponandu-se de putere si bani, doreste ca Kievul sa fie distrus, iar populatia sa sa moara GENOCIDAR degeaba !!!
    Cand ai sa poti sa raspunzi la aceaste intrebari, sarlica, poate, vei deveni IMPARTIAL !!! Desi stiu ca tara t de bastina este chiar Ukraina … Dar, NICIODATA, nu si Bucovina de NORD, cea ROMANEASCA !!!

  75. Ceva nu se leaga cu razboiul asta>Nu se leaga cu imaginile date de corespondentii din Ucraina ,cu niste prapaditi luati,de pe undeva,imbracati cu niste haine militare,care nu li se potrivesc,unii umflati cu pompa,alti niste piticanii, ,cica au prins soldati rusi,soldati care mai sunt si piloti.Astia saracii nici tractoare nu par ca au condus.Cum au doborat avioanele si soldatii rusii sunt nevatamati.Acum cand tehnologia este avansata cu sateliti, drone,camere de luat vederi pe strazi,nu se ofera nici o imagine clara,fum la distanta,blocuri unele dezafectate,cu topogane pentru copii ruginete [cam cum arata Ferentariu] copiisau in constructie fara fereste cu cat un fumulet dintr-o camera,fara crapaturi,nici macar in tencuiala.Catu un tanc,care umbla, singur brambura pe strrazi,cateva ,tancuri ramase de izbeliste pe un drum,din care iese un fumisor,dar neam soldati,nici morti,nici raniti. Au ocupat rusii Cernobalul,un oras gol.Nu arata deloc,,a razboi Siria,Afganist.Niste fasaieli,fara recunoasterea de catre Rusia ,a teritoriilor bombardate si ocupate.Unde sunt ucrainiencele care faceau antrenamente cu pusti de lemn,unde este armata ucrainiana,soldatii ucrainieni ,armata NATo?,Nimic,nimic.Armata Nato se cantoneaza la noi.Oare noi vom devenii teatrul de operatiuni?Metoda cu puhoiul de refugiati ucrainieni ,este pentru depopularea Ucrainei,amestecarea lor in Europa,cu alte natii,un fel de turnul BABEl,care nu mai au pentru ce lupta in tarile de adoptie,nu mai sunt legati ,de pamantul tarii adoptive,nu-i mai deranjeaza ca se fura teritorii si bogatii din aceea tara .Se simt doar tolerati,si nu mai cer anumite drepturi.Oare sunt scenarii pregatite dinainte,cum a fost la noi la revolutie?Nu mai stii ce sa crezii care este realitatea si ce se urmareste de fapt.

  76. Despre RAUL Zbrug … si granitele sale …
    The Zbruch (Ukrainian: Збруч, Polish: Zbrucz) is a river in Western Ukraine (Shchasnivka, Ternopil Raion, borderKhmelnytskyi oblast and Ternopil Oblast), a left tributary of the Dniester.
    It flows within the Podolian Upland starting from the Avratinian Upland. Zbruch is the namesake of the Zbruch idol, a sculpture of a Slavic deity (9th century) in the form of a column with a head with four faces, discovered in 1848 by the river. The Zbruch had international significance following the first partition of Poland when between 1772 and 1793 the river was a border between Poland-Lithuania and Habsburg Monarchy. After the second partition of Poland in 1793–1807 and 1815–1918 the river was a border between the Austrian Galicia on one side and Imperial Russia on the other. During that time the river was also called Pidhirtsi. Following the Polish-Ukrainian Alliance of 1920 it was intended as the border between Poland and Ukraine. After the Treaty of Riga the Polish-Soviet border was established in the area, running along the river (this situation lasted until 1939).

  77. Dramatic de multi copeicari posteaza pe aici, parca suntem inainte de august 1958 – cand muscali haladuiau pe plaiurile mioritei. Ca suntem pierduti, nu trebuie sa o spun eu, se vede in satisfactia tuturor dementilor care slavesc si aproba comportamentul de bataus (in strada) a nebunului de la Kremlin, ne-am intors cu zeci si sute de ani inapoi in istorie. Depasirea unor bucle de nefericiri din istorie sta si in credinta fiecarui dintre fiindca de aceia cand ne rugam, cu speranta si umilinta spune „…Si ne iarta noua gresalele noastre
    Precum si noi iertam gresitilor nostri …”, asta este pentru trecut, nu pentru prezent si viitor, cand la orice nedreptate trebuie ca toti sa ridicam glasul, poate asurzim / inmuiem inima ratacitilor acestei lumi – nici noi nu stim cand vom avem nevoie de sprijin in nedreptate.

  78. Domnule Tica, inteleg, PSD, nu-i bun, PNL, nu-i bun dar cine este bun? Eu cu cine sa votez?
    Sanatate doicii de la Dumnezeu ca in nadejdea matale, esti saracut!

  79. Sarlica … dar cu ocazia „bombardamentelor NATO” din Belgrad … nu prea te-ai manifestat …
    Atunci cand, la COMANDA UE si NATO Iugoslavia a fost SPARTA pe motiv ca era „prea tare economic” si cand NATO/AMERICANII bombardau BLOCURILE si PODURILE de peste DUNARE din Serbia … atunci unde erai ? Poate ca erai daja, in Kosovo sau Bosnia (cele otomane din EUropa cea crestina!!!) bucurandu-te ???
    Sarlica … ti-am postat ceva raul (Zbruch) care a fost o vechea granita a acestei zone „ukrainesti” …
    Probabil ca acolo vrea Putin sa ajunga ?!?
    De ce Polonia ajuta, ca tara, Ukraina ? Tot istoric ! Ruternii fiind o populatie de sorginte „polona” ! Si iarasi apare legatura cu vechile sale granite … de pe acel rau !
    Noi ROMANII … pe cine sa ajutam cu „trupe” ??? Ukraina a existat, ca stat, doar intre 1917-1920 si post 1991 !
    Bucovina/BUKOVINA … nu a facut parte din acest stat „ucrainian” decat dupa diktatul „ticalos” din 1940 !!!
    De ce Ukraina, in 1991, la re-formarea sa ca tara, a uitat sa ne INAPOIEZE acest TARAM ROMANESC – BUCOVINA de NORD ? Si la ce le trebuia lor Insula SERPILOR cea romaneasca ? Si atunci … de ce sa ajutam acea tara? Vom ajuta doar refugiatii de razboi, care vin si raman la noi ! Si nu ca la Cernauti (1940) si ca la Fantana Alba (1941), cum au procedat EI !!! ASTA este DIFERENTA dintre POPORUL NOSTRU MULTIMILENAR (bland si milos) in RAPORT cu HOARDELE „NATIONALISTILOR ukrainieni” din 1940-41 si de ASTAZI ! Prin refuzul lui Zelinski de a parasi Kievul si cramponandu-se de putere si bani, doreste ca Kievul sa fie distrus, iar populatia sa sa moara GENOCIDAR degeaba. Si doar, pentru faima sa (de clovn bufon si laudaros) si a boxerului lui !!! Trative … IOC !!! De CE ???
    Cand ai sa poti sa raspunzi la aceaste intrebari, sarlica, poate, vei deveni IMPARTIAL !!! Desi stiu ca tara TA de bastina este chiar Ukraina … Dar, NICIODATA, nu si Bucovina de NORD, cea ROMANEASCA !!!

  80. Se pare ca incet, incet ursul iesit din hibernare va taia toate legaturile diplomatice occidentale!!!”Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev sfidează Occidentul: „Este timpul să punem lacăte pe ambasade”
    Dmitri Medvedev, fost preşedinte, premier şi înalt oficial de securitate rus, a declarat sâmbătă că Rusia nu are nevoie cu adevărat de relaţii diplomatice cu Occidentul şi îndeamnă la închiderea ambasadelor din ţările care se opun atacului asupra Ucrainei.”

  81. Acest razboi nu poate fi oprit! Daca aceasta se v-a intimpla neomarxistii americani prin drogatii de la Kiev,vor inhatza ucraina intr-o clipa.Trupele NATO din Romania sunt mutate aici pentru ca enoriasul sa stea cuminte daca îi trece prin cap sa scape de lanturile ce le are de gît in acest moment,intarirea „flancului estic” fiind propaganda lui Geoana, Basescu si alti urît-mirositori ca ei.

  82. @doru popescu/Pe toate site-urile de stiri citesti „Kievul e sub asediul dar cand te uiti pe camerele ce trasmit imagini pe viu din Kiev observi ca in fapt in Kiev nu se duce nici o lupta. In ceea ce-o priveste pe forma de viata in cauza, ea nu va accepta niciodata adevarul chiar daca in sinea ei stie ca acesta e un adevar. Menirea formei de viata pe acest forum este aceea de a distorsiona orice fapta reprobabila, ori cat de mica ar fi ea, comisa de uscaturile din padurea ce se varuiesti de mii de ani in verde.

  83. Il rog pe distinsul domn Charlie sa-mi ierte erorile de limba romana.Ma crezi sau nu,dle Charlie,sunt in Kaliningrad pentru doua luni si incerc sa fac loc limbii ruse pintre spaniola,romana si engleza.Nu pretind sa-mi publicati acest text.Imi pare rau ca nu pot dovedi ce afirm.

  84. Si noi am avut candidat la presedetie un comediant numit Diaconu, dar slava Domnului poporul a fost mai inteligent !

  85. Așa Este persoana de sub Pseudonimului „Votant”: așa Este…Timp 20 de Ani am avut 3 zile de Medical și majoritatea analizelor plătite din bani personali. La Elias fosta mea Bonă se stinge cu zile că de! Nu ea a Distrus Institutul de Cercetări Alimentare și a adus pagubă României de 60 de Milioane de Euro! La Ponderas, Neolife, Regina Maria toate din Băneasa i-au cerut femeii 2130 de lei pe zi bani de internare! Cu pensie de 1000 ce Lei ce mare lucru! Vasilică Câțu a împrumutat România cu 60 de Miliarde de Euro, unde sunt Banii? Subexecrabilul Analfabet de Vasile Dâncu vrea Sicrie Zburătoare din Anii 70 de 660 de Milioane de Euro de unde bani? Dacă intri la Elias ieși cu picioarele înainte…. Sotie de Comandant de navă fost șef de Flotilă la TAROM a fost la Elias in 1 lună a murit Septicemie Generală! Era din blocul meu scara A… Așa că Dle Nistorescu puneți Bani la Ciorap! Ori dați în spitale Private 500 de Euro pe ziua de Internare ori dați șpagă în spitale de Stat dar muriți de le Infecții Nosicomiale! Durată de viață spital este de 30 de Ani și Apoi spital dărâmat pentru „dărâmare” microbi rezistenți la Antibiotice! PSD cu PNL au umplut de spitale România! Au construit Uzine, Fabrici, ce mai! Raiul pe Terra… Vine/revine Gabi Firea ca primar General căci Herăstrăul e „Tortul ei” ce Dracu! Oameni Suntem! Vai ție Românie! Vai ție cetățeni! La doi metri te duci dacă nu ai 550 de Euro zilnic la spitalul Privat! Acolo dai de politicienii noștri! Scuip că altceva ce?

  86. Si actuala „bunastare ” din tara noastra poate reprezenta un noroc, asta ca apropo de preferintele refugiatilor dea alege numai tranzitul.

  87. l-am vazut pe stersul boris, supusul reginei, insufletit de condamnarea rusiei pentru invazia ucrainei si cit de necesare sint sanctiunile. dar nu l-am auzit, cind sua si uk au atacat iraq intr-un mod rusinos si la fel de ilegal, sa-i sara lui blair la beregata! cam tupeist boris si cumplit de duplicitar sa faca asemenea afirmatii. la fel ca impaiatul biden-bidon sau canandienii si autralienii. ciocu mic nenorocitilor ca toti sinteti niste criminali! si voi si rusii! voi, toti impreuna, sinteti cea mai mare problema a umanitatii.

  88. Si cand te gandesti ca am avut si noi un comediant candidat la presedentie ( Mircea Diaconu ).Brrr !!

  89. Armata Rosie bolsevic-rasputinista a ajuns la portile Kievului distrugand si asasinand si monstrul gelu sta la taifas cu dublura sa „doru popescu zeu”, destins si inuman asa cum a fost clonat in Padure!!! Stranepotul monstruosului narodnic bolsevizat Gorki/Peskov, Dimitri Peskov e ce altceva decat purtatorul de cuvant al lui Rasputin/al Kremlinului si ce a anuntat aceasta creatura hidosa transmisa genetic cateva generatii?Afirma senin ca Armata BOLSEVICA a incetat ostilitatile
    propunand partii ucrainene sa inceapa tratativele de „pace”, o minciuna ordinara, luptele si inaintarea distrugatoare fiind in plina desfasurate!!! Vezi Doamne, China BOLSEVICA ar fi cerut Uniunii Sovietelor de Capitalisti Comintern sa inceapa tratative!!! In paralel intr-o sedinta extrtaordinara a Consiliului de Securitate-ONU ambasadorul sovietic a dat
    V-E-T-O Rezolutiei care prevedea sa i se puna in vedere TERORISTULUI Rasputin sa inceteze GENOCIDUL si sa-si retraga trupele din Ucraina!!! Bolsevicii oricarui popor ar fi apartinut inainte de a fi stersi pe creiere sunt niste FIARE TURBATE si avem exemple pe forum, nu mai dau nume, fiind cunoscute ca AGENTI SOVIETICI dezumanizati…Si repet, GORKI a fost o perioada importanta un mare sef in OHRANA TZARISTA, din aceasta postura FINANTAND CONFRERIA LENINISTA, inclusiv
    a FINANTAT SI CONDUS O SCOALA DE ASASINI BOLSEVICI FANATIZATI IDEOLOGIC in Insula Capri!!!

  90. Eram nedumerit, tare Nedumerit! Năpârca umană, Cancerul ce cancerizeaza Ministerul Afacerilor Externe, Proteina Chelioasa și Transpirată de Bogdan Aurescu Tot o ținea „Langa” de un an și jumătate că Marea Neagră e Lac Rusesc și trebuie să ne apărăm! Cu ce să ne apărăm bă mușuroi de proteine Digerate, cu ce să ne apărăm? Fizica Nucleară versus Spirtul Medicinal strecurat prin pâine și băut cu poftă? Să ne apere unu’ de 300 de Kile care eforturi Fantastice, Drăcești ca să se exprime în Limba Română la nivel de clasa a 2-a și pensionar la 48 de Ani cu 350 de Milioane de lei Vechi lunar? O sferă de Plutoniu de 10 centimetri diametru versus praștii, bâte, ciomegi? Bogdan Aurescu știa de mult ceea ce se va întâmpla acum! NIMIC din ce se întâmplă nu e „întâmplător”… Complexul Militar Industrial American exultă, cred că Are comenzile de Armament de 1000 de Miliarde de Dolari! America e salvată, Sutele de Mii de Băieți de Români din „Servicii” sunt salvați, STS salvat, SRI salvat, SIE salvat.. NUMAI românii nu sunt salvați, mai ales aia simpli care nu muncesc în Servicii! Mori cu zile in Românica! Aurescu e fericit, tare fericit! Piere prostimea din România! Rămân Elitele, Securiștii, Copii lor! Puțini și buni! Restul la Crematoriu! Trăiască bombe Nucleare, trăiască Vasile Dâncu, Trăiască cele 6.6 Milioane de Euro comision sicrie zburătoare F16!

  91. Tara trebuie condusa si cand votezi, votezi oameni nu sigla partidului. Eu vad de ex. ca doctorul Rafila este mai bun decat altii, insa are nevoie de sprijin ca sa reziste si sa faca ceva. Daca se incepe cu „demolarea” si este inlocuit dupa ceva timp, ce-am facut? A fost un exemplu. Daca USR-istii privatizau sanatatea, ar fi fost mai bine? Construiau spitale noi sau erau aceleasi cu infectiile lor dar cu platile de care vorbesti?
    Daramarea guvernului Dancila dupa numai doi ani cand lucrurile mergeau spre bine, femeia era muncitoare a folosit oamenilor? Vedem unde sunt oameni mai seriosi, pusi pe treaba si Doamne ajuta! O guvernare stabila, este de preferat.

  92. Hmelnitki, Babi Yar((mai nou cica ar fi doar crima germanilor si doar asup4ra ebreilor, Ministerul Adevarului lucreaza …) , Revolutia Bolsevica, Bandera, SS ucrane…gaz furat, datorii platite, teritoriicadou (luate cu japca de la NOI, Polnia, Cehoslovacia, Ungaria) ..daca mai puneti si dobanda pe un secol, rusii sunt par chiar ca lupta cavalereste; ca idee, poate recititi „Pe Donul linistit” sa vedeti cu ce se ocupau haholii, cazacii si alti ucrani; Orcum sa treci cu tabcul peste auto conduis arat ca e o „prapastie de ura ” intre ei comparabila cu cea dintre palstinienio si…nah ca am uitat.

  93. Acum m-am lamurit de ce unpost propagandistic se numeste Antena x.Pt ca „antene” se numesc si rezidentele serviciilor defecte.Cumva, pt cei cu 3(n-am gasit alta rima) neuroni, au spus-o in clar.

  94. Bandera, Hmwelnitki, diviza SS Ucrana,masacrul de la BABI YAR, teritorii facutera cadou, „tepe” la plata gazelor, datorii platite, Maidan..etc etc…eu zic ca , prin comparatie, rusii lupta chira „curat” a la guerre comme a la guere.

  95. …razboiul/rezistenta kievului nu-i apartin…la timpuri mari, oameni mici…ce spune vanatorul de cateva zile incep sa spuna analistii…moldova este urmatoarea tinta in cazul in care eroiii ucrainieni nu rezista…dupa, urmam noi…nato?…oare de ce trimit trupe si dotari semnificative doar in nord-est?…dragii mei, vom fi singuri…la jocul duplicitar facut de politicienii perindati de-a lungul a 32 de ani la conducere, sa nu va asteptati la reactii venite in sprijinul nostru din partea comunitatii internationale…curva te nasti, curva mori…intrebare:oare unde este debilul nostru presedinte in acest moment, cand are si amenintare cu bomba la usa, cand bate razboiul la usa?…cred ca este ancorat adanc cu limba…germana, desigur…in sibii…in opera lui bizet…

  96. E foarte bine că apar la comentarii păreri( justificări, sau acuze ) la istoricul moment pe care-l trăim noi în partea asta de Lume și mă rog Bunului Dumnezeu, ca măcar să nu se extindă .
    Problema umanitară a refugiaților are parte și ea de judecăți contradictorii, părerea mea este că umanismul ce ne caracterizează ca popor va face mai ușoară trecerea prin această tragedie a unor oameni nevinovați, dar se știe că de astfel de momente profită și alții, inclusiv de bunăvoința sau naivitatea noastră.
    Cum de la fața locului, cum se spune, avem doar relatările unei singure părți din conflict ( cel puțin la vedere 😉 ) este greu să aflăm adevărul și mai ales unul atât de bine ascuns.
    Până una-alta se înfruntă două tabere, deloc neprihănite, și una și alta, făcându-se vinovată de atrocități, pe care le condamnă când le fac alții și le justifică atunci când le fac ei, de fiecare dată spunând, sau dând de înțeles că au fost nevoiți să le facă !
    Și moartea unui singur om este de condamnat, dar trebuie de căutat cauza, mobilul și doar atunci emisă judecata. Se pot oferi, e drept că mult mai greu, circumstanțe atenuante, dar există și acea legitimă apărare , când legea face unele excepții. Credința, religia unora, am înțeles că nu !
    Până nu se clarifică cât de cât situația, în bine, sau în mai rău, ar trebui să ne abținem de la verdicte categorice.
    Vini putem găsi tuturor, dacă ne gândim bine și nouă, dar de rezolvat acest incident mondial doar Cel de Sus o poate face.
    În favoarea noastră, a oamenilor. Ceilalți o vor face în favoarea unora, nicidecum a noastră..
    P.S.
    N-am înțeles de ce ambasada Slovaciei s-a refugiat la noi și nu acasă la ea.
    Dacă nu treceam de atâtea ori pe la Ujgorod , ca să ajung în fosta CehoSlovacie , poate nu observam ciudățenia.
    Ce, ei n-au hoteluri de lux ?

  97. Diferența intre noi si ucrainieni este ca acestia fug goniți de spectrul vieții sub teroare si mizere sub rusi iar la noi cei peste 3,5 milioane de emigranți au plecat singuri știind ce va fi in România sub conducerea ,,organilor” FSN aflata sub control rusesc a căror urmări se văd dupa 32 de ani. Același comunism mascat si la ei si la noi . Numai ca la ei e mai nasol fiind mai multi proruși decat la noi , unii acoperiți , unii la vedere prin discursurile lor. Sa vedem dacă dupa războiul ruso- Ucrainian , USA si UE vor fi mult mai prezente in România , trezindu- ne speranțele , in sectoarele cheie ale vieții economice, juridice , in cercetarea științifică , învățământ , sănătate si cultura ,iar aceasta influența se va repercuta speram , benefic , si in viata de zi cu zi a romanilor.

  98. Incidentul feroce cu trecerea unui tanc peste o mașină, mai ales că s-a terminat cu bine pentru șofer, mi-a adus aminte de celebra fază cu Dictachiorul ce a pălmuit un copil scuzat în gestul lui mârlănesc de faptul că ar fi zis și copilul ceva. Sau mă rog, că i-ar fi arătat ceva, deși mă mir că un copilaș are ce-i arăta unuia și șpanchi pe deasupra. 😉
    Așa că de unde știm ce i-ar fi arătat soferul tanchistului ?
    Dacă nu degetul mijlociu, poate chiar țeava unui Kalașnikov, mai ales că Zelenski se crede într-unul din spectacolele lui de succes și a înarmat toți figuranții cu pușcoace, ca să-i apere țara. Mă rog, indirect, că a lui e în altă parte.
    Cum să dai arme și muniție unor voluntari , ca să te apere în fața unor militari ruși antrenați și echipați până-n dinți cum se spune ?
    Să nu te gândești că unii dintre ei se vor împușca până la urmă între ei la un moment dat, când unii vor trece de partea dușmanului ce se dovedește a-i fi mai prieten, decât cel care se dădea astfel ?
    Nu numai din astfel de situații se nasc întrebări pertinente și răspunsul la ele duce mult , mult mai departe.
    Și de locul războiului și de ce ni se pune pe tavă cu rugămintea de a le servi, acum cît sunt calde . 😉

  99. Băi fraților e plin de troll-i pe-aici! Cu ăia vechi ne-am învățat dar sunt o grămadă noi! Făcură băieții cu ochi albaștrii recrutări? Sau or fi de-ai rușilor? Deja devin obositori!

  100. Dle Pavel, te asigur ca „noi” sunt doar pseudonimele,AGENTII SOVIETICI sunt putini,dar productivi prin Birourile Operative care lucreaza zi si noapte la compilarea dejectiilor-comentarii ample, le pun la dispozitia clonelor, vezi „gelu/doru popescu/rene/etc” pe care ROBOTII le posteaza la minut cate cinci-zece! Faptul ca esti nou aici nu trebuie sa te deruteze, tot asa amcrezut si eu acum ZECE ani cand am inceput sa-mi fac datoria de roman comentand pentru a RESCRIE istoria falsificata de istoricii inregimentati…
    Agentii sovietici apartin ambelor HAITE securistoide care pana mai ieri se nimiceau si astazi cand Rasputin are nevoie si o cere si-au dat mana idol latrizandu-l!!! De exemplu, BEST ii de „dreapta” stalinista precum „Marele urs” care denigra poporul roman mai rau decat un shogor sau „darius/Nastratin” care ma declara „kopeicar” pentru ca-l sustineam pe Dragnea
    sau „tomlin”, o combinatie de „gelu-marius-rene-humoroid-core-ileana-Rolingston/Rollason”, toti acestia ii blasfemiaza pe ucraineni si il divinizeaza pe Rasputin, „biciul lui Hristos”, expresia abjecta a ATEULUI „gelu”, mongoloidul Rasputin
    neavand de-a face cu vreo religie, dar seamana cu Gingis Khan in cruzime…

  101. Dle Nistorescu ,invocati in desert ortodoxia de care v-ati lepadat de mult.Nici macar asazisul patriarh nu mai este ortodox.Ati devenit ,alaturi de toti cei care mint si manipuleaza lumea ,o masa infricosatoare de furnici care vor duce lumea catre Planeta maimutelor in care oamenii vor sta in lagare cu creierele cipate .Nu vor avea timpul si ocaza sa realizeze ca au fost niste sclavi.In prostia lor vor crede ca vor fi scutiti de aceasta soarta.Mare greseala.Sper sa aveti deontologia si curajul sa nu ma cenzurati cum des se intampla la ziarul dvs.

  102. Daca astazi mai e cineva in stare sa aprobe ce face piticul botoxat are doar scuza ca e platit sa faca asta, sau nu are nici creier si mai ales inima…pacat ca acesti troli care si-au intensificat activitatea in ultima vreme se pare ca ar fi romani…sper sa ma insel

  103. Nene Sharliu, daca nu am spus-o, o repet” esti unicul … de la Ojdula (rima ti-am spus-o de fiecare data).

  104. Charlie, te rog să indici comentariul semnat „rene” în care îi „blasfemiez” pe ukrainieni. Pe urmă, te rog să ne spui în ce comentariu l-am „” divinizat” pe „Rasputin, briciul lui Hristos”?
    Mare hahalera esti, domnule Charlie, o potaie nesimțită, ce impute comentariile cu prezenta sa. Sper ca domnul Cornel Nistorescu va lăsa integral acest comentariu. Nu-ți permit să mă acuzi în mod mincinos, după cum te taie capul și burta. E ultima dată, sper, dar 6dacă se repetă, voi considera că faci niște jocuri pe seama redacției cotidianul,poate în coniventa cu ei ceea ce nu cred că domnul Nistorescu permite. Ai făcut același lucru când m-ai acuzat ca un porc provocator penal ce esti, de antisemitism. Ai grijă , vierme penal de hazna!

  105. Nu va mai faceti iluzii,noi amarastenii vom fi maturati.
    „Legatura dintre Vladimir Putin si Forumul Economic Global e din 1992, lucru recunoscut chiar de Putin intr-o interventie la summit-ul de la Davos din 2021. In aceeasi interventie, Schwab recunoaste importanta Rusiei in aceasta constructie globala. Urmariti primele 2 minute din respectiva interventie”
    https://www.activenews.ro/stiri/Cristian-Terhes-atac-zdrobitor-la-Putin-Este-un-lider-suveranist-sau-o-papusa-in-mana-globalistilor-ce-doresc-suprimarea-suveranitatii-statelor-nationale-VIDEO-Putin-cu-profesorul-lui-de-la-Forumul-Economic-Mondial-Klaus-Schwab-172999
    Circ,toti vor razboi,toti castiga din razboiul asta,noi,aia care vom supravietui nu vom mai avea nimic.

  106. @jukov/Cata dreptate ai. Cati preotii in toti acesti 32 de ani s-au rugat la Sfantul Dumnezeu ca Romania sa nu intre in NATO si UE si sa iasa din aceste organizatii satanice dupa ce au intrat???Preotii au fost luminati de Sfantul Duh al Adevarului de ceea ce o sa vina asupra Romaniei. Deci stiau. Dar cati s-au rugat la Sfintul Dumnezeu sa nu ingaduie ca Sfanta Noastra Romanie sa fie subjugata de fortele satanice. Daca se rugau Sfantul Noastra Romanie nu ajungea in situatia care este astazi indiferent cate diavolicisme faceua securistii si stapanii lor din Occident. Pentru toti preotii care nu au facut acest lucru pedeapsa lui Dumnezeu cand vor inchide ochii va fi cumplita.

  107. Un ANTIROMAN „NOTORIU” (VERIFICAT care „nu RESPECTA” ISTORIA multimilenara a acestui TARAM si SPIRITUALITATEA cea straveche (,e peste 10.000 de ani, a populatiilor NEOLITICE locale, a poporului GETO-DACIC, DACO-ROMANESC si ROMANESC ) … NU TREBUIE LASAT sa VORBEASCA si sa SCRIE despre ISTORIA ROMANIEI … DEOARECE este STRAIN de acest TARAM, NATIONALITATE si TARA !
    URAND visceral acest TARAM, NATIONALITATE si TARA !

    Comentand DOAR pentru a RESCRIE MINCINOS, MASLUIT si FALSIFICAT … ISTORIA si SPIRITUALITATEA cea ROMANEASCA …
    In FOLOSUL DOAR a unor „istorici inregimentati” … „desertici” CALATORI sau „desartici” de prin ALTE ZARI/CONTINENTE nonEUropene … toți insa STRAINI de acest TARAM si SPIRITUALITATE – cea ROMANEASCA !!! ADICA … cei DOAR cu „INTERESE” ANTIROMANESTI !!!
    Vai de cei care ii ASCULTA … VORBERLE sale DESARICE de prin DESERTURI !!!

  108. Forma de viata deraiata de pe linie e din nou la datorie. Are cosmaruri cu gelu/doru popescu/rene/…. Maine poimaine o sa intre si-n greva foamei, saraca forma de viata in ce hal a ajuns.

  109. Hai că și Putin o caută cu lumănarea :
    Vladimir Putin a semnat amendamentul la Constitutie ce interzice casatoriile homosexuale

    Vladimir Putin: Cât timp voi fi eu președinte, nu vom avea „părinții #1 și #2”, ci aceștia vor fi “mamă” și “tată”

    Astfel trebuie sa procedeze o TARA ORTODOXA: Formatia satanista Behemoth a fost deportata din Rusia. E RUSIA cu adevarat ACEA TARA?

    VLADIMIR PUTIN INTERZICE FLUORUL în RUSIA declarând că este folosit de NOUA ORDINE MONDIALA pentru a-i face pe cetateni prosti si docili

    Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC

    CULTURILE MODIFICATE GENETIC vor fi TOTAL INTERZISE in RUSIA

    Vladimir Putin: INTERNETUL = un proiect CIA. Motorul de cautare YANDEX e rusesc sau “rusesc”?

    Vladimir Putin in prima sa vizita la Damasc, ieri, de Craciun (pe stil vechi)

    VLADIMIR PUTIN despre PAPA FRANCISC: „Nu este omul lui Dumnezeu”

    Vladimir Putin: Despre Noua Ordine Mondială, Un nou Guvern Mondial, Valorile Creștine, Suveranitatea țărilor

    Procurorii INTERZIC FUNDATIA GEORGE SOROS deoarece este o „amenintare la adresa securitatii nationale ruse”

  110. Cu așa unul în frunte, ucrainienii vor păți cam multe !
    Ultima lui găselniță a fost să înarmeze ucrainienii cu cokteiluri Molotov ca să oprească invazia rusă.
    Nici nu știi dacă-i întreg la cap deoarece -și trimite cetățenii la moarte sigură, în timp ce el stă ascuns pe la niște sedii de ambasade străine.
    Zelensky – Danseaza tontoroiul sodomist pe tocuri !

    https://t.me/vaivoua/1187

  111. 1. Parlamentul României a luat cunostinta de hotãrârea autoritãților de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independentei Republicii Ucraina.
    Profund atașat principiilor fundamentale ale respectãrii drepturilor și libertãților fundamentale ale omului și ale popoarelor de a-și hotãrâri soarta, Parlamentul României saluta hotãrârea autoritãților ucrainene de la Kiev de a organiza un referendum privitor la independenta Republicii Ucraina.

    Având în vedere ca acest referendum ar urma sa se desfãșoare și pe teritoriile românești – Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Tinutul Hotin, precum și județele din sudul Basarabiei -, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul țării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul și neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 și de Parlamentul României la 24 iunie 1991.

    Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independența sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor românești anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparținut niciodatã Ucrainei și sunt de drept ale României.

    2. Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferintei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificãrii frontierelor pe căi pașnice, diplomatice.

    3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autoritãțile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și în județele din sudul Basarabiei – este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia.

  112. II ….

    4. Parlamentul României cere parlamentelor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența Ucrainei să declare expres că această recunoștere nu se extinde asupra teritoriilor românești menționate.

    5. Parlamentul României se pronunță pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor stabilirii unor relații de buna vecinãtate și colaborare între România și Ucraina și invită, în acest scop, o delegație parlamentarã ucraineană ce urmeazã să efectueze o vizită la București, cât mai curând posibil.

    6. Parlamentul României solicita guvernului țării să înceapã de urgență negocieri cu autoritãțile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forta de U.R.S.S.

    Această declarație a fost adoptatã de Parlamentul României în ședința din 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi.

    Președintele Senatului
    academician Alexandru Bârlădeanu

    Președintele Adunării Deputaților
    Marțian Dan

  113. Rusia își justifică intervenția sa în Ucraina bazându-se pe art.51 din Cartea ONU nerespectat de Ucraina , dar mai ales de SUA prin brațul ei înarmat NATO .
    Practic a fost nevoită să-și asigure singură liniile de demarcație, de securitate a granițelor, ca și pe cele roșii ale apărării sale naționale .
    Norocul ei că are un Putin, iar noi o droaie de alogeni la conducere, care-și văd doar de interesele lor și a licuricilor de tot felul, statul lor în genunchi fiind cel mai convenabil ambilor părți, în timp ce Statul Național Unitar și Suveran Român este total neindicat pentru ei de către specialiștii în cucerire fără a trage gloanțe, ci doar tunuri de tot felul, până cade-n cap economia și se destramă înglodată-n datorii România !

  114. Mihai Crisgau spune:
    22 FEBRUARIE 2022 LA 17:39
    @Fekete Tulipan Tataita, uite cum sta treaba. In politica e bine sa te pui si in pielea celuilalt. Politica asta de „noi suntem aia buni, ei sunt aia rai” aduce numai catastrofe.
    In 1962, Sovieticii au pus rachete nucleare (desi focoasele inca nu ajunsesera inca) in Cuba zicand ca sunt defensive. Lui Kennedy nu i-a placut si a fost cat pe ce sa inceapa al III-lea razboi mondial.
    Rusii zic acelasi lucru acum cu extinderea NATO. Tocmai ce Der Spiegel a dat publicitatii notele intalnirilor din 1991 unde NATO se angaja sa nu treaca raul Elba inspre Polonia si dincolo. NATO a mintit si si-a incalcat promisiunea.
    Fosta republica a Iugoslaviei a fost facuta bucatele sub egida U.E, a NATO si a SUA pentru ca „dreptul la auto-determinare a zonelor separatiste”.
    In 2011 Rusia si-a dat acordul pentru a-l sprijini pe Bashar al-Assad in Siria spre nemultumirea Vestului. Atunci Vestul a creat o lovitura de stat in Ucraina, punand un regim ultra-nationalist la putere ce a creat destul de multe probleme minoritatii ruse din Donbas (vezi arderea sediului Uniunii in 2014). Vrei nu vrei, exista victime ale minoritatii ruse in Donbas din 2014 incoace.
    Familia Biden a inceput sa-si bage coltii prin Estul Europei, gen Ucraina si Romania (New York Times tocmai ce a cerut declasificarea emailurilor lui Hunter Biden catre ambasada Romaniei din SUA), incercand sa puna mana pe gazele si petrolul de la Marea Neagra. Rezultatul? Rusia invadeaza Crimeea si o anexeaza.
    SUA a foarte apropape de rusi si rusii nu vor asta cum nici SUA nu a vrut asta in 1962.

    Nikita Khrushchev a dat Ucrainei Crimeea insa Crimeea apartinea Rusiei tot de pe vremea sovietelor. E interpretabil ce a zis Yeltzin tocmai pentru ca era epuizat si depasit de situatie.
    Putin, in discursul lui, a pomenit acest gest de neinteles al lui Khrushchev.

  115. Mai fratilor,plac-nu plac comentariile, deocamdata ziarul Cotodianul gazduieste punctele de vedere diverse, spre deosebire de alte publicatii care au taiat brusc legatura cu cititorii ( stiu ei de ce).Primul „luptator” impotriva publicatiei comentariilor cititorilor a fost Ev.Zilei cu varful de lance Curel Mirea, sau cum il chiama.Asa ca gasca de „gazetari gen Balan-OTV,Hoandra,Curel Mirea sunt linistiti cu adevarul lor absolut.Ii citeste cineva ? Ziare.ro se pare ca le-a luat obiceiul, sau e numai o defectiune…. ireparabila.Umbra lui Putin se intinde.

  116. Reformulez.Putin ,cam nepregătit.Inclusiv pt razboiul informational
    DE exemplu, romanii tin cu ucranii, cel putin la fel de ostili si invadatori ai Ro.
    Tarul ratst di a pus lumea in cap, a ostilizat populatia, a ridicat impotriva o adevăraa guerilla urbana.Va avea probleme mai mari decat au israelienii cu palestinienii.Ura istorica intre combatantii ruși si cei ucrainieni a ajuns la NEXT LEVEL.

  117. atit de nefericita e lumea, azi. lumea de azi chiar iubeste sa fie mintita, manipulata si apoi abandonata. razboiul pica manusa acum, la sfirsit de pandemie. putin este un idiot! a cazut in plasa americii si a gainarilor de la davos. nu inteleg cum dar putin a reusit sa le faca jocurile iar din toata aceasta tarasenie, intre ce isi doreste grupul de la davos si realitate, nu mai e decit un pas. cum creste un pic frecventa, cum vine unul altu si da la cap omenirii… bravo, putin, esti prostul prostilor. sau sluga la davos!

  118. Cititi Dan Disconu trenduri economice „Ce se întâmplă pe front

  119. Traian Basescu:

    ” Rusia un stat terorist!
    Putin, suferind grav de un sindrom al puterii discreţionare, crede că poate reface defunctul URSS, îngenunchind din nou popoare libere ce doresc să trăiască în ţări suverane şi independente şi guvernate de valori europene.

    Republica Moldova are parte din teritoru ocupat de “trupe de menţinere a păcii” ale Federaţiei Ruse care de fapt susţin regimul separatist din Transnistria.

    În Georgia armata rusă a ocupat în 2008 provinciile Aphazia şi Osetia de Sud.

    În Ucraina, armata rusă a ocupat încă din 2014 Crimeea şi parte din regiunile Donetsk şi Lugansk unde, Rusia susţine regimuri separatiste.

    Acum câteva zile, Putin a trimis “trupe de menţinere a păcii” sub bombele cărora sunt ucişi mii de ucraineni, copii, femei, bărbaţi iar zeci de mii de femei şi copii se refugiază în ţările vecine abandonându-şi căminele. “Trupele de menţinere a păcii” trimise în Ucraina supun populaţia acestei ţări unui genocid ordonat de Putin.

    Putin a făcut din Federaţia Rusă un STAT TERORIST, iar el este şeful suprem şi autoritar al acestui stat.”

  120. Radule, generalii români care au trimis ostașii desculți să lupte la
    baioneta cu germanii la Oituz, Mărăști și Mărășescu, au fost normali la cap? Nu cumva, țărani „echipați” în itari și-au dat viata pentru ca noi să avem azi o țară?
    Un ostaș din ukraina s-a aruncat în aer împreună cu podul pe care urma sa treacă blindatele rusești: cred că a fost un erou normal la cap, cu
    prinți, nevastă , copii. Ukrainienii luptă cu arma în mână pentru a nu fi sclavii Rusiei.
    Da, zdlenski este normal la cap, un patriot ce a rămas alături de soldații și voluntarii gata de sacrificiul suprem. Printre ei, cu arma în mână.
    Domnitorii romani au fost normali la cap, Radule, când înfruntau armate mult mai mari?
    Că sa avem noi o țară, Radule!
    Ar trebui să empatizezi cu zdlenski, fost actor de comedie. Dotat cu mult „Humor”. Va rămâne în istoria țării sale ca erou. E adevărat, este la origine evreu, sper să nu te deranjeze acest mic amănunt. Cum nici pe el nu-l deranjează întrebarea ta idioată și lipsită de respect. Oprește-te, Radule, te rog din suflet! Dar fi optimist, poate fi mai rău. Să ne ferească Dumnezeu de mai rău, Radule! Ai grija de tine și iartă-mă dacă te-am supărat!

  121. Ce știu zidurile, mortii
    Nu au vorbe de prisos,
    Când viermele tăceriinvârte
    Gheara prin golitul os?
    Ce știu ziduri de cazarmă
    Cum secunde fug nebune
    Când grijile dau alarmă
    Mamelor cu fii pe lume?
    Ce știu ziduri prăbușite,
    Despre luptele interne
    Ce s-au dat prin conștiința
    Celor cu puteri supreme?
    Ce știu ziduri scrijelite
    Cu penița unui os
    De eroi ce prin morminte
    Vorbe nu au de prisos?

  122. In timpul crizei rachetelor din 1962 lumea era in pragul unui razboi nuclear,dezamorsat in ultima instanta ,ne-au dus cu scoala ,eram la liceu sa condamnam imperialismul american.Mai retin o poza a lui Hrusciov cind vizitind USA un fermier i-a dat un miel alb pozat cu el in brate.Nu mi-as fi imaginat vreodata ca Rusia Kieveana ,actuala Ucraina va fi atacata,invadata chiar de catre Mama Rusie .Este greu sa urmrim linia continua in timp ,sa evaluam si sa ne formam o opinie fata de ce s-a inimplat,pt.ca ne scapa,nu avem acces la fata ascunsa ,la mina ascunsa din spate,sau aflam,stim prea putine fata de amploarea faptelor si evenimentelor.Stim ca ,precum in basme se infrunta doua forte, binele si raul si subiectivul nostru trece de la o parte la alta ca pe clapele pianului neputind fixa ,deci valorile sunt interschimbabile,sau poate nu.Ce vedem?Ca Romania a cedat teritorii Ucrainei in 1997 ,Coantantinescu -cu familia din Tighina,Transnistria,Petre Roman cu familia din fosta URSS ,Adrian Severin cu fam.din Ucraina,ultimul cedind si Insula Serpilor -nota scrisa de mina lui.Deci teritorii fara sa se fi tras un foc de arma i s-au dat lui Leonid Cucima si azi cei 500 mii de romani sunt deznationalizati,li se interzice limba romana declarata”moldoveneasca,regionala”etc.sunt un fel de paria ,cu ocazia Zilei unitatii Ucrainei,ei au fost omisi cu totul etc.Noi dam paine si apa si adapost refugiatilor ,in vami,dar nu pt.un Zelenski, evreu,boem si „lache”si acolitii lui.NU pt.tradatori!

  123. Pasarica mea canta fericita acum ca preocuparea generala a lasat contractele mele cu Pfizer si s-a mutat pe razboiul provocat de amicul meu Vladimir, cu care am fost colega la cursurile prof Klaus Schwab.

  124. Frumoasa poezie, Rene! Cu mult suflet, emotionanta. „cu penita unui os”

  125. @Rene, pentru Radu Humor, cu respect spune:
    27 FEBRUARIE 2022 LA 11:07
    Daca esti @rene, te rog nu te impauna cu luptele,sacrificiile poporului roman, dindu-l exemplu pe Zelenski, pt.ca ostasii romani s-ar rasuci in mormind de rusine !
    Ce sa intelegem?Ce este de inteles! Ca „nationalistii”ukraineni au toate drepturile la „nationalism”,iar noi romanii suntem haituti ,nu avem voie, facem un „nationalism de caverna „?
    Ai vazut trimiterea lui Radu la https://t.me/vaivoua/1187 ?
    Oricum eu sunt de acord cu Radu in tot ce sustine !

  126. Dle Radu Humor! Citez din Gideon Rachmann? Citez: Cele mai prețioase resurse ale Umanității nu sunt: Hidrocarburile, Uraniul și Aurul! ESTE „resursa umană” numită creier, creierele oamenilor deștepti! Cuvinte spuse de un Analist de politică Externă la Financial Times! PSD vă spune CEVA? Cei 5 5 Milioane de oameni care au părăsit Definitiv România vă spun CEVA? Numele distrugătorilor de țară Adrian Năstase și Dan Ioan Popescu vă spun CEVA? OMW Petrom vă spune CEVA? Insula Șerpilor vă spune CEVA? Numele unui Cancer înfipt în Trupul României care „canibalizeaza” Ministerul de externe și care a fost crescut ca Năpârca la Sân de Adrian Năstase și de Adrian Severin pre numele Lui Bogdan Aurescu vă spune ceva? Sunteți cu Studii Superioare? Nimic, nimic de PSD, PNL, pensii speciale, Bogdan Aurescu Frații Muraru, Varan Voiculescu? Postați Kilometric pe care nici „Dracu” nu vă citește și pensiile speciale Sunt binemersi, Securiștii înfipți in Deconcentrate, Guvern, Parlament sunt binemersi, neveste de politicieni analfabeți și ele la fel, înfipte în CA la OMW sunt bine mersi! Planeta se prăbușește și Bogdan Aurescu vrea Plutoniu Militar Rusesc deasupra României la 100 de milioane de Grade, Vasile Dâncu vrea Sicriele Sburătoare de F16 de 660 de Milioane de Euro și comisionul de 6.6 milioane de Euro și Dvs vă Credeți Radu Tudor? Dle HUMOR! Emanați o „duhoare” de nesuportat de antipatie, de falsitate, de minciună pe față! Sunteți ca Vacaroiu și FSN în anii 90! Scuzele mele! Sunteți „nefrecventabil” ne-citibil, PSD -ist și VARAN-ist până în vârful unghiilor! Sunteți prea isteț ca să vă „prostească” ăștia! E „mălaiul”, valuta de vină? Întreb nu dau cu paru! Nu vă supărați pe mine! Așa se vede din afară…

  127. Tica, fiecare om are propria gandire rezultanta a experientelor de-o viata. L-ai jignit inutil cu „malaiul” dupa cum o lichea ma terorizeaza sub ipoteza falsa ca eu, noi am beneficia de „pensii nesimtite”. Esti baiat destept si trebuie sa recunosti ca noi, comentatorii amatori de pe aici, nu ne putem ridica deasupra subiectivismelor, nu putem fi niste analisti veritabili obiectivi si, cum spune rabinul intelept si tu ai dreptate, si el are dreptate si eu am dreptate. De aceea este atat de necesar un dialog. Sa ne unim ideile cu dreptatea lor, sa le nuantam, sa aruncam ochelarii de cal care ne limiteaza vederea.

  128. Sunt vremuri in care trebuie sa trecem peste umorile noastre personale si sa ne gandim ca daca astazi li se intampla lor, maine ni se poate intampla noua.

    Sa ne fereasca Dumnezeu de mai rau si de lichelele tortionare!

    – Licheaua este tot timpul vicleana dar viclenia nu are nimic comun cu inteligenta.
    – În scrierile sale despre artă, Marx spune că „un popor care acordă numai măscăricilor de la curte dreptul de a gândi și de a spune adevărul, nu poate fi decât un popor lipsit de independență și de personalitate”.
    – Taci tu, mă bărbosule! Opera ta e plină de lichelisme. Aici, în România, cei care au spus adevărul și-au găsit sfârșitul la Canal și în cele mai barbare gulaguri comuniste.

  129. Cineva care ma terorizeaza sub acuzatia falsa ca sunt beneficiara unei pensii speciale, este o lichea?

    Este normal din partea cuiva sa vada catastrofa umanitara din Ucraina prin prisma ca Volodimir Zelenski „este evreu”? Asta conteaza?

  130. Din nou Dulaul publicatiei mi-a blocat un comentariu, postat la 11:02 era o replica la marsavia pros-tracului rene care m-a acoperit cu invective scabroase in stilul HAITEI humoroide care isi/ne arata ca bestialitatea ei e fara limite… Culmea ca in dejectia sa aceat primat rene jigneste redactia Cotidianul printr-o aluzie abjecta, ca ar face jocul unor comentatori, cand sinistrei forme de viata, ca si camarazilor Humoroid si gelu li se publica in serie, la minut intre cinci-cincisprezece dejectii ce fac de rusina rasa umana…Aratam cum fortat de realitatea ca ROMANII nu se lasa „vrajiti” de URA viscerala a primatelor AGENTI SOVIETICI fatza de POPORUL UCRAINEAN, gazduind cu simpatie refugiatii ucraineni, rene
    a evidentiat reactia populara, dar numai pt a o folosi cu abjectie scopului de a denigra acest popor urgisit atat de rusi,
    cast si de bolsevicii rusi, la fel ca noi…Principala replica a fost insa la faptul ca facea pe mironosita, considerandu-se atacat pe nedrept, el nenumindu-l pe Rasputin „biciul lui Hristos”, dar de nenumarate ori aceste creaturi s-au gratulat
    si s-au jurat camarazi pe viata!!! Ce inseamna acest fapt? Ca tot ce dejecteaza gelu, humoroid, coe, ileana, Rolingston
    este si ce vrea rene sa transmita,ca nu a fost HOLOCAUST, ca „jidanii” si nu BOLSEVICII COMINTERNISTI vor sa ingenunchieze Planeta transformand pamantenii in sclavi!!!

  131. Intrebare retorica:

    Ce legatura este intre Charlie care reactioneaza stalcindu-mi pervers nickul si licheaua tortionara care ma terorizeaza pe acuzatia mincinoasa ca beneficiez de pensie speciala?

  132. Mulțumesc, Charlie! Atacurile tale la anumiți comentatori, îi onorează:dacă îi lăudai, le murdăreai imaginea.
    În ce mă privește, te anunț că voi căuta să te ignor total, a băga în seamă un vierme de hazna ca tine, mă va de onora în egală măsură.. Asadarun ultim complimentEști de o jegosenie rară, iar dacă deontogia jurnalistică este doar declafativa, nu este efectivă, trag concluzia ca redacția are nevoie de provocatori abjecti ca tine, un calomniator în formă continuată
    Dacă eu și alți comentatori tragem în jos nivelul acestui site, eu, rene , din respect pentru jurnalistul Cornel Nistorescu, voi face „Voluntariat” pentru uz propriu.
    Te voi lăsa pe tine să poluezi acest site, să stârnești silă și milă, spre gloria ta și rusinea acestei tribune a exprimării libere, pe numele ei, Cotidianul.
    Nu spun încă :condoleanțe „Cotidianul, nici măcar” adio” domnului Nistorescu. Probabil voi citi fără să comentez indiferent de subiect.
    Îmi rezerv dreptul de a trimite un comentariu cu ocazia zilei de 1 martie
    Cel mai probabil, dacă voi avea un mesaj pentru domnul Cornel Nistorescu, voi căuta o cale la îndemână, valabila în ambele sensuri.
    Până una alta, va doresc la toți liniște în suflet, pace și familii protejate în fața tuturor încercărilor vieții.
    Asa să-mi ajute dumnezeu!

  133. D-le Marius pentru a nu fi troll trebuie neaparat sa ai felul de a gandi(??)si analiza conform jocului neuronului (unic )al d-tale ? Nu ti se pare ca tocmai acest lucru inseamna a fi troll ?

  134. Pros-tracul de o abjectie incomensurabila rene pana si pe Dumnezeu il injoseste numindu-l „dumnezeu” ceea ce spune totul si pe acesta cale despre falsitatea simtamintelor sale „ortodoxe/democratice/patriotice”!!! Pe Capitanul Humoroid il trateaza
    ca pe „Dumnezeul” sau, la fel ca core, marius, gelu si ileana!? Marsavia acestor forme securistoid/bolsevicoid/rasputinoide de viata primara intrece cele mai sumbre aprecieri privind rasa umana, ei considerand „opinii” NEGAREA HOLOCAUSTULUI si a SUTELOR DE MILIOANE de victime directe la ordinul lui Lenin si Stalin, plus MILIARDUL macelarit din anii 1920 pana la DECLARAREA OFICIALA A BOLSEVIZARII Chinei de Mao, asasinul contra Umanitatii scolit la Universitatea COMINTERN…A ORIENTULUI, fiind COLEG cu Cian Kai Shi, cu care a organizat partide de asasinare in masa pe MODELUL lui Lenin din 1917 al „razboiului civil” intre „albi” si „rosii”!!! Unde-i Ileana Rilingston, noua iubire a Humoroidului dupa ce s-a saturat de core/ileana sa ne spuna tresaltand de fericire ca MILIARDUL de chinezi asasinat de Mao si Cian a meritat
    caci China BOLSEVICA nu numai s-a electrificat, dar a ajuns si cel mai performant stat „capitalist”, nu-i asa, pe gustul POLITRUCILOR ANTICAPITALISTI!? Numai aceasta frantura de logica a ANTICAPITALISTILOR care iubesc „capitalismul chinez” si
    ne spune clar cu ce hahalere lipsite de cel mai elementar bun simt avem de-a face!

  135. Ileana, Doamnele au mereu dreptate! Dacă eram Charlie, dar nu sunt, as fi menționat motivul pentru care ești de acord cu Radu:nefiind rușinea mea,ci rușinea voastră nu îi dau apă la moară lui Charlie și nu escaladez o discuție care îmi displace. Prefer să fiu domn cu o Doamnă. Nu mă interesează ura din sufletul nimănui,am auzit că nimeni nu „pleacă” fără să-și plătească datoriile: mi-e greu sa te văd cu o bâtă în mână căutând răzbunare, dar, de ce nu? Datoriile trebuie plătite, ce naiba! Inclusiv în Ukraina, acum e momentul!
    Cunoscătoare a legilor, te descurci tu…
    Am auzit că ranchiuna și răzbunarea sunt arma prostului.
    Nu e cazul vostru,ileana și Radu, care sunteți inteligenți, mult peste mine,Evident.
    Iar eu Voi posta ce vreau, când vreau, dacă vreau.
    Probabila, probabil nu. Postarea ta îmi provoacă o stare de disconfort. Dar nu–i un capăt de țară, o să-mi revin.
    Nu știu de unde ai tras concluzia că mă impaunez cu meritele altora. E treaba ta ce și cât înțelegi din ce citești.
    După cum, nu e treaba mea să am judecăți de valoare la adresa altor comentatori. Te rog sa nu pui la inimă dacă am alte păreri decât domnia ta sau Radu sau Charlie sau oricine altcineva..am o părere bună despre comentariile tale.
    Ca sa fie limpede, intreb: ce caut eu sa comentez cot la cot cu o droaie de antisemiti?
    Asa că îmi dau singur un cartonaș rosu și dispar din câmpul vostru vizual, voi trece în altă dimensiune.
    Fiecare din voi
    în parte și toți împreună, Sunteți mai inteligenți decât mine, recunosc valoarea cuiva din prima.
    Și am decis sa nu vă mai plictisesc cu opiniile mele care nu poartă nici uniformă de antisemit, nici număr matricol în evidentele vreunui partid.
    La revedere Ileana și multă sănătate!
    Nu simțeam lipsa, dar iti mulțumesc ca m-ai băgat în seamă.

  136. Charlie, umple-ți gura cu bomboane și lustruiește-le!Dar înainte, scoate-l pe Rene, că îți pute gura!
    Umple gura cu ce vrei, nu trebuie sa recunoști nimic, bine?
    Dacă umbli cu Rene în gură non stop, înseamnă că că-ți place să-l iei în gură, asa cred.dar mie scârbă, Charlie, treci pe bomboane!

  137. O gramada de nenorociti comenteaza aiurea pe aici intre ei…comentati măh articolul altfel mars pe Feisbuc…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.