Gigi Becali se va prezenta, vineri, în faţa magistraților Judecătoriei Medgidia, care vor lua în discuţie solicitarea acestuia de eliberare condiţionată din penitenciar, după ce a executat aproximativ doi ani de închisoare, anunță Mediafax în pagina electronică.
O comisie pentru eliberarea condiţionată a decis că acesta întruneşte condiţiile pentru a putea fi pus în libertate.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.