Patronul Stelei, Gigi Becali, a fost întodeauna un om cu simţul umorului. Felul lui dezinvolt şi modul în care se comportă în faţa camerelor de luat vederi l-au adus în atenţia unui profesor al unei facultăţi de teatru din Bucureşti.
Dascălul l-a invitat pe Becali să le vorbească studenţilor la actorie şi să le arate că e foarte simplu să nu ai trac atunci când toţi ochii sunt aţintiţi asupra ta.
Latifundiarul din Pipera s-a arătat încântat de idee şi abia aşteaptă să se întânească cu viitori actori ai României. „Este o onoare pentru mine să ajung să le vorbesc unor studenţi, alături de un profesor universitar. Tatăl meu şi-a dorit foarte mult să fiu student, dar eu nu am fost niciodată. O să fiu spontan cu ei şi o să le transmit modul meu de a fi”, a spus Gigi Becali, pentru Cancan.