Belele și cu vaccinul Johnson&Johnson – Ce zic americanii?

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între…

De (C.C.)
Belele și cu vaccinul Johnson&Johnson – Ce zic americanii?

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între…

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu serul împotriva COVID-19 Johnson&Johnson şi formarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri,  între care unul mortal, transmite AFP.

„Un caz a apărat în timpul unui studiu clinic şi trei în cadrul vaccinării în Statele Unite. Unul dintre ele a fost fatal”, a precizat EMA.

Trei cazuri au fost semnalate în Statele Unite, în urma autorizării vaccinului, iar un caz a fost înregistrat într-o ţară neprecizată în timpul unei faze de testare.

Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) a anunţat vineri că în acest moment nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate între formarea cheagurilor de sânge şi injectarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson, precizând totodată că investighează cazurile din Statele Unite, transmite AFP.

„FDA este la curent cu informaţiile din Statele Unite despre evenimente tromboembolice grave, uneori asociate cu trombocitopenie (niveluri scăzute de trombocite în sânge), care au apărut la câteva persoane care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu Janssen – numele filialei europene a Johnson & Johnson -„, a declarat FDA pentru AFP.

„În acest moment, nu am găsit o legătură cauzală cu vaccinarea şi continuăm investigaţia şi evaluarea acestor cazuri”, a adăugat agenţia.

„Vom ţine publicul la curent când vom afla mai multe”, a dat asigurări FDA.

FDA a spus că este „la curent cu comunicatul de presă al EMA”, care se „bazează” pe informaţii pe care agenţia SUA i le-a furnizat, „primite în timpul utilizării post-autorizare a vaccinului anti-COVID-19 al Janssen” în Statele Unite.

Vaccinul cu doză unică Johnson & Johnson a fost autorizat de urgenţă în Statele Unite la sfârşitul lunii februarie, după cele care necesită inocularea a două doze, Pfizer / BioNTech şi Moderna.

Autoritatea de reglementare europeană a aprobat, de asemenea, Johnson & Johnson şi implementarea sa în ţările Uniunii Europene urmează să înceapă în cursul lunii aprilie.

Acesta e administrat într-o singură doză.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Din pacate nu puteti sa spuneti lucrurilor pe nume si va integ. Toate decesele trebuie sa fie inregistrate corespunzator, alfel, va cautati de munca in alt domeniu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.