Belgia era luni dimineaţa în parte paralizată de o grevă generală decretată de către sindicate pentru a protesta faţă de politicile de austeritate, grevă ce survine în ziua când are loc un summit al liderilor europeni privind situaţia economică a continentului, relatează AFP.
Angajaţii de la căile ferate belgiene au intrat în grevă de duminică seara. Circulaţia feroviară, inclusiv cea a trenurilor internaţionale de mare viteză Thalys şi Eurostar, care leagă Bruxellesul de Paris, Amsterdam, Koln şi Londra, este oprită şi va rămâne astfel întreaga zi de luni.
Nici un tramvai, autobuz sau garnitură de metrou nu circulă la capitala belgiană. Transportul în comun este de altfel perturbat în întreaga ţară.