Berceanu: FMI încurajează privatizarea CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, că privatizarea CFR Marfă se află în stadiul decis anul trecut, iar delegaţia FMI a constatat acest lucru şi a încurajat ministerul să meargă pe această direcţie.

„Privatizarea CFR Marfă se află în stadiul pe care l-am decis anul trecut, a fost un studiu de fezabilitate, am făcut o serie întreagă de pregătiri, deci e exact pe drumul pe care l-am stabilit. De altfel, delegaţia FMI a constatat acest lucru şi ne-a încurajat să mergem pe această direcţie”, a afirmat Radu Berceanu.

El a spus că va trimite „toate aceste lucruri” şi Comisiei Europene, pentru a primi un accept din partea CE şi a susţinut că reprezentanţii Executivului european prezenţi la Bucureşti l-au asigurat de sprijinul lor pentru toate aceste măsuri.

În luna mai, Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi CE să vândă pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă, potrivit Memoramdumului suplimentar de Înţelegere convenit de România cu FMI şi UE. Executivul aplicase deja un program de reducere a personalului, primii 4.000 de salariaţi fiind disponibilizaţi la începutul lunii martie.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat, în ianuarie, că procedurile de privatizare vor începe în acest an. Procesul de privatizare a CFR Marfă va începe imediat, iar evaluarea ofertelor şi derularea negocierilor vor avea loc spre sfârşitul acestui an, a declarat Radu Berceanu, în 14 ianuarie.

Ministrul Transporturilor a spus că Deutsche Bahn şi compania austriacă de transport feroviar sunt interesate să intre pe piaţa din România, arătând că un prim semnal l-a avut în vara anului trecut când austriecii l-au angajat pe directorul general de atunci al CFR Marfă. Întrebat dacă aceste companii sunt interesate de preluarea CFR Marfă, Berceanu a evitat un răspuns direct, explicând însă că Guvernul trebuie să aibă pregătite toate procedurile pentru momentul în care piaţa îşi va reveni şi va creşte interesul investitorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.