Biden a făcut apel la calm în Taiwan

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a discutat cu omologul său chinez, Xi Jinping, despre avansarea cooperării în chestiunile de interes comun, anunţă Casa Albă, precizând că liderul de la Washington a reafirmat linia politică a Washingtonului faţă de Taiwan şi a cerut evitarea tensiunilor.

Conversaţia preşedintelui Joseph Biden cu Xi Jinping „s-a înscris în eforturile Administraţiei de a menţine şi a aprofunda liniile de comunicare între Statele Unite şi China, pentru a gestiona responsabil diferenţele şi a colabora în domeniile în care interesele se aliniază”, anunţă Preşedinţia de la Washington, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

„Cei doi preşedinţi au discutat despre o serie de probleme importante în relaţia bilaterală, precum şi despre alte subiecte regionale şi globale, cerându-le echipelor să continue contactele pe baza conversaţiei de astăzi, mai ales pentru abordarea schimbărilor climatice şi a securităţii sănătăţii”, precizează Preşedinţia SUA.

„În privinţa Taiwanului, preşedintele Biden a evidenţiat că politica SUA nu s-a modificat şi că Statele Unite se opun puternic oricăror eforturi unilaterale de modificare a statutului şi de subminare a păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan”, subliniază Casa Albă.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a recomandat omologului său american, Joseph Biden, în conversaţia de joi, să evite „jocul cu focul” în privinţa Taiwanului, pe fondul tensiunilor generate de potenţiala vizită la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Administraţia de la Beijing a avertizat Statele Unite că va fi nevoită să reacţioneze „puternic” şi „determinat” dacă Nancy Pelosi va efectua o vizită în Taiwan.

China consideră Insula Taiwan, administrată în mod democratic, drept propriul teritoriu, iar în ultimii doi ani a intensificat presiunile militare şi diplomatice pentru afirmarea suveranităţii, generând furie la Taipei şi preocupări la Washington. Administraţia de la Beijing a avertizat că va trece la acţiuni severe dacă Taiwanul va face manevre în sensul independenţei sau dacă apar ingerinţe străine.

În mai, Administraţia de la Beijing a transmis un avertisment adresat Statelor Unite, în replică la afirmaţiile preşedintelui Joseph Biden, care sugerase că Statele Unite ar putea apăra militar Taiwanul în cazul unei agresiuni a Chinei. Întrebat într-o conferinţă de presă organizată împreună cu premierul nipon Fumio Kishida, în luna mai, dacă Statele Unite sunt pregătite să apere Taiwanul, Biden a răspuns: „Da. Acesta este angajamentul pe care l-am făcut. Suntem de acord cu politica «o singură Chină», am acceptat-o, iar toate acordurile noastre pornesc de la această premisă. Dar ideea că Taiwanul ar putea fi luat cu forţa, acest lucru nu se poate, nu ar fi adecvat”. Afirmaţiile preşedintelui american au părut a fi o modificare a liniei politice a Washingtonului, dar Casa Albă a negat acest lucru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. „Calm Like a Bomb” (Rage Against the Machine) … Ce e cel mai simpatic e ca, despre orice ar fi vorba, chinezul ai impresia ca ride ! …

  2. Ei , uite asa Taiwan-ul de nord va deveni chinez , desigur Taiwan-ul de sud va fi occidental.
    Toata lumea va trai in pace , mai putin Rusia care se va dezintegra.

  3. Ce ți-e și cu încălzirea globală! Nu mai are nimeni parte de o primăvară chinezească, la Moscova nu mai adie deloc wind of change. Și Gretuța a luat pauză. Tot bătrânul Robinette trebuie să le rezolve pe toate.
    Go, go, go!

  4. De aceea sunt norocoşi taiwanezii şi duc o viață decentă economic şi social pt că trăiesc lângă o strâmtoare maritimă aducătoare de bunăstare şi esențială pt comerțul global, poate la fel de importantă cum este canalul Panama. Acum ei pot deveni ghinionişti că este disputată de două imperii. În contrast cu nord-coreenii ghinionişti care trăiesc într-un areal geografic neimportant geostrategic şi fără resurse minerale, aşa că nimeni nu vrea să introducă acolo democrația capitalistă americană sau socialismul chinez competitiv. Chinezii investesc masiv în țări ca Vietnam sau Thailanda, dar nu se gândesc deloc să-i scape pe nord-coreeni de sistemul comunisto-feudal al lui Kim, măcar din milă sau compătimire.

  5. Gargara chinezeasca. Chinezii nu sunt idioti ca rusii sa inceapa ceva care i-ar distrùge.
    Intre ukr si taiwan sunt diferente majore.
    Tara insùlara, 80% relief muntos, armata ultramoderna, 70% din companiile tehnologice controlate de evrei

  6. Un glob intreg stie ca Taivanul este parte a Chinei, asa cum nordul extrem al Moldovei este pamant romanesc. China (ca si Rusia) nu este Romania fiind o superputere si nu va mai accepta sa se faca de ras acceptand teritorii ale sale in postura rusinoasa de abandonate. Mai devreme sau mai tarziu ceea ce trebuie sa se intample (in opinia ei) se va intampla.

  7. Care „o singura China”,bey maoistilor? Pai Tibetul anexat de voi cu japca ce singura China este acolo peste alt popor pe care l-ati anexat cu forta dupa ce l-ati gonit de acolo pe Dalai-Lama,seful de drept al statului lor milenar care este Tibetul si care nu este nicio China? Sau daca timpul a trecut de cand i-ati luat voi ca sclavi pe tibetani,acum credeti voi ca nu vi se mai pune la socoteala ticalosia invaziei de acolo de acum cativa ani? Si mai vreti sa va catzarati si peste aia din Taiwan care nu va vor peste ei nici morti,ca aia au muncit ca sa ajunga la nivelul lor de trai de enspe ori mai mare decat saracia voastra maoista.

  8. Io zic sa lasati oamenii in pace,bey dictatorilor maoisti,si sa va vedeti de treaba voastra la voi acasa daca nu vreti sa vina peste voi focul iadului cu care va jucati chiar voi si o sa va scoata fumurile imperialiste din cap si tampenia ca nu este chinez orcine are ochi de chinez,asa cum vor sa arate si nazistii rusnaci ca toti care sunt de origine slavi,sunt de fatp rusi de ai lor pe care vor sa ii inchida si sa ii fericeasca in Cavoul lor imperialist Rusia.Ca a mai vrut unul sa ii inchida pe toti nemtzoteii intr-un singur Cavou,dar si pe alte popoare de fraieri,dar a starsit nasol asa cum o sa sfarsiti si voi dictatorii cu totii. Ca s-a saturat lumea de voi si de razboaiele voastre.

  9. Cred că biden și america vor avea oportunitatea de a demonstra de cum funcționează cacialmaua cu punctul cinci,, Adică nicicum,.E doar o poveste pentru proști sprea incasa 2 % taxa de protecție și a vinde exclusiv arme americane,.vechi..Cei cu belciug in nas nu realizează..

  10. Canicula îți încinge grav creierul !
    Punctuația in scriere te-ar ajuta mult să-ți controlezi logoreea fără noima.
    Remediu la îndemână : compresele cu apa rece sau gheață, daca ai frigider !

  11. As putea paria ca, la sfirsitul discutiei, tataie Joe a vrut sa-l roage pe chinez sa-i trimeata o pereche de „tenesi” si un tricou, chiar daca era din alea pe care scria „Abibas” … Problema e ca uitase numarul de la pantofi …

  12. Cred ca paraliticul i sa terminat pofta sa il certe pe chinez cum a facuto in urma cu citeva saptamani si isi da seama ca nu are nici-o putere in fata imperiului chinez.Asa ca acum cel mult la rugat sa ii trimita citeva perechi de chiloti tetra chinezesti care sa aibe inclusi si penparsi.

  13. Imi pun intrebarea naiva poate, daca americanii n-au putut avea victorii in razboaiele purtate in Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Siria etc. isi imagineaza ca vor invinge China? Nu este exclus, insa pare extrem de putin probabil.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.