Secretarul de stat american, Antony Blinken, a respins posibilitatea ca palestinienii să fie expulzaţi din Fâşia Gaza, „o idee sortită eşecului”, a declarat el, fiind de părere că locuitorii din Gaza ar trebui să poată rămâne în timp ce Israelul luptă împotriva Hamas, notează AFP.
Antony Blinken se află într-un turneu de criză prin Orientul Mijlociu după atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie în Israel care a ucis peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, provocând represalii soldate cu cel puţin 2.670 de morţi.
În timp ce Israelul a avertizat peste un milion de locuitori din Fâşia Gaza să părăsească nordul enclavei înaintea unei invazii terestre, oameni politici israelieni au propus să-i împingă pe palestinieni înapoi în Egiptul vecin.
„Am auzit direct de la preşedintele Autorităţii Palestiniene (Mahmoud) Abbas şi practic de la toţi ceilalţi lideri cu care am vorbit în regiune că această idee este sortită eşecului, prin urmare nu o vom susţine”, a declarat Antony Blinken într-un interviu difuzat duminică la postul de televiziune saudit Al-Arabiya.
„Credem că oamenii ar trebui să poată rămâne în Gaza, casa lor. Dar vrem, de asemenea, să ne asigurăm că sunt în afara pericolului şi că primesc ajutorul de care au nevoie”, a adăugat el.
Fostul ministru adjunct israelian de externe Daniel Ayalon a cerut Egiptului să coopereze şi să instaleze tabere de corturi pentru palestinieni, spunând că există „un spaţiu aproape infinit” în Peninsula Sinai, o vastă regiune deşertică ocupată anterior de Israel.
Egiptul a respins ideea, iar secretarul de stat american în timpul vizitei sale s-a concentrat asupra modalităţilor de a furniza ajutor umanitar în Fâşia Gaza, enclavă săracă şi dens populată cu 2,3 milioane de locuitori, condusă de Hamas.
Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene din Cisiordania, l-a avertizat vineri pe Blinken că alungarea populaţiei din Fâşia Gaza ar echivala cu „a doua Nakba” – în arabă pentru „catastrofă”, care desemnează strămutarea şi expulzarea a peste 760.000 de palestinieni în timpul creării statului israelian în 1948.
Nici ocuparea n-ar fi bună
Orice încercare a Israelului de a ocupa din nou Fâşia Gaza ar fi o „greşeală gravă”, a afirmat preşedintele american, Joe Biden, într-un interviu difuzat duminică, într-un moment în care trupele israeliene se pregătesc pentru o probabilă ofensivă terestră împotriva Hamas, notează AFP.
Întrebat în emisiunea 60 Minutes a postului american CBS despre eventualul său sprijin pentru ocuparea Fâşiei Gazei de către Israel, Joe Biden a răspuns: „Cred că ar fi o mare greşeală”.
Hamas „nu reprezintă tot poporul palestinian”, a continuat el. Dar „eliminarea extremiştilor” este o „măsură necesară”.
NU-i cfredeam pe salbaticii de HAMAS capabili la … RAZBOI HYBRID !
CULMEA e ca-i inving pe evrei printr-o stranie schema de AIKIDO
provocand Israelul si pe urma TAMAN folosndiuse de forta RAZBUNARII evreiesti controland-o :( :( :(
in finalitate !
Evreii nu se mai conduc ei insisi …deoarce EMOTIONALITATEA RAZBUNARII le e ca o veriga-n nas
cu care HAMAS ii conduce emotional subtil !
PS: Straniu e ca cu cat le reuseste LOCAL evfreilor RAZBUNAREA cu atat pierd evreii mai mult GLOBAL, unind musulmanii lumii impotri va „cruzimii” razbunarii lor !
Mie mi se pare … ceva ante-calculat aici …si nu sunt evreii cei care GLOBAL la FINAL castiga meciul asta ! :(
IQ=?
[oare sunt evreii atatd e orbi incat sa nu vada CE-SI-CUM-ul subteran ideologic al macelului pre-premeditat „arab” ? nu-i vad urmarile in timp ? :( ]
NASOL ! …e ca USA e complet pe-din-afara :( ! EPIGONI marunti si laudarosi ! QUO VADIS USA ? :(
STRANIU: De ce n-a ante-stiut MOSSAD-ul ? 🥲
MEGA-STRANIU: De ce n-a ante-stiut MOSSAD-ul ?🥲
INEXPLICABIL-CLASSIC: De ce n-a ante-stiut MOSSAD-ul ? 🥲
MACELUL iudeo-arab, acum in O.M. => pe thema lui fundamentala e de medithat !
(se pare vca arabii au stiut pe ce butoane-EMOTIONALE sa apese sufletul evreilor , caraora le e MORAL international interzis un GENOCID ca cele biblice de pedepsire a civililor celor atacati , vezi BIBLIA … si uciderea de copíi , batrani bolnavi etc, DOAR fetele fecioare(72 ca-n raiul promiscuu arabesc ?) salvate :P :P :P !