Biden va semna un ordin privind garantarea accesului la avort

Președintele Joe Biden va semna un ordin executiv pentru a proteja accesul la avort, a anunțat Casa Albă, conform BBC.

Biden s-a confruntat cu presiuni din partea colegilor democrați pentru a reacționa după recenta hotărâre a Curții Supreme de Justiție care a anulat hotărârea Roe vs. Wade, ceea ce a deschis calea pentru ca fiecare stat american să decidă dacă și cum permite avorturile.

Ordinul va include măsuri de protejare a accesului la medicamente pentru avort.

De asemenea, se așteaptă ca ordinul să consolideze protecția împotriva potențialelor sancțiuni pentru femeile care doresc să facă avort dacă traversează granițele statului pentru această procedură, să protejeze accesul la contracepție și să ia măsuri pentru a proteja confidențialitatea pacienților.

Ordinul îl va însărcina pe secretarul pentru sănătate și servicii umane Xavier Becerra să prezinte un raport în termen de 30 de zile cu privire la aceste eforturi.

Biden a susținut că abilitatea sa de a institui dreptul la avort este limitată dacă nu există o acțiune din partea Congresului SUA.

„Până atunci, președintele s-a angajat să facă tot ce îi stă în putere pentru a apăra drepturile reproductive și a proteja accesul la avorturi sigure și legale”, a declarat vineri Casa Albă în comunicat.

Acțiunea vine la aproape două săptămâni după ce Curtea Supremă a decis să anuleze Roe vs. Wade, hotărârea istorică din 1973 care a garantat dreptul constituțional la avort pe întreg teritoriul SUA.

De atunci, cel puțin nouă state au instituit o interdicție aproape totală, singura excepție fiind pericolul pentru viața mamei.

Alte state se străduiesc acum să protejeze accesul la avort pe fondul unor contestații legale, în timp ce clinicile de avort fac slalom printre noile legi.

Biden îl însărcinează pe procurorul general și pe consilierul Casei Albe să convoace avocați pro bono privați și organizații de interes public pentru a încuraja reprezentarea juridică a celor care solicită sau oferă servicii de sănătate reproductivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. L-ați văzut pă Sarko’ ce a pățît dupe ce n-a mai fost la phutere?
    Bideul va ajunge ÎN PUȘCĂRIE! Garantat….[Rumburak]

  2. Curios cum avortul este încadrat în USA la “drepturi reproductive”.

  3. Acest ordin are putere doar la nivel federal și niciun fel de putere în cadrul statelor (de ex. femeile pot fi protejate în statul în care decid să avorteze, însă nu pot fi protejate de lege, dacă se întorc după avort în statul de reședință, în caz că statul de reședință interzicea deplasarea cu scopul de a avorta).

  4. Pe cand si garantarea alegerii daca vrei sa traiesti demn sau sa mori injectat fortat cu un ser experimental criminal? Ca vorba aia de care tot uziteaza stangistele,”Corpul meu,alegerea mea”!

  5. Altul care va urla in oceanul de lava topita,in lumea celor drepti.Pare ireal si de domeniul psihatriei sau Rudotelului,dar BIBLIA bate apropouri ca toate faptele noastre se stocheaza in varianta noastra energetica.Au sarit feministele ca popcornul in cuptor,ca chipurile sunt stapane pe uterul lor.Vorba lui Schwarzi: SCREW YOUR UTERUS ! Il au ele,dar nu prea e al lor,ci al lui D-zeu cu INTREAGA lor fiinta cu tot.Insa e mai usor sa pui botul la efectul de turma al emanciparii de dragul emanciparii,decat sa citesti o carte.

  6. De fapt va fi garantarea accesului la crima. De ce toti globalistii,inclusiv USERISTII nostri, aleg asasinatul in locul dreptului divin la viata? Sunt mereu de partea lui satan.

  7. Oare toti psihopatii astia nu se gandesc ce s-ar fi intamplat daca mamele lor ar fi avut acest drept si s-ar fi folosit de el??

  8. Semnează și vizele pentru romani? Raspuns: NU! Ups! Pierde. În noiembrie. Dacă va mai fi. Biologic. Dacă nu, GHINION vize!

  9. Daramatzi bisericile ! De acolo vin terorishtii inarmatzi care ucid medicii ginecologi shi pacientele lor. Datorita lor spitalele sunt fortificate cu geamuri anti-glontz shi salvarile au devenit tankuri blindate shi ele. Cei care se auto-denumesc pro-life sunt in realitate pro-death shi ei ucid cu armele lor medici shi pacientele lor.

  10. E absolut infricosator ca femeile sa aiba respect fata de sine si sa nu mai fie zdrentele de uz personal ale tuturor borfasilor de pe feisbuc care le lasa gravide si apoi dispar. E clar ca fara avort femeile nu ar fi ajuns in topul inventatorilor, matematicienilor, afaceristilor si a oamenilor de stiinta.

  11. Dar ce ne intereseaza ce face senilul cu femeile acolo?!!! Chiar asa de important e?!

  12. Democratie imensa in SUA, libertatile oamenilor sunt stabilite prin ordine si hotarari care vin peste Curtea Suprema !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.