Bilanț catastrofal: 11.200 de morţi în Turcia şi Siria

UPDATE Bilanţul victimelor seismului care a lovit luni Turcia şi Siria se ridică la peste 11.200 de morţi, potrivit celor mai recente cifre comunicate miercuri, transmit AFP şi Reuters.

În Turcia, numărul celor decedaţi a ajuns la 8.574, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care s-a deplasat pentru prima oară în oraşul Kahramanmaras, epicentrul cutremurului.

În Siria, până acum au fost consemnate 2.662 de decese şi 5.000 de persoane rănite.

Potrivit lui Erdogan, 50.000 de persoane rănite au fost salvate în Turcia, la trei zile de la cutremur.

‘Am avut dificultăţi la început cu aeroporturile şi pe şosele, însă astăzi merge mai bine şi va merge şi mai bine mâine’, a spus preşedintele pentru a dezamorsa criticile, după ce mii de oameni se plâng de lipsa de resurse şi de reacţia lentă a autorităţilor.

‘Ne-am mobilizat toate resursele, statul îşi face treaba cu AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă) şi municipalităţile afectate, cu toate mijloacele la dispoziţia sa’, a adăugat el.

Cetăţenii ar trebui să ţină cont numai de mesajele autorităţilor şi să ignore ‘provocatorii’, a îndemnat Erdogan.

Preşedintele a anunţat de asemenea distribuirea a câte 10.000 de lire turceşti (494 de euro) fiecărei familii afectate.

Erdogan, aflat la putere din 2003, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca preşedinte, candidează la alegerile din mai pentru un nou mandat.

UPDATE La două zile după cutremurul devastator bilanţul nu încetează să crească, depăşind de acum 9.500 de morţi, transmite AFP.

Pe un frig glacial, salvatorii duc o cursă contracronometru pentru a încerca să le vină în ajutor supravieţuitorilor seismului cu magnitudinea de 7,8 pe scara Richter petrecut luni în zori şi care a zguduit sud-estul Turciei şi nordul Siriei vecine.

Vremea nefavorabilă le complică misiunea salvatorilor, iar ministrul de interne turc a prevenit marţi că următoarele 48 de ore vor fi ‘cruciale’ pentru găsirea de supravieţuitori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Se vede din elicopter diferența între constructorii corecți și cei hoți care au furat fierul-beton din corturi. Clădirile care au respectat știința au rămas în picioare, celelalte sunt toate la pământ precum statuia lui Boc! Nici nu vreau să mă gândesc ce vor păți românii care stau in blocurile ceausiste distruse de cocalari pentru mai mult spatiu și fără autorizație de modificarea proiectului inițial!

  2. In Romania s-au modificat parterele la foarte multe blocuri facandu-se tot felul de magazine, frizerii, notariate, farmacii si altele. S-au modificat peretii si s-au facut intrari, toate acestea fara sau cu aprobari pe banda rulanta dar s-a diminuat structura de rezistenta. In Bucuresti cutremurul din ’77 a lucrat lateral forfecand pur si simplu la baza acele mari constructii interbelice care aveau mari spatii deschise la partel si demisol. Exemplul cel mai semnificativ a fost blocul in care a locuit regretatul actor Toma Caragiu care avea la baza barul de noapte Continental, cel mai mare si spectaculos din capitala. Autoritatile cunos bine ceea ce s-a petrecut dupa lovitura de stat din decembrie 1989. Primarul actual Nicusor ori habar nu are fiind total aerian ori este total nepasator.

  3. E doar o concuzie in urma a tot ce s-a dat pe micile ecrane tv, dar si atentionare pentru cetatenii din Romania in ceea ce priveste „fieful arafat” descarcerare la cutremure si dezastre! S-au adunat echipe de peste tot de pe glob, pentru ce? Pentru a se lauda ca au ajutat? La ce? La un exercitiu de imagine? Normal, trebuiau sa se apuce de treaba, aveau utilaje sa decoperteze, sa ridice bucatile uriase de beton si indivizii sa real la ridicare sa poata salva accidentatii, vii sau mortii! Ce au facut in fapt? Stateau si asteptau pe mormane de parca o asteptau pe Samanta sa miste din senin cu nasul tot ce era daramat peste cetateni! Vedeti mostra de practica „fieful urgenta descarcerare” la nivel de organizare si practica pe glob, inclusiv la laudarosul arafat! Si, cica cetatenii din Romania au incredere totala in acest individ! Ce farsa ingrozitoare!

  4. Ca doar nu se astepta cineva sa scada!
    Ma uitam la un bloc turcesc facut sendvici. Planseele sfaramate, suprapuse unul peste altul cu maxim 30 cm intre ele (!!!) erau facute practic din nisip. Beton kanci. Alea aveau raportul nisip-beton de 7-8-9:1.
    Un bloc corect construit nu are voie sa se faca terci. Se poate inclina, se poate rupe la vreun etaj si sa stea mai cash, dar nu sa se aseze planseele unul pe altul cu 30 cm distanta intre ele, sau sa se prefaca intr-un morman de moloz.
    Cei care au construit astfel sunt niste criminali……[Rumburak]

  5. Instalatia Haarp din Romania obiectiv militar. De cand a fost amplasat in tara noastra a crescut incidenta cutremurelor la noi. „Aflată lângă localitatea Corbu din judeţul Constantă, instalaţia HAARP a intrat în funcţiune pe la sfârşitul lui august 2010, iar de atunci, seismologii români sunt din ce în ce mai alarmaţi cu privire la activitatea faliei de la Vrancea, (atenţie!), a faliei din Dobrogea de la Sabla, precum şi a faptului că se înregistrează activitate seismică în Marea Neagră. Baza din Dobrogea este, din punct de vedere geografic, foarte aproape de centrala nucleară de la Cernavoda, fapt ce adăuga alte elemente de nelinişte a opiniei publice. Ministerul Apărării a refuzat să răspundă la cererile adresate în legătură cu această instalaţie, iar temerile Moscovei în ceea ce o priveşte sunt justificate.

    Din Dobrogea se poate emite cu o frecvenţă uriaşa înspre ionosfera, cu o reflexie asupra Iranului, de pildă, țară în care ar putea fi induse schimbări majore climaterice, cutremure, implicit foamete, dar şi, ceea ce e cel mai important Mind Control (control asupra minţii) cetăţenilor de aici și acolo. Deja se zvoneşte că în lumea musulmană, revolte, începute în Tunisia şi Egipt, ca şi războiul din Libia, precum şi situaţia din Yemen, au la baza inducerea electromagnetică de energii care să contribuie la determinarea voinţei indivizilor într-un plan de acţiune unitar şi susţinut… adică, exact ceea ce se poate face cu ajutorul instalaţiei HAARP.” Ps. Cine imi cenzureaza postare sa se abata toate necazurile pe capul lui. Amin.

  6. Pacat de turci!!! Intamplator sau nu turcii au fost distrusi tocmai acum cand isi manifestau repetat si puternic Independenta fata de Occident…
    Cand Biden a declarat azi ca America nu pierde pariurile parca s – a referit mai mult la Turcia decat ls Rusia..

  7. Vraja marii! Sunt peste 100.000 de morți! Daca s-au prăbușit 6.300 de blocuri au murit cel puțin 15 inși pe bloc! La pușcărie cu hoții capitaliști care au furat fierul-beton din structura de rezistenta! La Târgoviște cu voi (editat) liberale capitaliste hoațe!

  8. Pentru Siria UE oferă ajutoare in valoare de 3.5 milioane euro. Pentru Ucraina zeci de miliarde. Daca nu slune nimic berbecul de peste balta, nu e cazul ca UE sa fie cu dare de mana. (editat)(editat) și deșeuri toxice care ne conduc spre comunism cu masca pe bot și cu corectitudinea politica im suflet.

  9. -zero covid,
    asta spunem si noi!

    (parca e bursa pompelor funebre,
    aici sau la activejews)

  10. @marius – ce ajutoare trimit aia pentru Siria? ca Siria a cerut ajutoare si premierul Greciei a spus ca nu pot sa trimita pentru ca Siria e sub sanctiunile SUA si UE. In lista cu tarile care au trimis ajutoare direct in Siria nu e niciuna Europeana, nici G7… NIMENI in afara de tarile arabe, India. Egiptul a trimis o aeronava C-130 cu ajutoare si atasatul militar american a strambat din nas, ca nu aveau voie sa trimita ajutoare in Siria cu avioane de provenienta americana… cam la asta se reduce „civilizatia Vestica”, la niste birocrati pentru care „drepturile omului” „ajutor umanitar” etc sunt notiune interpretabile, strict in interesul lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.