(VIDEO) Noul bilanț al iadului din Grecia

Update Cel puțin 80 de persoane au murit, iar alte aproape 200 au fost rănite, inclusiv 23 de copii, în urma incendiilor de vegetație din apropierea Atenei, potrivit unui nou bilanț făcut public miercuri.

Există de asemenea în continuare persoane dispărute.

Bilanțul anterior, anunțat marți seara, era de cel puțin 74 de morți. Câteva ore mai târziu au fost descoperite alte două corpuri neînsuflețite în localitatea Mati.

Ilias Psinakis, primarul orașului Marathon, a anunțat că aproximativ 3.000 de imobile au fost distruse de flăcări în localitățile Mati și Rafina, două obiective turistice populare.

Nikos Stavrinidis a povestit pentru abc.net.au că se afla în Mati împreună cu soţia sa pentru a pregăti casa de vacanţă pentru fiica sa. Focul l-a înconjurat rapid: „Totul s-a întâmplat foarte repede. Focul era departe, apoi scânteile au ajuns la noi. Focul ne-a încojurat imediat pe toţi”. „Am fugit în mare. A trebuit să înotăm, dar nu vedeam nimic din cauza fumului”, a adăugat el.

Guvernul grec a solicitat altor ţări europene elicoptere şi echipaje de pompieri pentru a face faţă dezastrului.  Ţări precum Italia, Germania, Polonia şi Franţa au trimis ajutor, însă temperaturile sunt aşteptate să crească din nou.

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat, miercuri dimineață, că până la acel moment nu erau informații potrivit cărora ar fi cetățeni români printre victimele incendiilor de vegetație din Grecia, adăugând că MAE ține legătura în permanență cu autoritățile elene.

VIDEO

Over 50 killed, 160+ injured by wildfires in Greece, authorities ask EU for help

Athens suffers deadliest wildfire since 2007 as over 50 killed, 150 injuredREAD MORE: https://on.rt.com/9axg

Publicată de RT pe Marţi, 24 iulie 2018

Aftermath of Greece wildfire in seaside resort of Mati

The aftermath of the wildfire that ripped through the Greek seaside resort of Mati, 40 kilometres (25 miles) northeast of Athens.

Publicată de AFP News Agency pe Marţi, 24 iulie 2018

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Incendiul asta s-ar putea sa un fel de ” Colectiv ” mai mare. De altfel, premierul Tsipras nu exclude ideea ca focul ar fi fost provocat, prea mult si prea repede s-a propagat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.