Gabriel Biriș, consultant fiscal, a comentat într-o intervenție pentru B1 TV perspectiva ca România să piardă miliarde de euro din PNRR, din cauza neîndeplinirii reformelor. Acesta a precizat că există o mare nervozitate la Bruxelles pentru că Guvernul de la București una spune, alta face.
“Din păcate, ne-am asumat un anumit plan de reforme în baza acestui PNRR în urmă cu trei ani de zile, plan de care nu ne-am ținut deloc. Pe lângă reformele care nu au fost făcute, înțeleg că acum cuiul lui Pepelea este managementul profesionist la companiile de stat, în special din energie. Eu nu înțeleg, parcă nu ar fi în beneficiul nostru să avem management profesionist, și-au pus tot felul de sinecuriști nepricepuți în fruntea acestor companii și vedem că nici situația energetică nu e bună, nici situația economică nu e bună. Pare că au deraiat țara”.
Ar fi o catastrofă pentru România pierderea fondurilor din PNRR
”Înțelegerea mea din propriile surse este că cei de la Bruxelles au devenit foarte nervoși pentru că își dau seama că Guvernul nostru una spune, și alta face. Să nu uităm că încă de la început noi ne-am asumat în 2022 în aprilie că reducem gradual scutirile de la tot felul de contribuții și prima măsură luată de Parlament a fost să mai introducă o scutire, impozit pe salarii și CASS în agricultură și industria alimentară. După care am făcut 1% pe bursă.
La sfârșitul anului trecut și să nu uităm că e încă în vigoare legea au votat la foc automat o propunere pe care nu am înțeles-o cu scutirea pe crypto. Deci efectiv, una spunem la Bruxelles, și alta facem la București. Asta cred că ne pune în pericol din ce în ce mai mare să pierdem banii ăștia ceea ce va fi o catastrofă.
Odată cu blocarea fondurilor și să nu uităm că lipsa măsurilor pun în pericol toate fondurile, nu numai PNRR-ul, și fondurile de coeziune, și subvențiile în agricultură de la UE, în lipsa acestor bani va fi imediat downgrad și atunci să vedem ce se va întâmpla. Este un moment extrem de periculos într-un context politic foarte delicat”.
alte reforme??? dam coltu cu atitea reforme… poate ne oprim din reforme si ne intoarcem la viata…