Dacă în anii trecuţi românii aveau cea mai mare încredere în biserică, acum aceasta a fost detronată de poştaşi, pompieri şi militari.
Astfel, potrivit unui studiu realizat de GfK România, topul încrederii arată că românii investesc cel mai mult în pompieri, militari, biserică şi în publicitate.
La polul opus, cel mai scăzut nivel de încredere s-a înregistrat pentru politicieni, bancheri şi managerii marilor companii.
Pompierii se bucură de cel mai înalt grad de încredere al cetăţenilor, cu o cotă de 91%, însă cifra este mai mică decât în alte state europene.
A doua profesie în topul încrederii este cea de poştaş, cu 89%, urmată de militari, cu 88%.
Profesorii şi reprezentanţii bisericii se află pe aceeaşi poziţie, cu 86%.
Politicienii, cel mai puţin de încredere
La polul opus, cu cel mai scăzut nivel se află:
– politicienii, cu 11%, în scădere cu trei procente faţă de acum doi ani
– bancherii, cu 28% , de asemenea în scădere cu opt procente
– managerii marilor companii, cu 39%
În comparaţie cu anul 2009, românilor le-a crescut încrederea în militari, pompieri sau în oamenii din domeniul publicităţii.
În ceea ce priveşte comparaţia cu alte ţări europene, domeniile profesionale în care românii au cea mai mare încredere sunt biserica, armata şi publicitatea, în vreme ce profesiile care se bucură de un succes mai mic sunt pompierii, doctorii şi poliţiştii.
Europenii, pe de altă parte, au cea mai mică încredere în politică, marketing, biserică sau ONG-urile de mediu.
Studiul internaţional GfK Trust Index 2010 prezintă nivelul de încredere al cetăţenilor din 19 ţări europene privind diferite categorii profesionale şi organizaţii, se arată într-un comunicat de presă de joi al grupului.