Biserica Română „se dezice ferm”

Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din…

De (A.C.)
Biserica Română „se dezice ferm”

Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din…

Patriarhia Română a transmis un mesaj ‘prin care subliniază poziția fermă a Bisericii care se dezice de mimarea creștinismului în scop politic și ideologic precum și de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent’. O referire, subînțeleasă, la declarațiile unor reprezentanți AUR.

Creștinismul autentic asimilat, exprimat într-un mod de viață fondat pe o gândire luminată de cuvintele lui Hristos și hrănită de cunoaștere, nu parazitată de ignoranță, lene intelectuală și spirituală, sau întunecată de umbrele ideologiilor politice și ale patologiilor credinței de tip magic (bigotismul, formalismul religios, ritualismul sterp), acest creștinism sănătos care celebrează alteritatea prin respect acordat celuilalt, nu se exprimă niciodată obraznic, agresiv și agramat de la înălțimea unui reper public.

Creștinismul ca mod de viață rodește în plan personal și social bunătate, politețe, bună-cuviință, bun-simț. Noblețe. Adică o stilistică a decenței și o conduită morală aristocratică, nu huliganică. Singura care onorează numele de creștin, singura sanificatoare pentru societate. Alternativele hâde la această manifestare publică a credinței reale exprimă doar surogate de creștinism confiscat politic și ideologic, de care Biserica se dezice ferm.

Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent, indiferent de faptul că aceștia au mimat sau mimează public creștinismul, concomitent cu acte grave de opresiune sau încălcare a principiilor unei societăți democratice și reverențioase față de valorile creștine pe care s-a edificat, se arată în comunicatul Patriarhiei.

Foto Arhivă

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. CARE BISERICA

    ca din cate stiu eu si BOR-ul are , chiar acum, LUPTE INTESTINE pe tema:

    1 – unora le e prea putin ce incearca AUR
    2 – alti nu ca nu vor mai mult … au teama, chiar acum, de mai mult
    ce va urma ?
    Cu siguranta nu ce-i orthodocs vanturat public , chiar acum ci se va releva public maim tarzior ! (TARZIOR nu TRAZIU !)

    :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.