Bisericile, la control

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au demarat o acțiune de verificare a lăcaşurilor de cult pentru a vedea dacă respectă normele de apărare la incendiu.

“Premergător sărbătorilor Pascale, pompierii ISU Bucureşti-Ilfov au desfăşurat verificări la lăcaşurile de cult, pentru a evita eventuale incidente ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor. S-au efectuat verificări în 22 de lăcaşuri de cult, în obiectivele în care se preconizează participarea unui număr mare de credincioşi, s-a urmărit eliberarea căilor de acces, înlăturarea scaunelor şi a mochetelor şi înlăturarea mijloacelor de primă intervenţie. S-au făcut recunoaşteri, în sensul înlăturării eventualelor pericole, eliberarea căilor de acces. (…) Dacă, în lăcaşurile de cult aflate în reabilitare, se află schele la interior sau la exterior, este interzisă desfăşurarea slujbelor religioase”, a declarat Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

Reprezentanţii bisericilor care nu respectă normele de apărare împotriva incendiilor riscă amenzi de până la 10.000 de lei, potrivit legii.

“Recomandarea noastră este ca uşile de evacuare şi de acces să fie menţinute deschise pe toată perioada slujbei religioase, să fie înlăturate mochetele, covoarele şi scaunele aflate pe calea de acces şi să nu se supra-aglomereze incinta lăcaşurilor de cult. (…) În cazul în care există o afluenţă foarte mare în lăcaşurile de cult, recomandarea noastră este ca slujba să se desfăşoare la exterior, limitând accesul credincioşilor la interior”, a mai declarat Marin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.