Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, înaintea şedinţei BPN, referindu-se la deciziile luate de iniţiatorii proiectelor aprobate de Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, că aceştia nu reprezintă niciun for instituţional şi că nu trebuie să fie băgaţi în seamă."Am spus-o foarte clar. Şi ei sunt cetăţeni români, au dreptul la o opinie, cei care s-au întâlnit la Sfântu Gheorghe nu reprezintă niciun for instituţional al statului român. S-au exprimat, asta nu înseamnă că trebuie să îi băgăm în seamă", a comentat Blaga.
El a mai declarat că România are o Constituţie care arată clar care este limba statului român şi aceasta este grija Ministerului Administraţiei şi Internelor – ca principala instituţie de aplicare a legii să respecte Constituţia, informează Mediafax.
Aproximativ 300 de primari şi aleşi locali din Harghita, Covasna şi Mureş au participat, vineri, la cea de-a două Adunare a Aleşilor Locali din Secuime, unde au votat ca limba maghiară să fie declarată oficială în această zonă şi ca 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, să fie zi liberă.