Vasile Blaga, copreședintele PNL, a explicat, într-o conferință de presă, că PNL a preferat societatea civilă în locul unui om din interiorul partidului fiind „obligați, nevoiți de viață”, în contextul cazul Colectiv.
Foarte mulți se așteptau atunci să preluăm guvernarea. Atunci am spus: <Dom’le trebuie să vedem ce vrea lumea>. Atunci noi am spus că nu putem să urcăm pe catarg să venim la guvernare. Am încercat, democratic, prin moțiuni de cenzură. Au dovedit ceilalți că au majoritate în Parlament. Am spus că nu vom interveni politic. Tot așa, am ajuns la concluzia că este bine să venim în întâmpinarea societății civile. Dacă asta este în majoritate dorința electoratului bucureștean, asta am făcut”.
PNL nu va renunța la candidatura lui Marian Munteanu, a mai spus Blaga.
„Nu văd de ce ar trebui să renunțăm la această candidatură pentru că este criticată. Foarte bine! Sunt oameni care o critică. Noi suntem foarte atenți la toate criticile, cu mici observații. Pe de o parte vedem că este criticat de colegi din societatea civilă (…), pe urmă este acuzat de tot felul de lucruri fără dovezi. (…) Vezi, Doamne, ar schimba linia politică a partidului. Am văzut și aberația asta în presă, ca și cum partidul ăsta este de ieri, nu de 140 de ani și un om, oricare ar fi el, ar putea schimba linia partidului. Ca și când partidul ăsta nu ar avea peste 1.000 de oameni numai în Consiliul Național de Coordonare. Copilării de genul acesta. Așa e în viață!”, a spus Vasile Blaga, într-o conferință de presă.
La rândul său, copreședintele PNL Alina Gorghiu a infirmat zvonurile conform cărora Ciprian Ciucu ar fi fost o altă opțiune a liberalilor pentru Primăria Capitalei.
„Nici măcar o secundă nu a existat vreo propunere făcută domnului Ciucu să candideze din partea PNL. Așa cum domnul Blaga a spus că au existat discuții la nivelul conducerii restrânse a partidului, în acea zi nu foarte fericită pentru PNL, au existat discuții în vederea desemnării candidatului. Pe de o parte s-au luat în calcul posibile candidaturi din interior. Au fost discuții, tatonări, pentru a vedea cine își dorește acest lucru. Asta nu însemna că orice accept trebuia validat. La fel și în afară, la societatea civilă, nu neapărat numele lui Marian Munteanu. (…) Conducerea partidului nu a propus nici lui Nicușor Dan, nici domnului Ciucu vreo candidatură”, a susținut Alina Gorghiu.