Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeş.
Nu există probe că Sorin Blejnar a luat mită, în opinia instanței. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București și nu este definitivă.
În acelaşi dosar, au fost achitaţi Andreea Florentina Blejnar (soţia lui Sorin Blejnar), Viorel Comăniţă (fost vicepreşedinte al ANAF, cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor) şi Sorin Florea (comisar general adjunct al Gărzii Financiare).
De asemenea, instanţa a ridicat sechestrul pus pe averea inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis în judecată în vara anului 2019. DNA susţinea că Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Sorin Florea au primit, în perioada mai 2011 – aprilie 2012, mai multe sume de bani de la Radu Nemeş, prin intermediari, pentru ca, în schimb, să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de firma SC Excella Real Grup SRL, coordonată de omul de afaceri.
Ajutorul dat de soţia lui Blejnar a constat în primirea banilor destinaţi fostului şef al ANAF de la doi interpuşi ai omului de afaceri.
Concret, cei trei inculpaţi ar fi primit drept mită următoarele sume de bani: Sorin Blejnar – 1,2 milioane euro, Viorel Comăniţă – 960.000 euro, Sorin Florea – 300.000 euro.
Procurorii spun că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei „taxe de protecţie”, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de Radu Nemeş să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.
Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date celor trei pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea lor fără plata accizelor.
Radu Nemeş a fost condamnat definitiv în aprilie 2019 la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar firma acestuia, SC Excella Real Grup SRL din Constanţa, a fost obligată să plătească o amendă penală de 900.000 lei.
Sorin Blejnar a mai fost condamnat într-un alt dosar, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, însă a fost eliberat condiţionat după ce a executat jumătate din pedeapsă.
@Maxtor
Chiar mă gândeam, pe Marta degeaba îl iartă cu prescrierea, in betonul în care se odihnește nu-l ajuta
Inainte de ajunge acesti golani in slujba derbedeului Basescu, erau cunoscuti in Banat drept „banda de la Arad”. Apoi au ocupat functii importante in statul mafiot /esuat, ba unii au ajuns si europarlamentari.
Comentariul Întreb Și EU (sau CEDO) 25 MAI 2023 LA 20:52 conform cu realitatea.
Blejnar a fost unul dintre cei mai libidinoşi dar şi ordinari sclavi băsişti. L-a intrecut în slugărnicie chiar şi pe Emil Boc. Un aspect foarte amuzant este că majoritatea cârpelor cu care secătura Băsescu ştergea pe jos erau din Ardeal ….. hahaha, al dracului Zeus. Vă mai aduceţi aminte? – ZEUS DIN OLIMP CÂND EL ERA CURAT SATAN DIN IAD! GRIJANIA LOR! AU FURAT TOŢI, DOAR PROASTA SATULUI E LA PUŞCĂRIE! FĂ DOAMNĂ, TARE PROASTĂ AI MAI FOST!
Dar ce vă miră? Într-o juntă militară justiţia devine prezervativul Securităţii. În colonia rromânika există două sisteme legislative paralele: legile scrise pentru fraieri şi legile şmecheriei pentru speciali. La fel cum există justiţie dură şi brutală pentru sclavi şi justiţie oarbă şi impotentă pentru ciocoii securişti. Aici nu este stat de drept, aici este colonie feudală. Nu a spus-o şi stăpănul c@c*atului din poză, securistul Petrov, că rromânika este stat mafiot?
dupa precedentul „caracal”
pentru anonimul marta
idiotul blejnerica primea 30 de ani,
maxim!
(„l-a infulecat pe marta
ca lupu’ pa scufitza roshie!”
TOATE slugile lu’ „Petrov”-Băse’ au scăpat de condamnări în cazuri CLARE, datorită intervențiilor subterane în „Justiție” ale Ambasadei: Vindeanu, Berceanu, Blaga, Predoiu, Lascu-„Kövesi”, Stanciu, Maior, Coldea, Boc, Coțofană, Falcă, „Portocală”, Onea!
Să-mi bag ‘la în U.S.A.!
Marele Lickurici, CAMPIONUL CORUPȚIEI ȘI A’ NEDREPTĂȚILOR……[Rumburak]
Un nesimțit și un șpăgar ! Sunt muuuulte firme care i-au dat șpagă , se credea buricul gărzii financiare( ca orice lucrător de la ,,gardă”) , avea așa un aer de superioritate și dacă vindeai gumă de mestecat la vreun chioșc de colț de stradă erai un infractor care-i datorai mai mult decât impozitele ! Nu mă bucur pentru pușcăria lui, apreciez că DUMNEZEU nu doarme și nu dă cu parul ! Așa pentru aducerea lui aminte în caz că va citi comentariul meu ( puțin probabil ) sigila magazine pentru motive puerile, doar pentru a-și arăta puterea ( când era însoțit de cu jandarmii cu arma pe umăr) ! O biată mămăiță care avea și ea 3 lulele pe tarabă era să facă la propriu infarct când a amenințat-o că îi confiscă marfa , marele lucrător la garda financiară, care avea șpăgi de 15 milioane de EURO de la o singură firmă confisca marfă de 100 de dolari ( la vremea respectivă nu erau EURO) ! Oamenii nu uită, dar nici să plângem pentru hoții ajunși unde le este locul : la PUȘCĂRIE, a ajuns un pușcăriaș din vedeta gărzii financiare !
Normal sa scape. Baiatul asta este din sat cu Koldea. Secu scria pe toti.
Niciunul din ticalosii astia nu va fi condamnat. L-au servit cu credinta pe Basescu, care la randul lui i-a servit pe ” parteneri „. Normal ar fi ca Blaga, Boc, Flutur, Orban, Catu si nu numai, sa zaca in puscarie. N-o sa vedeti!
Vedeți? Dumnezeu îi ajută pe cei cinstiți!
a scapat de intrebari privind pe Marta?
3 feb. 2021 · Misterele disparitiei lui Codrut Marta. De ce refuza judecatorii sa-l declare mort pe fostul sef de cabinet al lui Sorin Blejnar.