Blonda lui Boc ar părăsi MAI

Ștefania Gabriella Ferencz, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, și-ar pregăti plecarea din MAI. Ea ar urma să se retragă la Cluj, au dezvăluit sursele Bugetul.ro.

Eminența cenușie din MAI: blonda lui Emil Boc (I)

Plecarea ar putea avea legătură cu afirmația făcută ieri de președintele Klaus Iohannis în scandalul plagiatul lui Bode.

„(…) este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate foarte în serios. Eu am încredere că în PNL și domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni foarte serios și impactul politic. Eu personal, sincer, mă aștept ca până la rocadă sau până la rotația guvernamentală să fie luată o decizie în acest sens“.

În aprilie anul trecut, adevarul scria: Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, Ştefania-Gabriella Ferencz a avut în 2021 venituri de 151.617 lei de la MAI, 131.823 de la CIFGA al Eximbank (unde a fost doar din august până la finele anului), 92.760 de lei de la CNAIR şi 29.128 de lei de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (membră în CA). În total, 405.000 lei  Aşadar, o medie de 33.000 de lei lunar, adică de două ori mai mult ca şeful statului, care a avut anul trecut o leafă lunară de 14.800 de lei.

Recomanda 4
Author

11 Comentarii

  1. TOATE STRUCTURILE STATULUI ROMAN SUNT PLINE DE CURVE MASCULINE SI FEMENINE, etc. Daca 1989 erau doar 55.0000 de BUGETARI acum avem peste 1,7 milioane de tocatori ai bugetului statului…………uni sunt platiti in valuta (de la ambasade,consulate, SIE, ETC)

  2. O doare la basca la milionul de euroi câștigat de la MAI! Civila asta va sta cu burta un sus și se va întreține din dobanzile din bănci, că așa ne-a învățat Isărescu cu ouăle! Pleacă la pachet cu doftorul Bode!

  3. o parasuta penibila
    in general tinerii obisnuiti sunt bine pregatiti,echilibrati si capabili!
    Din pacate multe institutii se decredibilizeaza promovint numai analfabeti cretini

  4. Volodimir Zelensky (laureat Premiul Oscar ptr cea mai apasata melodie la pian) spune:

    Gabriella, te astept la vila mea din Toscana sa-ti cant la piana cu paula.

  5. O planteaza intro alta functie tot inalta si fara raspundere. Se practica orice in Romania clanurilor politice infractionale! Vezi caz concret, viceprimarul sau consilierul infractor de la pnl care a inselat cetateni americani care a fost saltat si poate transferat in america sa isi ispaseasca pedeapsa, consilierul dintrun sat sau comuna tot pnl care si-a dat demisia ca nu avea de munca dar era platit gras! Si sunt destule cazuri pe nerespectarea hotararilor judecatoresiti si a legii in functii politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.