BNR ’89 contestă numirea Irinei Leulescu

Blocul Național al Revoluționarilor 89 contestă numirea doamnei Irina Leulescu în funcția de secretar de stat cu problemele revoluționarilor, se arată într-un comunicat remis redacției noastre. Irina Leulescu fusese numită în decembrie 2021 subsecretar de stat, iar în 19 ianuarie a devenit secretar de stat prin Decizia nr. 65 din 19 ianuarie 2022, emisă de premierul Nicolae Ciucă.

Revoluționarii din cadrul BNR 89 spun că de mai mulți ani secretariarul de stat pentru revoluționari a devenit „o pepinieră pentru eliberarea certificatelor de revoluționari”!

De asemenea, revoluționarii spun că Irina Leulescu și Athena Piceava ar fi fost în ultimii ani „principalele instrumente de discreditare a revoluționarilor”!

Sub conducerile din ultimii ani ale secretariatului de stat pentru revoluționari, potrivit Comunicatului BNR 89, indemnizația revoluționarilor a fost înghețată prin OUG-uri succesive, încălcîndu-se prevederile Legii 341, în care se stipulează că această indemnizație trebuie să fie egală cu salariul mediu din anul în care se acordă.

Vă prezentăm mai jos textul integral al Comunicatului BNR 89, semnat de președintele Dorin Lazăr Maior:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Bă nespălatule, boul ăla a făcut pușcărie pentru furt si trafic de influență!!!..nu vă e rusine Editat să-l băgați în față pe acest troglodit?..

  2. Certificate de revolutionari eliberate prin metoda: ,,La Chiuveta”.
    Si cate secole de-acum incolo vom mai fi pricopsiti cu acesti revolutionari si cu indemnizatiile pe care le primesc ei?

  3. Dorin Lazăr Maior::))) dupa ce a devalizat banci,plus alte smenarii,iata ca s-a apucat de contestatii, o munca cinstita
    De la Bancorex a luat in 1996 un împrumut de 750.000 de dolari, pe care nu i-a restituit
    Prins si extradat din Dubai in 2016
    Presa anunta in 2016:”Cununie în arestul IJP Braşov: Dorin Lazăr Maior a oficializat şi în faţa bisericii relaţia cu fosta secretară, pe care a făcut-o revoluţionară la 10 ani(presa)
    Dorin Lazar Maior a facut din Revolutie o mega-afacere personala, transformand Blocul National al Revolutionarilor intr-o „fabrica de certificate”

  4. Ce REVULUTIONARI ???( Nu este greseala gramaticala ) Cei care au vandut tara unui popa ,,DEFORMAT ,, ??? De , BANATENI , DE COSMOPOLITI !!!

  5. Care revolutie ca nu s-a putut dovedi niciodata aceast lucru. Doar nea Nelu si securistii care l-au asasinat pe Ceausescu si au strans apoi randurile in jurul lui Astalosh sustin astfel de baliverne.

  6. Înainte de-a face publice anumite aspecte legate de situația revolutionarilor, ar fi trebuit sa verificați din mai multe surse și apoi să publicați acest material.
    Noi, victimele Revoluției nu suntem de acord cu acest protest și nici cu acest B.N.R. condus de infractorul Dorin Maior Lazar.
    Atragem atenția pe această cale președintelui B.N.R., Dorin Lazăr Maior, cel care se erijează în reprezentatul revoluționarilor din întreaga țară, făcând abuz de imagine și declarații în ceea ce privește asociațiile și revoluționarii autentici pe care pretinde că îi reprezintă, să nu mai acționeze în numele noastre.
    Ni se pare normal să reacționăm la această acțiune de mobilizare a revoluționarilor, deoarece considerăm că B.N.R. se folosește de urmașii Eroilor Martiri, de răniții și reținuții Revoluției din Decembrie 1989, această acțiune de protest ne convinge de falsitatea și intențiile murdare ale B.N.R. și ale conducerii acestei organizații.
    De asemenea, insistăm ca B.N.R. să publice listele celor 143 de asociații aderente, respectiv cererile de adeziune ale acestor asociații, semnate și cu ștampila asociației respective.
    Jurnaliștii de la cotidian.ro ar trebui să facă o investigație jurnalistică reală înainte de-a expune niste informații care ne discreditează in fața opiniei publice, pe noi, victimele reale a Revoluției din Decembrie 1989.

  7. Bugetul Romaniei este secat d 32 ani, de mega-afacerea cu „revolutionarii”, care escroci, au ajuns de la cateva sute in 89′, la 3 milioane in 2022, si nu se mai termina: amante, nasi, fini, frati, surori, amici de pahar, membri din partide, sunt cadorisiti cu certificatele de sters la koor (Vela PNL in 2020), de catre acest Stat in Stat – Secretariat pt. „rivolutionari”.
    Parlamentul trebuie si poate sa voteze abrogarea Legii cu escrocii astia de-si zic „rivolutionari”, platiti gras cu pensii/indemnizatii nemuncite. Legea cu escrocii, a fost clocita in 89′ de Iliescu/Roman, dupa modelul Legii bolsevice cu „ilegalistii”.

  8. Ce REVOLUTIONARI!Trebuie revazuta aceasta LEGE de care fac atata caz aceste persoane,care nu au lucrat in viata lor,dar o duc foarte bine pe baza beneficiilor luate GRATIS de la acest stat.NU A FOST NICI O REVOLUTIE.A fost LOVITURA DE STAT si nu recunoasteti acest lucru,pentru ca va pierdeti aceste drepturi luate cu japca.Sunt asemenea „REVOLUTIONARI”in orase unde nu s-a tras un glont.Sunt „revolutionari”,persoane care atunci nici nu stiau sa vorbeasca.Da.A fost LOVITURA DE STAT,lucru recunoscut si de PARCHETUL MILITAR DE PE LANGA INALTA CURTE DE JUSTITIE SI CASATIE,intr-un comunicat.Dar iata ce declara in decembrie 2017,academicianul EUGEN MIHAIESCU:”Silviu Brucan a planuit din apartamentul meu LOVITURA DE STAT din 1989.La sfarsitul verii 88,Silviu Brucan a locuit in apartamentul meu de la New York.De acolo a vorbit cu Moscova,Londra si Washington.Scrisoarea celor sase s-a scris in apartamentul meu…”Poate odata si odata se v-a trezi cineva sa reia aacea mascarada de proces de le TIRGOVISTE,unde CEAUSESCU,a fost condamnat la moarte,pe baza unor NEADEVARURI.Ba mai mult si avocatul,care trebuia sa-l apere a devenit ACUZATOR.Asa ca toti emanatii acelei LOVITURI DE STAT,in frunte cu ION ILIESCU,SILVIU BRUCAN,ALEXANDRU BARLADEANU,NICOLAE MILITARU,DUMITRU MAZILIU,PETRE ROMAN,SERGIU NICOLESCU,VIRGIL MAGUREANU,GELU VOICAN VOICULESCU,VICTOR ATANASIE STANCULESCU,etc.trebiau sa dea socoteala pentru acele evenimente,dar dosarul sta la DOSPIT.Asa ca acesti zisi „REVOLUTIONARI”,ar trebui sa dea inapoi sumele incasate de la STATUL ROMAN,pentru ca la lOVITURA DE STAT nu se obtin asemenea titluri.Sunt zeci de organizatii in fruntea carora sunt unii ca Dorin Lazar Maior sau ca Teodor Doru Maries.Ce economii ar fi la bugetul statului.

  9. cei multi care au fost in strada in 1989 CREZAND IN LIBERTATE, nu au cerut si Nu detin „certificate de revolutionar”. oportunistii securici si cei care au luptat pentru ucideea dictatorului si a multor romani aflati atunci in strada, ei sunt cei care si-au „tras” certificate. ei sunt primii care isi vor „trage” intotdeauna acte false: certificate de revolutionar, certificat de vaxxat etc. le plac „actele” care le atesta „imensa intelepciune si patriotismul”. am un deget mijlociu pentru toate scursurile sistemului totalitarian si mafiot care distruge Tara de 32 de ani. DACA NE-AM FI TREZIT TOTI SI DACA AM FI PROFITAT DE OPORTUNITATEA DE A STAPANI O TARA BOGATA FARA DATORII, ROMANII AR FI FOST CEI MAI FERICITI OAMENI DE PE PAMANT. RUSINE SA NE FIE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.