UPDATE Bogdan Olteanu s-a predat la Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița pentru a fi încarcerat.
Curtea de Apel București l-a condamnat joi pe Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR și fost președinte al Camerei Deputaților, la 5 ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.
Instanța a redus pedeapsa principală pentru Olteanu pentru trafic de influență de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedepsele complementare.
De asemenea, a dedus din pedeapsa principală de 5 ani închisoare perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 29 iulie 2016 la 20 octombrie 2016, inclusiv.
„În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul București – Secția I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedepsele complementare și accesorii aplicate aceluiași inculpat prin sentința apelată. În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020.
Document: Hotarâre 1129/2020 29.10.2020″, este minuta instanței.
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, pe Bogdan Olteanu, în primă instanţă, la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a primit mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu, pentru a interveni astfel încât Liviu Mihaiu să fie numit guvernator al Deltei Dunării.
Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.
Faptele ar fi fost comise în intervalul iulie-noiembrie 2008, perioadă în care acesta deţinea funcţa de preşedinte al Camerei Deputaţilor. La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
„În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)”, explicau procurorii la trimiterea în judecată.
Cine era B Olteanu ?,o loaza unul dintre progeniturile comunistilor deghizat in liberal !! ,s-a dovedit un sacal manat in politica de instinctul de a PRADA ,de a FURA !.Unde mai pui !! mare scula in SPARLAMENT !!,MARE SCULA LA BNR !! in final si-a dat arama pe fata UN EXCROC UN TRAFICANT POLITIC .Justitia romaneasca nu se dezminte ,se face ca munceste ! in stilul lansat de Caramitru in 89 „FA -TE CA MUNCESTI „,asa sunt „SPECIALII „.
O sa iasa excrocul dupa vro cateva luni de la racoare il scot ei pe motive ridicole : de zambit frumos;de ………….!!.
Cum ramane cu paralele alea pentru care a fost condamnat ??,NU SE AUDE ??.
BURGHEZUL COMUNIST Bogdan Olteanu este nepotul cominternistei Ghizela Vass (1912-2004), o apropiată a Elenei Ceauşescu, membră a Comitetului Central al PCR şi adjunct al Secţiei de relaţii externe a partidului unic. Ghizela Vass a fost soţia lui Ladislau Vass, ilegalist maghiar, fost adjunct al ministrului Finanţelor şi membru al Comisiei de Revizie a CC.
Intr- un stat de drept european cetatenii ar fi aflat pe cine a mituit Olteanu , nepotul Gizelei Vas , camarad de catarama a fostului sef comunist ceausescu. Mai ales ca guvernul in 2008 era sub bagheta lui Basescu. Romanii trebuie sa afle cine mai trebuie sa fie puscarias. Firele duc sigur la Basescu, mosierul care inainte de a fi magnat vindea ciunga si Kent, prada legala ca ,,capitan de vas. Vom astepta cu rabdare chichita avocatilor prin care moscala de Olteanu va fi eliberat. Si asa este ceva neclar cum ca un urmas al comunistilor ilegalisti , cei care comandau Securitatea , cea care da ora exacta si azi a fost expus in asa hal. Cenzura scrie ca 112 cuvinte ale postarii sunt prea multe.
& În vremurile când înaintașii lui Bogdan Olteanu erau probabil socialiști „deviaționismul” se sancționa , ?
@ Multe idei socialiste în oferta partidelor de drepta, de care probabil vor să se debaraseze considerând probabil că au fost corupți, ? Deci, după Chiuariu , Sereș, Diaconescu și alți câțiva tineri politicieni de dreapta și Bogdan Olteanu ?
& Este evident că ăia de drepta îi pun pe moștenitorii celor cu idei socialiste , chiar și dintre liberali, să ofere mulțimilor ceea ce li s-a servit ca programe politice din oferta socialistă, ? Deci, probabil că ideile politice ale înaintașilor proprii și alegerile personale de dreapta i-au stabilit sancțiunea în astfel de vremuri de guvernare de dreapta, ?
Si Liviu Mihaiu, beneficiarul tranzactiei, e bine Merci? Dar milionul, cu cine l-a impartit B.Olteanu ?
Dar unde sunt aratate romanilor dovezile beton? Portocalele Sufrageristei insailau mereu dosarele pe probe masluite cu ajutorul securitatii. Procoloalele au fost eficiente doar pentru rafuielile personale dintre securisti, politicienii fiind pagube colaterale. Nu exista deci motive credibile sa acceptam ca acest dosar a fost intocmit si apoi judecat pe „bune”.
Nu inteleg nică. Mihaiu zice ca nu știe nimic si ca totul e o poveste. Bine. Dar pentru ce sa dai o căruță de bani ca să-l pui pe Mihaiu guvernator? Nu vad motivația afacerii…
Daca spaga e pe bune de 1 bucata milion, si de ce n-ar fi asta e la nivelul lui Vantu. Altii care au de „primit” altceva mult mai valoros spaga creste considerabil. Milionul e ca la licitatii suma minima de pornire se adjudeca aluia care da spaga cea mai mare. Ca doar spaga n-are limita superioara.
Baah dar asta era chiar asa de capul era pe tarlaUA lu ma-sa mare, chiar n-avea sefi platiti din banul public, sefi care ar fi trebuit sa-l supravegheze.
Sau partid care la fel ar fi trebuie sa stie ce invart astia ca erau oamenii lor.
Tariceanu,care era prim ministru cat a luat din spaga lui SOV via Olteanu?Stie cineva? Nu cred ca Olteanu a papat singur banutii…
facu facultatea la sibiu
cu turcana de botoshani
toti cei cu sdibiu e buni,asta o calcat pe bec
pecaut nu,prost da
LIBERALUL Bogdan Olteanu, condamnat definitiv.
Am inteles: Vantu este mafiot, Bogdan Olteanu complice, dat unde este Liviu Mihaiu in ecuatie ? Ca ii vedem mereu figura jigodioasa pe la teve … si dai, si #rezista ! De ce nu il intreaba DNA-ul nimic de sanatate ? Mie mi se pare mult mai grava fapta lui decat cea a lui Olteanu !
CA blanda,cu borfasul,ii reduce condamnarea de 7 ani data anterior la 5 si nu pomeneste nimic despre cum va recupera statu milionul de euro,dar probabil ca instanta si dat seama ca nu mai este ce sa recupereze.Stabul de la bnr a avut 8 ani de zile ragaz ca sa-si puna la adapost banii ”economisiti”.
Doliu pentru Alina Gorghiu, dar putina suferinta, si-a gasit prostul!
… halal justitie ! va face doi ani si ceva de inchisoare (in conditii de lux, selectate de PNL) si ramane cu milionu’ de euro !
… de ce sa se fi recuperat suma la buget, prin sechestru asupra averii acestei lichele, etc etc
„Partidul meu” al lui Klaun Sparanghel GuWerner Ciolanis a produs asa specimene …sa fie vorba de Ciuma Galbema? Pai nu erau astia din Partidul Meu …Sfintii planetei ai democratiei? Sa se confirme ca si ei sunt nepotii COMINTERN-istilor de la Moskova? oaaaa….pai noi care ccredeam ca Dragnea si ai lui sunt uneltele Moskovei.. pe cand la PNL iaca bagasera nepotu de COMINTEN-ista direct ViceGuvernator BNR, si pe absolventa de Filologie Rusa la Moskova Turcana VicePremier…ce sa mai inrelegem?! sa e vorba sa astia-s NeoMarxistii adevarati?!
Dragnea, nepot, kgb, gru, libertinisti, dna, securisti-filozofi …. pe naiba ! Mergeti toti dupa fente. Abureala !! Aici sunt 2 probleme:
1. Ce stat e acela in care justitia are nevoie de 12 (doisprezece ani !!!) sa se pronunte definitiv intro speta de clasa pregatitoare ( a dat ? a dat. a luat ? a luat. l-a numit ? l-a numit ! mare rahat !!) ? Raspuns: stat de drept stramb (se aude la pnl si usr ?).
2. S-a recuperat milionul sau tot noi il platim ? Tzara de 2 bani….. Si oameni la fel.
Cred ca este o sentinta corecta,toti profitorii Lovilutiei ar trebui sa intre la parnaie,unul dupa altul!Mai ales puii de rechin cominternist specia Ghizela Vass-Gitta,dar asteptam si un Neulander dupa gratii!
Pe de alta parte, toti fostii turnatori dovediti de CNSAS si care astazi agita steaguri false,ar trebui dusi usor usor unde le este locul,ca o turma ascultatoare,reflexele le-au ramas!
Mare noroc pe oamenii normali,nespeciali asa ca mine,ca de 30 de ani suntem condusi(neconstitutional!) de securisti-filozofi(activi sau in rezerva) asa ca dta. Mai aveti putin si dati cu tara de gard.
Mare noroc aveti voi , securistii activi sau pensionarii speciali, ca facet parte(si voi!) dintr-un popor de rumegatoare. Daca eram catalani,greci,sarbi sau chiar bulgari, nu trebuie sa-ti spun cum ati fi fost tratati.
Convingeri au toti prostii(mai ales),principii au doar cativa.
Vantu a dat milionul de dolari.
Intrebarea este cat a scos Vantu din afacere …unde sunt documentele care arata cati bani a castigat Vantu????
Aici e mana lui Dragnea, Ponta si Ghita. Partidul asta a facut mult mai mult rau decat bine. Psd a fost infiintat de agentii romani ai Kgb/Gru la ordinul Moscovei. Apoi el nu e organizat ca partid ci mai degraba ca organizatie mafiota. puneti-ne, in comunism era democratie,nu-i asa? Oamenii aveau incredere in procurori si judecatori?
Pe timpul lui Ilici nu era „deep state”? Procurorii erau corecti,justitia era independenta,totul era perfect!
Deep state-ul l-a importat Petrov-Base de la americani,nu-i asa? Base la pefectionat? FBI-ul avea birou in DNA? Pana la Base-Petrov, RO era Elvetia balcanilor? Asta se deduce din articol.
Tare! Asta e tema de doctorat. „Implementarea deep state in RO incepand cu 2005-Ani de urgie pt.nevinovati ca Dan Adamescu,S.Ghita,etc „, conducator de doctorat-Bombonel din Congo,Fac. de Imbarligaturi politice din cadrul Universitatii Imagologice a PSD,Dalga de jos. Oameni ca Negulescu,daca se dovedeste in justitie ca a facut represiune nedreapta,ar trebui impuscat. Atat!
Mai bine sa scape 10 vinovati decat sa condamni un nevinovat,se zice pe drept cuvant.
Dar totusi DNA-ul a avut si reusite. Ia faceti un sondaj sa vedeti ce zice boborul de DNA.
E mai bine fara DNA? Pt. politicieni nu pt. oamenii obisnuiti,e mult mai bine. Voi ziaristii vad ca sustineti politicienii. Ca doar banu e la politic, nu la nea Gheo care , poate, te citeste.
1 JAVRA NENOROCITA DE LIBERAL JEGOS.A FURAT,CA TOTI LIBERTINII SATANISTI INCEPAND CU ANUL 1880.
MOACA DE IDIOT CHELIOS,PITIC SI CRACANAT,OCNASUL DE MELTEANU SA SE DUCA PE PUSTII.
ASTIA SUNT LIBERTINISTII DE SUTE DE ANI..HOTI,PUNGASI,CU VILE,CONACE,BLOCURI,FABRICI,PAMANTURI,CARTIERE.
SICTIR MELETENE,STRAMB SI JEGOS
Nepotul comunistei.Liberalul de carton.