Bolojan l-a zburat pe Piedone de la șefia ANPC

Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare a lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al

De B C
Bolojan l-a zburat pe Piedone de la șefia ANPC

Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare a lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al

Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare a lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Anterior, premierul a discutat cu ministrul Economiei, Radu Miruță, situația președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, plasat sub control judiciar.de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.

Printre obligațiile pe care le are Popescu Piedone în cadrul controlului judiciar este și cea de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, și anume cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Cristian Popescu Piedone trebuie să respecte o serie de obligații: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. ….si pe editatul de la „educatie” care a ordonat ascunderea de documente privind masurile guvernului CdP-ilie de la sculerie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.