Este vorba despre modificarea Legii șomajului, care va include reglementări legate de sprijinirea finanicară a tinerilor care intră pentru prima dată pe piața muncii, dar veștile bune continuă. Și alte categorii de persoane considerate vulnerbaile vor primi sprijin.
În acest sens, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind șomajul și ocuparea forței de muncă.
Vor fi ajutate și mamele cu mai mulți copii
Conform proiectului, pe lista beneficiarilor de sprijin ar urma să intre și mamele cu cel puțin trei copii. Statul ar urma să le ajute pe aceste femei să se reintegreze profesional.
De asemenea, vor fi luate măsuri și pentru victimele traficului sau ale violenţei.
„Am pus în dezbatere publică un proiect prin care modificăm Legea nr. 76/2002 pentru a extinde categoriile de beneficiari şi pentru a încuraja angajatorii să ofere şanse reale celor care vor să muncească, dar au nevoie de sprijin.
De aceea, tinerii vor putea beneficia de o primă de stabilitate la primul loc de muncă, mamele cu cel puţin trei copii vor fi sprijinite pentru a se reintegra profesional, iar persoanele vulnerabile, inclusiv victimele traficului sau ale violenţei, vor avea acces la măsuri de ocupare dedicate.
Este un pas important spre o societate în care fiecare om contează”, afirmă ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole.
Câți bani vor primii tineri care intră pentru prima dată pe piața muncii?
Tinerii care se angajează pentru prima dată vor primi o primă lunară timp de 24 de luni: 1.000 de lei pe lună în primul an și 1.250 de lei pe lună în al doilea an, pentru a stimula stabilitatea și dezvoltarea profesională.
Măsura vine în completarea sprijinului oferit angajatorilor, care pot beneficia de o subvenție de 2.250 de lei lunar pentru fiecare persoană angajată din această categorie, înregistrată ca șomer.
Nici cu ac. masuri f. atractive unii tot nu vor fi convinsi ca ar trebui sa fie utili societatii si chiar lor personal.
Ac. lege ar trebui sa fie clara pt. a putea fi eventual retrasa la un moment dat, daca se va considera necesar. In caz contrar statul va fi pus intr-o situatie similara cu cea a „specialelor”
Depinde de cand s-ar pune in aplicare….acum statul si-ar permite?! Pe termen scurt nu aduce beneficii, ci tot cheltuieli.
Tot pe baza legilor facute gresit, in companiile statului nu se pot micsora veniturile exorbitante a sefilor.
Trebuie multi muncitori sa poată da pensii la magistrați! Toți pe salariul minim! Dar,sa lucreze 12 ore zilnic! Capitalismul românesc cu fata umana!
Unde îi trimite …pe centură…acolo o centurista câștigă pe zi minim 1000 de parai…
Bolojan e omul-foarfece, el stiedoar sa taie! Cred ca nu ar dormi o saptamana si ar avea cosmaruri sa dea 1000 lei pe luna tinerilor! Asta a taiat burse de 400 lei elevilor, fiica mea cu 9,65 nu prinde bursa! Despre ce sf-uri vorbiti? A inceput campania electorala de bagati asemenea minciuni?!