Proiectul de lege a trecut fără emoții la Comisia din juridică din Senat, dezbaterea fiind luni dimineață. Plenul Senatului este luni după-amiază, însă un lider de grup trebuie să ceară suplimentarea ordinii de zi cu această inițiativă.
***
Mai mulți parlamentari au depus un proiect prin care indemnizația compensatorie de plecare, acordată judecătorilor CCR, să fie desființată. Suma pe care o primesc judecătorii la ieșirea din activitate este egală cu indemnizația netă pe șase luni de activitate. Propunerea urmează să fie discutată astăzi, în comisia juridică de la Senat.
Inițiatorii proiectului motivează că judecătorii Curții Constituționale deja beneficiază de pensia de serviciu, pe care o și pot cumula, așa că „nu au vreun risc real de lipsuri materiale la părăsirea funcţiei”. Mai mult, o astfel de indemnizație primită la încetarea mandatului este în contradicție cu angajamentul României de a reduce deficitul bugetar.
„Eliminarea sumei egale cu indemnizaţia netă de 6 luni de activitate la încetarea mandatului are o justificare economico-financiară solidă. Fiecare astfel de plată reprezintă o cheltuială semnificativă. Cel mai recent exemplu este cel al judecătorilor Marian Enache, Livia Stanciu şi Attila Varga pentru care în iulie 2025 aplicarea acestei reglementări implică acordarea fiecăruia dintre aceştia a aproximativ 180.000 lei. Rezultă o suma totală de aproximativ 540.000 lei suportată de la bugetul de stat”, justifică parlamentarii care au depus inițiativa legislativă.
Proiectul este semnat de mai mulți senatori și deputați PNL și USR și figurează pe ordinea de zi a ședinței comisiei juridice de astăzi. Senatul este prima cameră.
Corupția este la ea acasa in democrația asta bastinasa.pedofilii zburda și justiția doarme.asta este romania.mucusor este o paiata.banii pentru fraierii sunt întotdeauna.