Botezul transsexualilor, în Biserica Catolică. Vaticanul lămurește

Credincioşii transsexuali pot fi botezaţi în Biserica Catolică, dacă acest lucru nu provoacă „scandal” sau „confuzie”, a declarat miercuri Vaticanul, clarificând un subiect deosebit de sensibil al doctrinei, transmite AFP.

Dicasterul pentru Doctrina Credinţei nu a ridicat nicio obiecţie faţă de botezul copiilor cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex, fie adoptaţi, fie născuţi prin intermediul unor mame surogat.

Aceste comentarii au fost făcute într-un document emis drept răspuns la întrebările unui episcop brazilian, redactat la 31 octombrie, dar făcut public abia acum.

Documentul a fost aprobat de papa Francisc, care a declarat în repetate rânduri că Biserica ar trebui să fie deschisă tuturor, inclusiv credincioşilor LGBTQ+.

Cu toate acestea, suveranul pontif a precizat clar că el consideră homosexualitatea „un păcat, la fel ca orice act sexual în afara căsătoriei”.

Învăţătura catolică defineşte căsătoria drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie cu scopul procreării.

În document, dicasterul precizează că aceşti credincioşi transsexuali „pot primi botezul, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi credincioşi, dacă nu există nicio situaţie în care să existe riscul de a genera un scandal public sau o incertitudine în rândul credincioşilor”.

Acelaşi sfat este valabil şi pentru oricine a urmat un tratament hormonal şi/sau o operaţie de schimbare de sex, se precizează în comunicat.

Întrebat dacă două persoane de acelaşi sex care formează un cuplu ar putea fi considerate părinţii unui copil care urmează să fie botezat, răspunsul a fost că trebuie să existe o „speranţă bine întemeiată” că acel copil va fi educat în religia catolică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. hehehe…v-am spus ca isi ascunde copitele si coada sub sutanele „imaculate”…. pfuuui d raaa ce!!

  2. Nu vad de ce nu ar fi botezati lgbt – istii, de ce nu ar fi demni….Crestinismul Catolic detine recordul mondial la Omoruri, Crime, Cruciade, razboaie coloniale, Inchizitii, Razboaie religiose, razboie capitaliste mondiale in care Popii mergeu inaintea Trupelor…Crestinismul e in totalitate creatie a Evreilor care au inventat si au scris Vechiul Testament, Noul Testament, l – au inventat pe Isus…Crestinii ii urasc prosteste pe Evrei ca cica l – au omorat pe Isus, cel creat de Evrei. L – au omorat ca intr – o piesa de teatru, literatura.

  3. Religia evreului-pe-bat este o religie straina europei. nu avem nevoie de ea. a fost creata pentru distrugerea vechii civilizatii ariene.

  4. „Credincioşii transsexuali pot fi botezaţi în Biserica Catolică, dacă acest lucru nu provoacă „scandal” sau „confuzie” CINE STABILEȘTE DACĂ „PROVOACĂ SCANDAL” ȘI CU CE SE MĂSOARĂ ?—DOAMNE MARE-I FAUNA DIN GRĂDINA TA! AMU CHIAR NU-MI AMINTESC DACĂ ÎN BOTEZUL CATOLIC EXISTĂ 1„ TE LEPEZI DE SATANA?” ȘI CARE RĂSPUNDE PRIMUL :MAMUL ORI TATUL? VAE,VAE, VAE–CE „ZICEȚI” SFINȚILOR PETRE ȘI PAVELE!

  5. Si se mira „desteptii” din capul UE si al statelor europene de ce se tot convertesc europenii la islam sau devin asataru

  6. Să notezi și să cununi lgbtei este in regula. Să cununi doua persoane divorțate e blasfemie,da? Bravo catolicilor,bravo .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.