Unii se bucură de aprecierea francului elveţian, care a crescut mult în această perioadă, un an în care mai multe ţări europene sunt lovite de recesiune economică. Unii dintre cei care au însă de suferit din cauza francului puternic sunt producătorii faimoasei brânze elveţiene
Emmental, care se tem ca vor trebui să închidă producţia pentru că pur şi simplu „brânza elveţienă” a devenit prea scumpă pentru export. Producţia „Emmental Show Dairy” a scăzut cu o treime, compania temându-se ca va ajunge să producă doar câteva roţi pe zi din faimoasa brânză, pe care să le prezinte turiştilor, scrie „Washington Post”, citând agenţia de presă The Associated Press.
Scăderea dramatică a vânzărilor Emmental a fost cauzată de aprecierea francului elveţian, fenomen financiar care afectează profitul mai multor exportatori elveţieni, scrie ziarul. La începutul acestui an, francul era cotat la 1,02 dolari, iar acum valorează 1,39.
Reprezentanţi ai producătorului de lactate au explicat că în prezent compania câştigă 5,5 franci elveţieni la un kilogram de caşcaval faţă de 7,8 franci anul trecut. Cea mai mare parte a producţiei este exportată în Europa, în principal Italia.
Ce se va întâmpla dacă ciocolata elveţiană ar deveni prea scumpă pentru export? Asta într-adevăr ar fi o veste tristă pentru foarte multă lume!