BREAKING NEWS Militantul dispărut a fost găsit spânzurat

Un militant belarus, liderul unui ONG care îi ajuta pe compatrioţi săi care au fugit din Belarus din cauza represiunii, a dispărut luni la Kiev, a anunțat organizaţia sa pe  o rețea socială.

UPDATE Bărbatul a fost găsit spânzurat marţi într-un parc din Kiev, a anunțat poliţia ucraineană, care a deschis o anchetă pentru ”crimă cu premeditare”, relatează agențiile de presă străine.

„Cetăţeanul belarus Vitali Şişov, dispărut la Kiev ieri (luni), a fost găsit spânzurat astăzi într-un parc din Kiev, în apropiere de locuinţa sa”, au precizat autoritățile într-un comunicat.

Vitali Şişov, şeful Casei belaruse în Ucraina, a plecat luni la dimineaţă să facă jogging la Kiev, dar nu s-a mai întors. Nu a putut fi contactat pe telefonul său mobil.

Organizaţia pentru drepturile omului Viasna a indicat pe Telegram că, potrivit prietenilor lui Vitali Şişov, acesta a fost urmărit de „străini” în timp ce făcea jogging.


Poliţia a deschis o anchetă penală privind crimă cu premeditare, dar a declarat că va investiga toate pistele, inclusiv crimă camuflată în sinucidere.

Poliţiştii au ridicat de la faţa locului telefonul mobil şi efectele personale ale lui Şişov.

Organizaţia condusă de Şişov – ”Casa belarusă” din Ucraina – le acordă ajutor cetăţenilor belaruşi şi tuturor celor care au avut de suferit în urma acţiunilor represive ale regimului Aleksandr Lukaşenko, indică Unian. Acest ONG îi ajută să-şi legalizeze şederea în Ucraina, să-şi căute un loc de muncă şi o locuinţă, organizează manifestaţii paşnice în sprijinul eliberării persoanelor arestate în Belarus după mişcarea de contestare din toamna trecută, când opoziţia susţinută de pături largi ale populaţiei a contestat alegerea lui Lukaşenko pentru al şaselea mandat prezidenţial.

Numeroşi belaruşi au fugit din ţara lor, frecvent în Ucraina, Polonia şi Lituania, pe fondul unei represiuni feroce a oricărei contestări în ţara lor condusă  din 1994 de Aleksandr Lukaşenko.

Scandalul Şişov intervine la o zi după incidentul cu atleta belarusă Kristina Timonovskaia care a declarat că a fost obligată să se retragă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi ameninţată cu repatrierea forţată pentru că a criticat federaţia naţională de specialitate pe reţelele sociale.

Atleta care a primit luni o viză umanitară din partea Poloniei a declarat că se teme că va fi încarcerată dacă se întoarce în ţara ei, care a văzut mii de arestări şi exilări forţate ale opozanţilor, precum şi lichidarea multor ONG-uri şi media independente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

19 Comentarii

  1. daca Lukasenko a permis ONG-urilor sa functioneze pe teritoriul Bielorusiei atunci nu poate fi numit ” dictator ” .

  2. Încă un impostor politic căruia-i face Șoroș publicitate în mass-media mondiale. O fi „dispărut” cu o musteață neagră de model Bohdan Hmelnițky
    https://www.youtube.com/watch?v=mD6UkzJs9h0
    și un bilet de avion pentru Nuovîiiorc plătit de OeNGeaua „Soțîietate Dășchisă” implantată sub pavăza C.I.A. la Kievu’ ce acu’ se numește „Ki’iv”, că cică-i ALTĂ LIMBĂ la phutere… Limba C.I.A. Ați văzut vre-odată manualele pe baza cărora aghiențîia „lucrează” în diverse țări și zone strategice? …adică DESTABILIZEAZĂ GUVERNE LEGALE! De la așa ceva ați văzut eșecele precum cel din Golfu’ Porcilor, intervențîia armată amerlocă din Cuba, împotriva guvernării lui Fidel Castro. :)))
    https://www.scribd.com/document/289525227/CIA-Handbook-Psychological-Warfare-pdf

  3. UN SOROSEL IN „LUPTA” IMPOTRIVA TARILOR SUVERANE CARE NU ACCEPTA GLOBALIZAREA. CASA BELARUS ERA IN UKRAINA CUMPARATA LA BUCATA DE ROTHSCHILD, NU? ADICA CE SE INCEARCA SI CU ROMANIA – INDATORARE PANA LA DEZINTEGRARE! L-AU SINUCIS CHIAR SOROSHEII PENTRU A PAREA „MANA” PRIN PRESIUNEA BELARUS. USOR CU IZOLETA.

  4. Lukasenko isi apara tara ca sa nu ajunga colonie furnizoare de sclavi pe plantatii ca Romania. Romanii platesc toate facturile la straini.Gazele le platim la francezi, energia electrica la italieni, apa la francezi, petrolul la austrieci, bancile la austrieci si francezi, pamanturile sunt ale starinilor. Nu inteleg de ce mai tinem aparatul bugetar care nu stiu ce rol are. Nu inteleg de ce mai tinem in spate acest aparat bugetar de instituti inutile care va sa zica apara tara. Nu stiu de cine o apara cand noi suntem sclavii europenilor sau ale altor natii, colonie totala.
    Lukasenco isi apara tara de taraturile astea tradatoare.

  5. Au devenit mai subtili kaghebiștii sau e mhai scump cu Novîichok.
    Iar pentru fosilele comunistoide postaci pe site-îl Cotidianuui, care aplauda un asasinat : Rușine bah jegurilor!
    Dacă știți ce e aia

  6. Vaaai. Cum turaa asta rușii cei răi n-au mai folosit novociek, l-a spânzurat Vlad?
    Ghinion, ukronazia e o tara periculoasa și unii sulifrici sunt mai valoroși morți când vii nu dau rezultatele dorite.
    Căutați pe la colegii lui din batalionul azov ?

  7. E clar , ” militantul”-ului i s-a activat constiinta , a realizat manipularea si a redevenit patriot .
    Cum raul facut Belorusiei era deja facut a ales elegant strangul .
    Si prin RO sunt mii de astfel de indivizi ” militanti” care si-au vindut PATRIA …

  8. Sa te refugiezi din Belarus in Ucraina … asta da dovada de „inteligenta” ! Urmeaza probabil citeva milioane de chinezi fugiti din China in Coreea de Nord !

  9. Îmi place la nebunie formularea „ONG-uri independente”! HAHAHAHAHA!
    Sunt înființate de Șoroș sau de C.I.A., ANGAJAȚII lor primesc salarii de la Șoroș, da’ cică-s „independente”!
    Globaliștii propagandiști uită în cazurile astea că cine plătește muzicanții alege muzica…

  10. @ Tudor ” Novichok” nu a omorât pe nimenea dar a fost folosit mediatic în cazuri cunoscute de acuzații în care cel mai probabil ” hoțul strigă hoții”. ” Novichok” e folosit când vrei să acuzi pe cineva de crimă dar vrei ca victima să supraviețuiască. Când se merge până la capăt se folosesc metode mai tradiționale: spânzurat, împușcat etc

  11. -un ong „liber” din belarus,format la suprafatza din catziva inshi:
    peste $300’000 „donatzii”,1 singura dealtfel.

  12. cum zicea CEASKA :

    – „Mana lunga a SECURITATII l-a ajuns !”

    Ce naiba cauta in Ukraina = a cazut din lac in putz … si … urmarile atarna in copac !
    i-a cremenalu’ de unde nu-i !

    PS: Mai tineti minte cand va spuneam ca „mini-revolutia” din Bielorusia e doar un FALS FLAGE la care participa si unele tari „dusmane” Bielorusiei ” Or sa urmeze surpriza cand … in viitori …se vor deschide arhivele ! …cau unul cu acces la ele
    doar atat va spun … unele tari „sfinte” azi …vor ajunge de batjocura … dupa dezvaluri !

    Sarmanii ukrani pacaliti si de URS si de VULPE si de VULTUR ! Bine 😀 ca nu-s condusi de-un NATIONALIST 😀 😀 😀 ukrainenii carora li s-a relevat ca POROSHENKO …era …corrupt !

    🙂

  13. @ Michael Jackson pedofil pocăit Daca ar primi salarii de la Soros ar fi i9n regula dar avem exemplul Romaniei unde primesc fonduri de la bugetul de stat, altii sunt salariati de lux la buget și ONG-iști iar Soros le mai dă din când în când câte o atenție. Dar ei sunt slugi credincioase a lui Soros nu a celor care le finanțează majoritatea cheltuielilor

  14. Iti raspund eu pentru ce foloseste aparatul bugetar .Doctorii sa faca dosar medical omului de cand se naste pana moare.Cu un zel de borfasi iti trec in fisa si o basina ,orice ,numai sa te trateze corect nu.Administratia parazita din primarii ,consilii judetene,ministere ,agentii puzderie ,adapost pentru neamuri si amante care au ca sarcina sa treaca totul in dosare,cate animale si pasari ai,ce semeni pe pamantul pe care il ai ,sa te jupoaie de taxe pe unde calci,sa te plimbe de la un birou la altul ca niste perversi,sa te chinuie si sa te streseze ca cetatean.Profesorii trebuie sa implementeze neomarxismul bolsevic in creierele copiilor,sa slujeasca tembelismul covid,sa pandeasca la intrare elevul care nu poarta masca si ,curand ,care nu e vaccinat,orice altceva sa-i invete carte.Despre politie ,jandarmerie,armata si toate cele sper ca nu mai e nevoie sa iti explic.Toate astea pe spatele prostilor cu creier mic a caror singure bucurii in viata ese impinsul caruciorului la supermarket si tolanirea pe plaja marii ca intr-o cutie cu sardele.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.