O breșă de securitate ar fi expus datele personale a aproximativ 17,5 milioane de conturi Instagram, iar informațiile sensibile sunt acum disponibile pe dark web, avertizează firma de securitate cibernetică, scrie News.ro.
Potrivit investigației, hackerii au publicat un „pachet” de date ce conține nume de utilizator, numere de telefon, adrese de e-mail și adrese fizice, ceea ce creează un risc sporit de atacuri de phishing, furt de identitate și preluări de cont.
Incidentul a generat o creștere neobișnuită a e-mailurilor de resetare a parolelor trimise nesolicitat către utilizatori, ceea ce a alimentat temerile privind securitatea conturilor.
Totuși, compania Meta (proprietarul Instagram) neagă faptul că sistemele ar fi fost compromise și susține că conturile rămân securizate, afirmând că resetările ar fi fost generate din exterior și nu rezultatul unui atac direct asupra platformei.
Specialiștii recomandă utilizatorilor să:
•activeze autentificarea în doi pași (2FA);
•evite să dea click pe linkuri din e-mailuri nesolicitate;
•își actualizeze parola și să verifice setările de securitate.