Marcel Ciolacu a vorbit marți seara, la un post Tv, despre întrevederea cu premierul Benjamin Netanyahu din cursul zilei. Premierul a reiterat angajamentul României în susținerea Israelului, condamnând atrocitățile săvârșite de Hamas.
Premierul a mai spus că suntem și primul stat care a avut o declarație comună în plenul reunit al Parlamentului, de susținere pentru Israel, dar și că Benjamin Netanyahu a folosit apelativul ”brother Marcel” în discuțiile pe care le-au purtat. ”Domnul prim-ministru a spus că ne considera frați”, a declarat premierul Ciolacu.
„Am avut o comunicare directă cu premierul Israelului după atacul terorist al Hamas și am convenit împreună această vizită. Era normală, noi avem de 75 de ani neîntrerupt relații diplomatice cu Israelul. Apoi, extragerea a aproape 2.200 de români s-a făcut și cu ajutorul autorităților israeliene. Și mai avem aproximatix 350 de cetățeni în Gaza, din care aproape 250 au solicitat deja evacuarea.
Premierul Netanyahu a dat dovadă de maturitate și se încearcă încă o cale a dialogului. Mi-a prezentat și niște imagini groaznice. Nu există informații despre eventuali ostatici români. Însă am avut întâlniri cu două familii care aveau bunicii din România, deci sunt de origine română, care aveau membri ai familiei luați ostatici.
Domnul prim-ministru a spus că ne consideră frați, mi-a spus ”brother Marcel”. Suntem și primul stat care a avut o declarație comună în plenul reunit al Parlamentului, de susținere pentru Israel.
Din cei aproape 3.000 de ucraineni care au fost recuperați din Israel, doar 48 au făcut solicitare de rămânere pe teritoriul României.
”În aceste zile voi avea întâlniri și la Kiev, inclusiv cu președintele Zelenski. Avem de discutat proiectul licențierii pentru protejarea agricultorilor români, avem memorandumuri pe teme de sănătate, de energie, chiar este o ședință foarte concretă. Inclusiv să închidem odată discuția în ce privește limba moldovenească”, a declarat Marcel Ciolacu, marți seară, potrivit Realitatea.net.
„Fratele’ Marcel este un tradator, un ANTIROMAN!