Aproape jumătate dintre bucureşteni sunt nemulţumiţi de confortul şi de timpul de aşteptare de la administraţiile fiscale, iar peste 70% sunt mulţumiţi de comportamentul funcţionarilor de la ghişee, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT).
„Rezultatele sondajului nostru ne-au arătat că, în medie, e mai puţin rău decât credeam în ceea ce priveşte administraţiile fiscale, însă există diferenţe enorme privind calitatea serviciilor, de la o administraţie fiscală la alta”, a declarat directorul executiv al ARSIT, Florin Cojocariu.
Potrivit sondajului, 71% dintre bucureşteni s-au declarat mulţumiţi în ceea ce priveşte politeţea şi amabilitatea angajaţilor de la agenţiilor fiscale, iar 66% în ceea ce priveşte claritatea informaţiilor oferite. Legat de rapiditate, 64% dintre cei intervievaţi s-au declarat mulţumiţi sau foarte mulţumiţi. Pe de altă parte, numai 47% dintre respondenţi au făcut aprecieri pozitive legate de spaţiile agenţiilor fiscale, iar 56% au spus că sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de timpul de aşteptare.