Budăi întoarce inflația în favoarea PSD

Fostul ministru al Muncii, social-democratul Marius Budăi, susţine că rata inflaţiei a scăzut, în luna mai, de la 5,9% la 5,1%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.

Deputatul PSD Botoşani a declarat miercuri, într-o postare pe pagina sa de socializare, că deşi are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană (UE), România înregistrează cea mai mare scădere a inflaţiei din zona UE, de la 16,8%, în noiembrie 2022, la 5,1% în mai 2024.

„Inflaţia continuă să scadă. În luna mai, a coborât de la 5,9% la 5,1%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Desigur, vorbim de o medie statistică. Nu toţi cetăţenii percep la fel această evoluţie. Preţurile diferă de la judeţ, la judeţ, de la un magazin la altul, iar în cazul alimentelor avem şi influenţe sezoniere, mai ales la legume şi fructe. (…) Ştiu că vor fi unii care vor spune că avem în continuare printre cele mai mari inflaţii din Uniunea Europeană. Aşa e, dar adevărul trebuie spus în întregime. Să nu uităm de unde am plecat! În noiembrie 2022 Inflaţia era 16,8%. Azi este 5,1%. Aşadar avem şi cea mai mare scădere a inflaţiei în cadrul Uniunii”, a afirmat Budăi.

De asemenea, parlamentarul PSD Botoşani a adăugat că e „important că preţurile s-au stabilizat, iar măsurile promovate de PSD s-au dovedit eficiente”.

„Am oprit specula din piaţa de energie şi din cea de alimente. Pe fişa de la INS pentru luna mai, vedem scăderi de preţuri atât la energie, unde am plafonat preţurile, cât şi la alimentele de bază, unde am limitat adaosul comercial (…) Şi mai e important de amintit că Guvernul condus de PSD a luat mereu măsuri de sprijin pentru cei cu pensii mici şi de creştere a salariului minim pentru a proteja puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili în faţa creşterii preţurilor”, a mai menţionat Marius Budăi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Cică Botosaniul a balansat spre liberali și sucevenii către ciuma roșie! Cică noile decizii de pensii majorate vor întârzia până în decembrie(lipsa bani,deficit excesiv) înainte de prezidențiale! Succesuri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.