Bufon financiar involuntar

Jeffrey Franks nu e nici strateg, nici finanţist de clasă şi nici expert în crize. E mai degrabă un soi de administrator trimis cu mutările în plic. Adică un vechil financiar pentru o economie operată de nişte proşti. Omul vine cu aerul unui delegat al Sultanului, al Împăratului sau al Secretarului general şi dictează câteva decizii. Tăiaţi aia şi aia, reduceţi aia şi ailaltă! Şi slugile de la Bucureşti, crezând că mesajul la plic conţine şi inteligenţa necesară, se grăbesc să pună în aplicare.

Luni dimineaţa, speriat că gaura din pantoful său a făcut mai multă vâlvă decât cea din lista de măsuri, Jeffrey Franks a dat fuga la tele şi ne-a mai ţinut un discurs. Trebuie să facem… România trebuie să îmbunătăţească… trebuie să atingă o mai bună colectare a taxelor, trebuie să raţionalizeze… Să nu cedăm tentaţiei de a încetini ritmul reformei… este nevoie de management privat… să încurajăm autorităţile să rezolve rapid chestiunile statistice… România trebuie să se asigure că are bani pentru 2011… În ultimele discuţii am stabilit că pentru consumatorii casnici această ajustare se va face…

Din păcate, şirul exprimărilor de acest gen este nesfârşit. Dacă un român s-ar fi chinuit să transcrie mot à mot ce a rostit J. Franks în conferinţa sa de presă de luni dimineaţa, cu siguranţă că am fi obţinut o imagine şi mai clară a unei gândiri şi a unui comportament. Adică un diagnostic tranşant. Cum ne-a bătut Dumnezeu! Prin vocea lui Pingelică vorbesc noii noştri stăpâni financiari. Un fel de guvern extern, financiar, simpluţ în gândire, cam de nivelul lui Ceauşescu, plin de propoziţii în genul, trebuie să îmbunătăţim, să facem toate eforturile, să înlăturăm risipa…

Ministrul de Finanţe al României nu mai are păreri, idei, planuri. Are doar listuţă. Ce şi de unde trebuie să taie. Şi preşedintele e cam în aceeaşi situaţie. Primeşte lista cu ce are de făcut. Atâta doar că el trebuie să-şi asume în faţa naţiunii aparenţa că toate aceste măsuri de vechil fără sare şi piper trebuie aplicate pentru că au fost traduse şi în limba română. Vestitorul în limba română al unui ordin american (beneficiar al unui sprijin masiv din partea aceleiaşi puteri) sună şi caraghios, şi trist. Culmea este că măsurile, în majoritatea lor, sunt corecte. Lipseşte însă din peisaj o minte integratoare. Adică o gândire. Aşa ceva nu-i de găsit nici pe la Traian Băsescu, nici pe la Emil Boc, necum la bietul Ialomiţianu!