Bulevardul Primăverii își schimbă denumirea

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în şedinţa de joi un proiect de hotărâre conform căruia denumirea Bulevardului Primăverii urmează să fie schimbată în Bulevardul Monica Lovinescu, iar strada Herăstrău va fi redenumită Virgil Ierunca.

Proiectul este semnat de către consilierii PNL Cătălin Deaconescu şi Răzvan Socolovici, precum şi de consilierii USR Nicorel Nicorescu şi Sanda Hristudor.

„Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca sunt două dintre cele mai cunoscute nume ale exilului românesc anticomunist. Ambii au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara după instaurarea regimului comunist în România şi au trăit împreună o viaţă întreagă cu gândul la România, visând mereu la momentul întoarcerii acasă. Vocile lor, devenite familiare pentru milioane de români aflaţi de o parte sau alta a Cortinei de Fier, au transmis speranţă poporului român în anii cumpliţi ai dictaturii comuniste. Prin miile de ore de emisiuni realizate pentru Radio Europa Liberă, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi-au dedicat o mare parte din activitate nu doar promovării culturii româneşti, ci mai ales luptei împotriva comunismului”, se arată în referatul de aprobare.

Conform aceleiaşi surse, de la microfonul Europei Libere sau din stradă, prin organizarea de proteste, în faţa Ambasadei României la Paris, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca „nu au ezitat să îi apere pe românii persecutaţi de regimul comunist”, fie ei oameni de cultură sau simpli cetăţeni. Astfel, actele de „represiune şi persecuţie” împotriva lui Paul Goma, Mihai Botez, Dorin Tudoran sau Vasile Paraschiv au devenit publice prin vocile celor doi, de la microfonul Europei Libere.

„Ideea de a conferi numele celor două figuri importante ale exilului românesc – Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca – ca denumire pentru două artere din cartierul fostei nomenclaturi comuniste nu este una nouă. Aceasta a fost formulată într-o solicitare oficială către PMB, încă din anul 2008, de către Vladimir Tismăneanu (la acea vreme preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România) împreună cu Horia Roman Patapievici (membru al comisiei, la acea dată preşedintele Institutului Cultural Român). De asemenea, ideea este prezentată şi în capitolul dedicat Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca din cartea ‘Declaraţie de iubire’ a lui Gabriel Liiceanu, publicată într-o primă ediţie în anul 2001”, se mai arată în document.

Iniţiatorii menţionează că despărţirea de comunism înseamnă şi eliminarea simbolurilor pe care regimul comunist şi-a întemeiat existenţa, iar „un astfel de simbol” este Cartierul Primăverii, „devenit imediat după instaurarea comunismului o adevărată fortăreaţă în care nomenclaturiştii regimului s-au baricadat” împreună cu familiile lor.

„Modelul izolării liderilor de mase al puterii comuniste de la Bucureşti nu este unul original, acesta fiind inspirat de regimul bolşevic din perioada interbelică şi desăvârşit de nomenclatura din fosta Republică Democratică a Germaniei, cu al său celebru cartier închis Pankow. Până în 1962 Bulevardul Primăverii a purtat numele Andrei Alexandrovici Jdanov, cel care a pus bazele ideologiei Partidului Comunist în Uniunea Sovietică”, se mai arată în referatul de aprobare.

După aprobare, hotărârea urmează să fie comunicată: Administraţiei Străzilor, Primăriei Sector 1, Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, Companiei Naţionale Poşta Română, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

40 de Comentarii

  1. Ce gafa uriasa, cu cine s-au consultat propagandistii neocomunisti? Cei care recomanda renunțarea la proprietăți impun persoane controversate.Nici Monica nici Virgil nu erau chiriasi, stim cu toții..

  2. Tara arde ! Babele PeNeLace și uSECUrice se piaptănă.
    Botezați-l Bulevardul Schengen…?

  3. Este o mizerie. Daca-i dadea numele lui Eugen Lovinescu, un titan al culturii romanesti era cu totul altceva. Dar fiica Monica a fost colega la Romania Libera cu niste agenti ai securitatii care varsau zilnic tone de zoaie in capul romanilor si al Romaniei, motivand ca sunt adresate lui Ceausescu. In mod cert, nu peste multi ani se va numi bdv-ul Ceausescu daca nu cumva alta artera mai importanta va primi numele marelui patriot roman.

  4. Daca-i dadea numele lui Eugen Lovinescu, un titan al culturii romanesti era cu totul altceva. Dar fiica Monica a fost colega la Romania Libera cu niste agenti ai securitatii care varsau zilnic tone de zoaie in capul romanilor si al Romaniei, motivand ca sunt adresate lui Ceausescu. In mod cert, nu peste multi ani se va numi bdv-ul Ceausescu daca nu cumva alta artera mai importanta va primi numele marelui patriot roman.

  5. Faci glumite reusite ca varu-to Bode din Zalau. Marele Constantin Tanase din Vaslui pare un cabotin pe langa voi.

  6. Numele celor doi titani ai exilului românesc ar trebui atribuite unor obiective culturale românești, nu unor străzi asfaltate !
    Propunerea are rolul de a crea o confuzie totală printre generațiile viitoare , obligate să știe că Jdanov= Primăverii= Mona Lovinescu=…
    În viitor ar fi de asemeni posibilă o nouă schimbare în stil românesc: Bulevardul Monica Lovinescu să devină Strada Virgil Ierunca, iar,, Virgil Ierunca,, să se transforme în ,, Monica Lovinescu ,, !! căci prostia nu are limite…

  7. Si lui Hurezeanu cand i se da o placuta cu nume de strada? Corect este sa fie si el onorat. Spera la un bulevard la el in Sibiu dar nu prea are loc de personalitatile locale Iohanis si Cioaba.

  8. @@motz=goguta, esti USR-ist cu siguranta la modul cum gandesti, persoanele care posteaza cu motz respectiv goguta sunt diferite dar faptul au aceaasi parere despre USR-isti nu e o intamplare! chiar sunteti urati de lume in spcial de cei care a crezut vrajeala „acum aveti cu cine” si v-au votat! noi ne-am prins inainte de vot de ce sunteti in stare!

  9. Mi se face sila cand aud de toti”patriotii anticomunisti” care au trait si murit la Paris. Sa le poarte strazile Parisului numele nulitatilor astora doua,nu Bucurestiul!

  10. B.ul( actual Primăverii) să se numească : GIGI BECALI CREDINCIOSU

  11. Sa incercati sa dati uitarii o epoca/istoria, oamenii tot Primaveii ii vor spune. Daca in familie s-a pomenit o strada cu un nume vechi asa ramane…bunica ii spunea Carol si eu tot asa chiar daca se numea Marx…Iar consilieri care vor sa dea uitarii ar fi bine sa se gandeasca sa nu ajunga ei uitati de toti implicit sapand se sapa pe ei…

  12. Nu sunt de acord cu schimbarea denumirilor, decat sa foloseasca acele nume mai bine le lasa pe cele actuale. In plus, in loc de “stau in Primaverii” cum ar suna “stau in Monica Lovinescu”?

  13. Ce bataie de joc, cata promiscuitate morala… !Jalnica primarie..

  14. Ne pute istoria recenta. Unele denumiri trebuie pastrate ca marturii istorice. Dar numele celor doi se outea da unei scoli, liceu. Ne conduc si iau decizii niste idioti.

  15. Eu as re-numi bulevardul Primaverii in Bulevardul Torei si strada Herastrau in strada Talmudului, pana una alta urmand ca mai tarziu bulevardul Torei sa fie numit Bulevard Erou Zelenschi si strada Herastrau, strada Erou Putin
    cad ele frunzele dar denumiri de strazi
    Si asa jucam bambilici pe ‘ Lia Manoliu’si țurca pe „íolanda balas”

  16. Sa – i puna numele Ionel Bratianu, executantul Genocidului cu 11.000 de tarani romani exterminati de Jandarmeria si Armata romana la reprimarea salbatica a rascoalei de la 1907. Criminalul are deja statuie in Capitala.

  17. si daca lumea spune despre romani ca-s prostani, va sare tandara ..!!de ce nu, ” bulevardul Johannis ”..? sau ” bulevardul Boc”…? bld ” drumul spre iad ”…!sau bld ” cat de tampiti suntem ”…!

  18. Ar trebui ca denumirile de orice fel să se schimbe periodic, în funcție de interesele momentului…de fapt, așa se și întâmplă !! Și e foarte bine !

  19. Păi nu găsesc ăștia o stradă de mahala râioasă ,care să găzduiască ilustrele nume dizidente ?
    Pentru economie ,să se numească Yerunca-Lovinescu-Bernard !!

  20. Dar la cetatenii care vor trebui sa-si schimbe actele dupa noua denumire s-a gandit cineva? Daca sunt 65+ cate de usor le va fi sau unii vor profita de slabiciune vor face multe si marunte…

  21. Aoleu !Bolshevism de speta cea mai joasa! Numai 2 agenti CIA mai lipseau ca nume de strazi la Bucuresti !!! Cine i-a ales pe astia la Primaria Bucuresti? Marghioala, care vrea si ea nume de bulevard? si de ce nu Mitza Biciclista? mai lasati-ma-n pace cu „titanii” astia doi, propagandisti de doi bani!!! Municipalitatea semidoctilor din Bucuresti n-are decât sa le puna placi comemorative pe casele unde s-au nascut respectivii agenti CIA, daca tot vrea sa le celebreze cultul personalitatii!!! LIICHENISTI ordinari!

  22. … taxele schimbarii actelor civile, inclusiv actele de proprietate ale ctatenilor de acolo.Mai le dati batai de cap si firmelor, care trebuie sa-si schimbe tot, inclusiv stampilele.Normal ar trebui sa le plateasca initiatorii proiectului.

  23. ps : PNL-istii si USR-istii = promotorii unei putteri straine (SUA) în România. Nu le-ajunge distrugerea economiei tarii, jefuirea resurselor ei naturale, transformarea în teritoriul nimanui, plin de baze militare straine-n, linia-ntâi de front împotriva Rusiei, cu dezastrele umane si materiale inerente? ce-mi vin tipii cu „luptatorii anticomunisti”, vreo câteva zeci de SOROSISTI de tip Cornea Doina, Brucan Silviu, Voican-Voiculescu, Iliescu Ion, Roman Petre, Stanculescu Victor Atanasie, Dinescu Mircea, Liicheanu Gabriel, Plesu, Tismaneanu, …, criminali, cu totii, când în România erau alegeri, si când pentru 18 000 000 de oameni ai tarii, socialismul (comunism niciodata n-a fost în România) = locuri de munca, scoala gratuita, curent electric, apa curenta, drumuri asfaltate, urbanizare si orasenizare, concediu platit ?!!! ori e mai bine-acuma-n România, redevenita tara de lumea a 3 a, cu rezervele naturale tâlharite (de la petrol, la paduri), si oligarhi de tip Liicheanu, Johannis, Basescu …?! Fara independenta eneregetica (Bicaz, Arges, Centrala atomica electrica de la Cernavoda…), deci fara curent electric, cu distrugerea clasei de mijloc deja consistente-n ’89 – proprietari ai propriilor apartamente si case, ultimele, „retrocedate” de criminalii de Nastase Adrian si complicii, care se ocupa sa retrocedeze inclusiv tezaurele de arta ale tarii, aducând-o la sapa de lemn. Desi : într-un Bucuresti ajuns o ruina, plin de cocioabe (fiindca asta au ajuns vilele, alta data, bine-ntretinute de puterea socialista), murdar, cu strazile desfundate si constructii haotice, „brutaliste” si fara permise de constructie, ori cu permise cumparate pe bani zdraveni, ca, de! hotul neprins e om cinstit! si cu „alesii” poporului pe propriile domenii de milionari, la tzara, ca, de ! lumea de rând „miroase”, „Monica Lovinescu” si „Virgil Ierunca”= perfect!!! adica moloz, promiscuitate morala si ifose Tanase Scatiu.

  24. Parcă numele de Primăverii este din interbelic. Ce se va bucura lumea bună că trebuie să-și schimbe buletinul. Bizar situație, până acum -Unde locuiești?: -În Primăverii. După marea schimbare liberală: -Unde locuiești? -În Monica Lovinescu! Bucureștenii în anii 60, 70 ziceau Bulevardul Elisabeta și Piața Națiunii. Ce de azi o știu de Piața Unirii, și bulevardul 6 Martie. Cănd au murit cei care spuneau Elisabeta s-a revenit la b-dul Elisabeta. Urmează schimbare numelui Calea Victoriei in Calea Braia?

  25. Si astfel, nici macar strazile nu vor fi cunoscute de generatiile viitoare. Oamenii sunt trecatori, regimurile politice ii acuza pe cei care au fost laudati de regimurile anterioare si schimba denumirile strazilor. Asa se ajunge ca locuitorii urbei sa nu cunoasca strazile. DACA acesti consilieri ar fi realemnte interesati de altceva decat de LOZINCI POLITICE, ar cauta elemente naturale care sa stea la baza denumirii strazilor. In Tokyo, de 300 de ani o strada se numeste STRADA CARE COBOARA DE LA MOARA. Moara respectiva a disparut de mult, dar toti locuitorii urbei stiu care este strada aceea. Acuma, eu habar n-am care-i bulevardul FERDINAND, si nu numai asta, desi m-am nascut si am trait in urbea asta.

  26. Acești consilierii sunt niște lichele,cum sa pui numele unora care au huzurit și în țară și în străinătate iar la Europa libera erau propagandiștii americanilor, și am văzut după revoluție cate minciuni lătrau la acel post de radio.

  27. Se stie ca cei care locuiau in Primaverii erau numai mahari de-ai toa’shului ceasca. Si eu as vrea sa uit de aceasta asociatie intre numele bulevardului si rezonanta lui comunista.

  28. Mai bine l-ar numi: ,,Teze si antiteze la Paris”.
    Inainte de 1989, tribunul o numea pe Monica Lovinescu: ,,Batrana catzea cu coltii tociti”. Si nu gresea deloc. Coltii i se tocisera ptr ca in fiecare seara pornea flasneta la Europa Libera si nu mai termina timp de 12-3 ore.
    Poate si de la cat o muscase in tinerete de fund pe talentata scriitoare Hortensia Papadat Bengescu, amanta tatalui ei Eugen Lovinescu, lansata ca scriitoare de acesta. Ale tineretii dealuri!……[Rumburak]

  29. O sa se numeasca Bdul Nicolae Ceauseascu peste 20 de Ani dupa rascoala anti neo-liberala, anti-globalizda, anti-neomarxista.

    Dixit

  30. Ce idioti ! Baga ideologia in istorie. Cei doi au fost ideologi anticomunisti evrei. Au urat Romania !

  31. Extraordinar ! Ce propunere „geniala” , ce minte luminata a „emanat” asa ceva?! Sa i se dea un premiu special, consistent ! Toti locuitorii de pe bulevardul, nou denumit, „mandri si fericiti”, fuga la cozi sa-si schimbe cartile de identitate! Hi,hi,hi. N.B. Da’ un bulevard Virgil Ierunca , nu ?

  32. Dar,Ana pauker,valter roman,nikolski, etc. Și alți bolșevici evrei criminali, tov Iliescu? Mai asteptam, rămâne pt urmașii geniilor din primărie. Sictir

  33. TRADATOAREA ANTINAȚIONALA monica lovinescu este semnatara a Declaraţia iredentiste și revizioniste de la Budapesta – 16 iunie 1989.
    Printre semnatari s-a aflat și ex mârțoaga regală tradatoare și criminala mihai îndrăcitul, care deja avea experiența trădării nationale de la 23 August 1944.

    În Declarația maghiară semnată și de câțiva pseudo-români se vorbeşte despre destinul viitor al Transilvaniei şi doar al Transilvaniei ca „spaţiu de complementaritate” (s î c), fără a pomeni numele celeilalte entităţi, entitatea-mamă, „România”.
    Singura voce a exilului românesc care a luat atitudine împotriva acestei Declarații, a fost patriotul român ION RAȚIU.

  34. Un alt proiect cretin, care nu aduce niciun beneficiu nimănui; generează doar confuzii…

  35. Plăcuța cu numele străzii C.A. Rosetti – colt cu B-dul Gh. Magheru, langa Bis. Boteanu – dă ca ani de viață a marelui patriot, gazetar, politician și academician „1856-1885”. Cum ar veni, Rosetti s-a „născut”… după ce participase la Revoluția din 1848!!! Anul corect e 1816, dar edilii „nu vede, n-aude” (asta, ca sa vorbim pe înțelesul lor, de agramați neșcoliti). În același sector, porțiunea din Sos. Kiseleff dintre Arcul de Triumf și Pța Presei a fost botezată „Regele Mihai I”. De ce nu „Carol II”, căci în domnia lui s-a amenajat Parcul Herăstrău și s-a înființat acolo Muzeul Satului (cu contribuția savantului D. Gusti)? Nu mai zic nimic de alte prostii din serie, cum ar fi redenumirea Bdului 1 Mai in „Ion Mihalache” și mutarea lui 1 Mai în Drumul Taberei…

  36. @ Ileana Rollason.Aveti perfecta dreptate.Dar vad ca unii asa zisi „liberali” se alatura NEOMARXISTILOR sa mai distruga ce se mai poate din aceasta tara.Acesti „luptatori anticomunisti”,au fost si mari tradatori ai poporului roman,care era tot timpul DENIGRAT in mass-media.@ BULEVARDUL TRADARII lovinescu.Da acesti TRADATORI au semnat „Declaratia de la Budapesta din 16 iunie 1989”,pe langa alti tradatori,inclusiv asa zisul rege MIHAI I.Sunt de acord sa le dam denumirea la bulevarde,strazi ale acestor tradatori,dar inaintea numelui sa scrim str.TRADATOR VIRGIL IERUNCA,etc.,etc.

  37. PNL/USR analfabeti functionali, sa nu indrazniti, sa mutilati numele acestei artere bucurestene, consemnata in toate scrierile istorice si literare – Herastrau, Primaverii, sa le inlocuiti cu patachina aia care latra din adapostul Europa Libera si cu neica-nimeni ala, drak’ isi mai aminteste de individ ! Alooo! PNL/USR bucurestenii nu v-au autorizat sa mutilati bulevardele si strazile, hai! ca nu mai aveti decat 12 luni de consilierat la PMB.

  38. Totala aflare in treaba ! Pentru asta primesc leafa parazitii astia ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.