Burduja, despre securitatea energetică regională

Securitatea energetică regională depinde de creşterea utilizării energiei nucleare, iar dezvoltarea capacităţilor locale şi a lanţurilor de aprovizionare este obligatorie, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a participat la Suppliers’ Day „Parteneri pentru Excelenţă Nucleară”, eveniment organizat de Nuclearelectrica, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), informează un comunicat al Nuclearelectrica .

„Sectorul nuclear sprijină 1 milion de locuri de muncă în UE, cu potenţial de creştere la 1,3 milioane datorită noilor proiecte. România a făcut deja paşi importanţi: am creat primul centru de instruire pentru SMR şi o Şcoală Naţională de Energie Nucleară, menite să formeze viitorii experţi. Securitatea energetică regională depinde de creşterea utilizării energiei nucleare, iar dezvoltarea capacităţilor locale şi a lanţurilor de aprovizionare este obligatorie. Proiectele nucleare reprezintă un efort colectiv, iar România este pregătită să împărtăşească expertiza acumulată. În pregătirea noii tehnologii SMR, este esenţial să valorificăm oportunităţile pentru industria locală şi să oferim sprijinul necesar pentru adaptare şi specializare”, a subliniat Burduja.

Evenimentul, desfăşurat la sediul CCIR, a avut ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor cu mediul de afaceri din România şi valorificarea capabilităţilor furnizorilor români, prin raportare la standardele industriei nucleare, în perspectiva dezvoltării proiectelor de investiţii majore ale Nuclearelectrica dar şi a operării în condiţii de securitate nucleară a CNE Cernavodă.

Acesta a reunit profesionişti din sectorul energetic şi companii specializate în diferite domenii de activitate, a căror contribuţie ar putea fi valorificată în dezvoltarea sectorului nuclear din România, simultan cu dezvoltarea lanţului valoric naţional, pentru o poziţionare avantajoasă a României la nivel regional si creşterea nivelului de rezilienţă economico-financiară.

Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară în producţia totală de energie şi cu 33% în producţia totală de energie fără emisii de CO2 în România.

Recomanda [votes_up id=800910]

1 Comentariu

  1. Dupa ce a terminat cu energia tarii, avocatul acesta vrea sa termine si regiunea ? Revin, poate n-ati aflat, inca, acest individ a organizat si a condus Marea Infrangere din Piata Victoriei Jandarmeriei din 10 Aug. 2018 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.