Butoiul. E incredibil ce puțin le trebuie politicienilor ca să-și dea în petic. în povestea asta cică ar fi vorba de un butoi cu murături pe care l-a pus în beci soacra ministrului de externe. Soacra stătea în aceeași casă cu soacra directorului de servicii secretoase. Soacra asta de-a doua, a umblat pe furiș la butoiul cu murături de pofticioasă ce era. Și uite-așa, politica din țara noastră a luat-o razna, să știi. Stai că nu-mi aduc aminte cum le chema pe numele cel mic pe soacrele astea. Am atâtea nume în cap de actori, de politicieni, de curvari celebri, de bandiți celebri, de cântăreți și de precupeți. Un ocean de nume, da, da un ocean de necuprins, imens, atât de imens! Parcă voi nu v-ați născut din ocean, cândva. Sigur că, îmbulzindu-vă la metrou, la Gara de Nord, nu vă simțiți ca un banc de pești strălucitori care țopăie prin valurile oceanului dar, vai, chiar așa sunteți, văluriți și văluritori, ce s-o mai ocolim?! Tot nu mă credeți? Eh, uite, tu, de colo, parcă mi-ai da dreptate. Sigur că îmi dai dreptate, viața ta e ca un roman. Oh, nu un roman ieftin, comercial, cine a zis asta?! Nu. Viața ta e o înșiruire de evenimente serioase, sigur că da. Îmi aduc bine aminte, când mătușa Elvira i-a tuflit o înghețată primarului Bonifaciu drept în nas, uite-așa, îndată după mitingul de 1 Mai. Tu ce-ai zis? Păi cum să zici ceva când evenimentul ăsta te-a lăsat fără glas. Dar, lasă, evenimentul ăsta. Uite, tu, da, da, tu, de colo, de pe trotuar, tu, chiar tu, adu-ți aminte când, la Torino, carabinierii te-au luat drept un șpringar periculos și te-au canonit, uite-așa te-au canonit, n-o să uiți tu toată viața. Asta e, imaginația ne joacă feste, umplem golurile, înflorim întâmplările, ne jurăm, ne dăm cuvântul, chiar așa a fost, să mor dacă mint. Toți facem așa, dar absolut toți. Vatmanul Gore, ieri, pe la prânz, mi-a zis verde-n față că Guvernul e plin de scamatori, de golani, de perverși, de lunateci, de manglitori. Cum adică, ieri pe la prânz, ce-am zis, păi da! Ieri la prânz eram în București, prin Colentina, astăzi sunt pe țărmul oceanului, peste cinci minute s-ar putea să fiu pe Lună, zi și tu ce mai viață. Viața? Ce e viața? Un ocean de povești, asta e viața, un ocean. Te pierzi așa, în largul oceanului, printre sute, printre mii de povești. Nici nu mai știi care sunt adevărate și care nu, parcă mai are vreo importanță? Uite, eu, să vă zic, eu am pățit-o, Barâșkin s-a luat de viața mea, uite-așa s-a luat. M-a vălurit bine de tot, de fapt, mai bine zis, mai precis, mai bine spus. Dar ce poveste vă spun eu? Îl cunoașteți? Ba bine că nu. Îl știți bine. Barâșkin m-a vălurit într-un fel anume, nemaiîntâlnit până la el, jur că nu mint. M-a întors pe dos. Mi-a dat aripi. Mi-a scris pe Facebook, la superlativ, s-a ținut de mine pe Twitter, ce nebuneală. Am intrat într-o altă eră, așa zicea, cu aplomb, ia seama, amice, să nu zici că nu ți-am zis, ai grijă la frecvența universală. Totul e vălurit, ai băgat de seamă, hei, unde caști gura, auzi ce-ți spun, vino cu mine, hai cu mine, ține-te după mine! Așa striga Barâșkin, un ins imposibil, ieșit de nicăieri, apărut dintr-odată, ieșit dintr-o reclamă, dintr-o carte de aventuri, din bârfe, din bancuri, din reviste jerpelite, din emisiuni de televiziune rătăcitoare prin spațiul cosmic, dintr-un tomberon sau dintr-un butoi așa, ca Diogene. Un butoi de murături, altfel cum, nu încape nici o îndoială! Da, din spațiul cosmic a venit, ce să mai vorbim?!
Navetistul națiunii, Zerodoctul cu pantaloni evadati auzise si el de Diogene zis si Butoiul,asa ca isi chema consiliera pe probleme de doage lipsa si cu un aer rarefiat de autoritar ii spuse, citind de pe prompter. De maine voi fi Diogene cu gene ancestral de vechi. Domnule președinte, zise consiliera, cinic sunteti, dar ce ne vom face cu filosofia? Ce filosofie? Lampa e filosofia mea,Lampa lui Aladin. Comicul zerodoct Dio- gene cu sprâncene isi instala butoiul in dormitor, aprinse lampa, trecu fără menajamente in costumul lui Avram si cu un aer de guru, începu să recite: caut un ou. Domnule președinte, i se adresa consiliera, nu un ou, ci un om. Ce om ? Fiecare zice ce vrea. Am auzit ca Diogene nu s-a întâlnit cu Trump si nici cu Bideu. S-a întâlnit cu Alexandru Macedon, zise consiliera. Unde? Pe mine nu m-au informat cei de la SRI de o asemenea întâlnire. Domnule președinte, o sa raciti si o sa va atace Covidul la firul de par pe care-l aveti expus precum o anexă la batul de refulare. In timp ce discutia capătă o notă de corigenta, in dormitor intra nea Costică si-l scoase pe Zerodoct din butoi, după care cu linistea-i binecunoscută începu ca sa puna varza la murat in el. Zerodoctul rămase mut de uimire, adică isi reveni la starea sa din primii doi ani de broască necugetatoare. Din muntenia sa începu să bată la masina de scris cifre, o seama de maxime cu izmene filosofice.
1. Dacă ai cazut in noroi, ridica-te in patru labe si așteaptă un progresist corect politic BLM ist.
2. Dacă ai lipsa toti neuronii, nu te impacienta. S-ar putea ca să ajungi președinte.
3. Dacă ti s-a defectat prompterul, nu fa declarații de presă. Fa din mâini disperat un om de zăpadă negru si unul incert sexual.
4. Stai garbov ca să poți să mergi în patru labe precum cateaua Laica si boul Draica.
5. Dacă vrei sa faci naveta cu bicicleta, scoate-i scaunul si stai pe țeava. Nu se știe când va fi acționat percutorul.
Domnule Bufnila , nu v-ar place sa fit elev al scolii cinicilor antici greci? Mie, da! De ce? Pai uite ce gandea Diogene,elevul lui Socrate: Una la mana: imi place sa ma plimb prin universul valurit cu o lanterna aprinsa, in plina zi!Doi la mana:in tot ce faci, cum ziceau cinicii antici greci, trebuie sa urmezi natura,sa stii sa te multumesti cu esentialul,sa ignori comportamentul celor care vor sa ne faca animale de circ si nu oameni adevarati. Trei la mana:Sa traiesti in autarhie, sa te multumesti cu tine insuti! Domnule Bufnila, hai sa traim intr-un butoi al autarhiei ! Pana si muraturile sunt un simbol al autarhiei, nu un simbol al puterii pe care nici saramura cea mai ….sarata nu o impiedica sa putrezeasca!,,Copilul asta care bea din podul palmei, ma invata ca sunt inca inutil”(Diogene).