Camelia Potec: ”Toată Europa va fi cu ochii pe România”

România organizează Campionatul European de înot în bazin scurt (25 metri) pentru seniori de la Otopeni (5-10 decembrie), la care şi-au anunţat participarea peste 400 de sportivi din 41 de ţări. Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o organizare perfectă.

Au fost prezentate medaliile şi mascota la competiția la care România va participa cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieţi), selecţionaţi în baza formei arătate la Campionatele Naţionale în bazin scurt din perioada 9-12 noiembrie, desfăşurate tot la Otopeni.

”România va găzdui ediţia cu numărul 22 a Campionatului European de înot în bazin scurt pentru seniori, fiind cea mai importantă competiţie de acest gen care se desfăşoară în ţara noastră în acest an în ultimii 40 de ani. Toată Europa va fi cu ochii pe România şi aceasta este o oportunitate excelentă de a arăta că avem capacitatea de a organiza o astfel de competiţie până în cele mai mici detalii”, a declarat Camelia Potec.

”În echipa României vor fi opt antrenori, patru kinetoterapeuţi, iar delegaţia va fi condusă din punct de vedere tehnic de antrenorul federal Silviu Anastase”, a declarat, la rândul său, secretarul general al Federaţiei, Matei Giurcăneanu.

Lotul României pentru Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori, de la Otopeni, va fi alcătuit din următorii sportivi: David Popovici, Vlad Stancu, Andrei Anghel, Diana Stiger, Ioana Ştirbu, Patrick Dinu, Darius Coman, Robert Badea, Denis Popescu, Aissia Prisecariu, Andrei Ungur, Brigitta Vass, Mihai Gergely, Daniel Nicuşan, Vlad Mihalache, Andrei Proca, Nandor Nagy, Mayssa Raţiu, Anastasia Bako, Daria Silişteanu, Alexandru Stoica.

Antrenori: Adrian Rădulescu, Iulia Becheru, Andrei Pinticanu, Claudiu Radu, Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Mircea Purcaru, Cătălin Ungur. Antrenor federal: Silviu Anastase.

Precedenta ediţie a Europenelor în bazin scurt a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, când David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glinţă a obţinut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate.

Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori de la Otopeni reprezintă mai importantă competiţie de înot a anului din Europa. Evenimentul este organizat de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, în colaborare cu European Aquatics, în incinta Complexului Sportiv de Nataţie Otopeni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Asta e heyrupista,sereista ciolacista
    Auziti voi:”7toata Europa va fi cu ochii pe Romania”.Dupa aia citim „Romania”, „roman” da vreo 8 ori in citeva rinduri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.