Campanie pentru un vot popular privind Brexit

Personalități publice, politicieni și grupuri pro-UE din Marea Britanie au lansat

Campanie pentru un vot popular privind Brexit

Personalități publice, politicieni și grupuri pro-UE din Marea Britanie au lansat

Personalități publice, politicieni și grupuri pro-UE din Marea Britanie au lansat duminică o campanie pentru organizarea unui „vot al poporului” asupra acordului de Brexit, îndemnând cetățenii să nu-i lase doar pe politicieni să decidă această chestiune, informează site-ul agenției Dpa.

Parlamentari anti-Brexit, inclusiv din partea Partidului Conservator, condus de premierul Theresa May, au participat la manifestația de la Londra, în cadrul căreia a fost lansată campania Votul Poporului (People’s Vote).

Actorul Patrick Stewart s-a numărat printre personalitățile publice care au participat la eveniment. Stewart a declarat că scopul campaniei nu este de a cere un al doilea referendum, ci de a avea „o altă șansă de a vedea care vor fi termenii acestui divorț”.

„Pe măsura trecerii timpului (…) informațiile pe care le primim despre termenii și condițiile acestei separări sunt destul de diferite de termenii și condițiile despre care s-a vorbit cu atâta ușurință în timpul campaniei din 2016”, a declarat actorul pentru postul BBC.

Principalele două formațiunii politice din Marea Britanie, Partidul Conservator și Partidul Laburist, au transmis în mai multe rânduri că este exclusă posibilitatea unui nou referendum privind ieșirea Regatului Unit din UE.

Recent, un fost angajat al Cambridge Analytica a dezvăluit că firma a folosit o aplicaţie creată de un cercetător ruso-american născut în Republica Moldova pentru a colecta date personale a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook şi pe care le-ar fi folosit ulterior pentru a încerca să influențeze alegerile prezidenţiale din SUA, în anul 2016, şi referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. De ce sa mai faceti un referendum? Mai bine schimbati numele regatului din Marea Britanie(Great Britain) in Marea Brexitanie (Great Brexitain), e mai simplu si mai ieftin, plus ca va fi o tara noua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate