„Vulturii” cu o echipă „nouă” au produs surpriza competiţiei. Echipa de 24 de carate a Coastei de Fildeş, la a 5-a ratare consecutivă. Victor Piţurcă ar trebui să ia notiţe de la Stephen Keshi.
Finala pe care nimeni nu a „văzut-o”
Cea de a 29-a finală a Cupei Africii pe Naţiuni (competiţie echivalentă Campionatului European şi Cupei AMSUD) a fost una care a adus faţă în faţă două echipe „surpriză”: Nigeria şi Burkina Faso. „Vulturii” (aşa este poreclită naţionala Nigeriei) erau cotaţi cu a patra şansă de a câştiga trofeul, după Coasta de Fildeş (marea favorită a competiţiei), Ghana (una dintre echipele de top ale continentului negru şi cu o evoluţie constant bună în ultimul an) şi Algeria (o echipă solidă, cu o serie de jucători bine cotaţi). Practic, Nigeria se afla pe acelaşi palier cu Zambia, învingătoarea surpriză de anul trecut, dar care nu era cotată cu şanse la reeditarea performanţei anterioare.
În ceea ce priveşte Burkina Faso, nimeni nu-i dădea vreo şansă să treacă de o grupă în care avea de înfruntat Nigeria şi Zambia. Paradoxal, finala aceasta total nescontată s-a datorat golului egalizator din ultimele secunde ale minutului 90+4 înscris de Burkina Faso în meciul din grupă contra… Nigeriei. Fără acest gol, Burkina Faso tot s-ar fi calificat, dar de pe locul 2 şi ar fi jucat în sferturile de finală contra marei favorite Coasta de Fildeş, şi ne este greu să credem că ar fi rezistat. Uriaşa surpriză, Zambia – Ethiopia 1-1, a influenţat şi ea ierarhia în grupă şi, indirect, ierarhia finală a competiţiei.
O finală disproporţionată
Finala se anunţa din start ca fiind una disproporţionată. Palmaresul general era net favorabil „vulturilor”: 10 meciuri jucate, 7 victorii, 3 egaluri, 24 goluri marcate – 5 primite. Din cele 10 meciuri jucate, 7 s-au desfăşurat în competiţii oficiale, Nigeria obţinând 4 victorii şi aici Burkina Faso reuşind să scoată cele 3 egaluri. Chiar şi în meciul din grupă din 21 ianuarie, în care Burkina Faso a scos egalul în ultimele secunde, Nigeria a demonstrat că este mai bună la toate capitolele.
În al doilea rând, din punct de vedere valoric, lotul Nigeriei era net superior celui al adversarilor. În timp ce Burkina Faso se prezenta doar cu o tripletă „franceză” de valoare: Bakary Kone (mai mult rezervă la Lyon), Jonathan Pitroipa (Rennes) şi Alain Traore (Lorient), „vulturii” aveau mai mulţi „europeni”, doi de la Chelsea, doi de la echipe de top din Rusia (CSKA şi Spartak), precum şi alţii de la Betis Sevilla, Braga, Fenerbahce Dynamo Kiev sau Celtic.
Nu în ultimul rând, deşi ambele echipe au avut câte un nume mare indisponibil în finală, Emenike (Nigeria) şi Alain Traore (Burkina Faso), absenţa ultimului s-a resimţit din plin, el fiind de fapt playmaker-ul echipei.
Dacă e duminică, este Sunday
Ultimul act al Cupei Africii pe Naţiuni nu a fost unul spectaculos. Din contră. În primele 45 de minute nigerienii s-au văzut mai mult în joc, au avut trei oportunităţi de a înscrie, dar au punctat doar în minutul 40, prin Sunday Mba. De menţionat că acelaşi jucător este cel care a înscris golul victoriei şi în sfertul de finală contra Coastei de Fildeş, meci desfăşurat duminică 3 februarie. Se poate spune că zilele de duminică sunt norocoase pentru jucătorul al cărui prenume este… duminică (Sunday în limba engleză înseamnă duminică – n.a.).
În repriza a doua, nigerienii au făcut pasul înapoi pentru a conserva rezultatul. Ei au avut trei contraatacuri tăioase care se puteau solda cu tot atâtea goluri, dar au ratat cu seninătate. Cei din Burkina Faso au avut o singură ocazie mare de a egala, în minutul 73, când un şut violent a lui Pitroipa a fost scos în extremis de portarul Enyeama. În ultimele 10 minute, antrenorul lui Burkina Faso a scos doi fundaşi şi a introdus doi atacanţi, dar asedierea careului advers nu a dat rezultate. De altfel, cei din Burkina Faso au „câştigat” la capitolul posesie, 52% faţă de 48%, dar, evident, fără efect pe tabela de marcaj. Pe ansamblu, victoria Nigeriei este meritată, iar pentru Burkina Faso, ajungerea în finală reprezintă cel mai mare rezultat din istorie.
FNB Stadium Johannesburg: 85.000 spectatori
Nigeria – Burkina Faso 1 – 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Sunday Mba (40)
Nigeria: Enyeama; Ambrose, Oboabona, Omeruo, Echiejile (Oshaniwa, 67’); Onazi, Mikel, Mba (Yobo, 89’); Uche (Musa, 54’), Ideye, Moses
Burkina Faso: Diakité; Koffi, Bacary Koné, Keba Paul (Dagano, 84’), Panandetiguiri; Djakaridja Koné (Razack, 90’), Rouamba (Sanou, 65’), Kaboré; Pitroipa, Nakoulma, Bancé
Arbitru: Haimoudi Djamel (Algeria)
Cartonașe galbene: Onazi, Mikel, Omeruo, Oshaniwa, Ideye – Rouamba
De ce trebuie Piţurcă să ia notiţe
La prima vedere, victoria Nigeriei în CAN pare o surpriză. Dar numai la prima vedere, pentru că Nigeria a venit în Africa de Sud cu o echipă tânără, dar cu jucători valoroşi. Se poate spune chiar că suntem în faţa celei de a doua generaţii de vârf a Nigeriei, după cea care l-a avut drept lider acum 15-20 de ani pe Jay Jay Ocoha. Antrenorul Stephen Keshi a dat dovadă de curaj şi a renunţat la multe nume sonore precum: Taye Taiwo – Milan/Dynamo Kiev – 53 de selecţii, John Utaka – Montpelllier – 43 selecţii, Obafemy Martins – Levante – 37 selecţii, Vicktor Obina – Locomotiv Moscova – 44 selecţii, Kalu Uche – Kasimpaşa – 34 selecţii, Yakubu Aiyegbeni – guangzhou – 57 selecţii sau Chinedu Obasi – Schalke04 – 18 selecţii.
Au fost însă selecţionaţi Kenneth Omeuro (19 ani, zero selecţii înainte de CAN) – un extraordinar fundaş stânga, Ogenyi Onazi, (20 de ani – 2 selecţii), Viktor Moses ( 22 de ani – 6 selecţii), Brown Ideye (24 de ani – 5 selecţii), Sunday Mba (24 de ani – 6 selecţii) sau Emmanuel Emenike (25 de ani – 8 selecţii). Doar cinci jucători din lotul de 23 aveau peste 20 de selecţii înainte de competiţie şi doar 3 au fost titulari.
Curajul „nebun” al lui Stephen Keshi (acesta este al doilea antrenor din istoria Africii care câştigă competiţia în dublă calitate – şi ca jucător, în 1994, şi ca antrenor) are o explicaţie: Nigeria a venit la CAN cu o echipă „aproape nouă”, care a avut drept principal obiectiv acela de a se roda în vederea calificării la CM din 2014 din Brazilia. Aici ar trebui ca selecţionerul României să ia notiţe. Adică să renunţe la jucătorii din generaţia „gri” (Tamaş, Racz, Goian, Stancu, Mutu, M. Nicolae, Cociş, D. Niculae sau Tănase) şi să caute tineri cu adevărat valoroşi şi competitivi.
O finală „mică” cu repetiţie
Finala pentru locurile 3-4 s-a desfăşurat între Mali şi Ghana. De fapt a fost reeditarea finalei „mici” din 2012. Şi atunci, ca şi acum, a câştigat (surprinzător, în ambele situaţii) Mali. În 2012 cu 1-0 şi în 2013 cu 3-1, după un meci pe care l-a controlat timp de 80 de minute. De menţionat că cele două echipe au fost în aceeaşi grupă iar pe 24 ianuarie, Ghana a câştigat cu 1-0. Mali, deşi favorită să treacă de grupă, s-a calificat cu mare dificultate şi acest lucru s-a datorat unei imense surprize, DR Kongo terminând la egalitate cu cenuşăreasa grupei, Niger. O victorie a congolezilor i-ar fi trimis acasă pe cei din Mali, care au evoluat modest în prima fază a competiţiei.
Naţionala de 24 de carate a Coastei de Fildeş, încă o ratare
Din 2006, deci este vorba de ultimele 5 ediţii ale Cupei Africii pe Naţiuni, mare favorită este echipa Coastei de Fildeş. De 7 ani, ivorienii se prezintă la startul competiţiei cu o echipă de 24 de carate, o echipă care avea inclusiv pe banca de rezerve jucători de la cluburi europene de top. La niciuna din cele cinci ediţii, Coasta de Fildeş nu a reuşit să câştige trofeul. În 2006 şi 2012 a pierdut finala la penalty-uri, în 2008 a ocupat locul 4, iar în 2010 şi acum în 2013 a fost eliminată în sferturile de finală. Cum deja mulţi jucători au trecut de „graniţa” celor 30 de ani, este greu de crezut că, la startul ediţiei din 2015, Coasta de Fildeş va mai beneficia de o echipă de excepţie.
Marea vedetă a ivorienilor, Didier Drogba, a avut o evoluţie modestă, dar are o scuză: campionatul în care a evoluat (de 10 zile este jucătorul lui Galatasaray), China, s-a terminat pe 23 noiembrie 2012, şi de atunci, până la începerea turneului final, Drogba având doar două jocuri în picioare. Drogba a ratat şi un obiectiv personal: accederea în top 3 all time al golgheterilor competiţiei. Pentru a prinde locul 3, Drogba ar fi trebuit să înscrie minim 3 goluri, dar a punctat doar o singură dată şi, cu 11 goluri, se află alături de alţi doi jucători pe poziţia a 5-a.
Palmares Cupa Africii pe Naţiuni
Egipt – 7 titluri de campioană
Camerun, Ghana – 4 titluri
Nigeria – 3 titluri
D.R. Congo, Nigeria – 2 titluri
Algeria, Maroc, Tunisia, Congo, Coasta de Fildeş, Ethiopia, Sudan, Africa de Sud şi Zambia – 1 titlu
Nigeria şi Ghana au mai jucat 4 finale pe care le-au pierdut. Nigeria a mai evoluat în 7 semifinale obţinând de fiecare dată locul 3, fiind de altfel naţionala cu cele mai multe prezenţe pe podiumul competiţiei. Ghana mai are la activ 4 semifinale, dar o singură dată, în 2008, a obţinut locul 3. Mali are la activ o finală pierdută (în 1972) şi 5 participări în semifinale, soldate cu două medalii de bronz.
Echipa turneului final
Vincent Enyeama – Nigeria (Maccabi Tel Aviv)
Bakary Koné – Burkina Faso (Ol.Lyon)
Nando Maria Neves – Cape Verde (L.B.Chateaurousx – Franţa 2)
Efe Ambrose – Nigeria (Celtic Glasgow)
Jonathan Pitroipa – Burkina Faso (Rennes – Franţa 1)
Wakaso Mubarak – Ghana (Espanyol Barcelona)
Seydou Keita – Mali (Dalian Aerbin – China 1)
John Obi Mikel – Nigeria (Chelsea Londra)
Victor Moses – Nigeria (Chelsea Londra)
Asamoah Gyan – Ghana (Al Ain – Emiratele Arabe Unite 1)
Emmanuel Emenike – Nigeria (Spartak Moscova)
