Cetăţenii străini nu vor mai putea să achiziţioneze locuinţe în Canada timp de doi ani începând de duminică, o interdicţie menită să rezolve deficitul de case şi apartamente, transmite AFP.
Excepţie fac refugiaţii sau rezidenţii permanenţi, iar legea se aplică doar reşedinţelor din oraş şi nu structurilor turistice, precum cabanele de vară.
Această măsură, adoptată în primăvară, a fost propusă de prim-ministrul Justin Trudeau în timpul campaniei electorale din 2021. Partidul său liberal a deplâns faptul că investitorii străini cresc preţurile, ceea ce îngreunează accesul canadienilor la cumpărarea de proprietăţi.
Cu toate acestea, piaţa imobiliară din Canada a încetinit recent sub efectul majorării ratei dobânzii decise de Banca Centrală pentru a reduce inflaţia.
Potrivit Asociaţiei Agenţilor Imobiliari, preţul mediu al unei case a fost de 630.000 de dolari canadieni (435.000 de euro) luna trecută, faţă de 800.000 în urmă cu un an.
Unii experţi se îndoiesc că această măsură va fi eficientă deoarece cetăţenii străinii reprezintă mai puţin de 5% dintre proprietarii de case din Canada, potrivit agenţiei naţionale de statistică. Ei cred că mai eficientă ar fi accelerarea construirii de noi locuinţe.
„socialism”
Dați fuga! A băgat canadiene la Unirii!
This topic is very cool!
Sa vina in Romania. Daca sunt straini, romanii LE DAU GRATIS tot ce vor. Daca vreun roman nu vrea sa dea strainilor ceea ce ii apartine, va fi acuzat ca e comunist, va fi condamnat si asasinat.
Canada și SUA sunt state ce concurează cu India la numărul de cetățeni boschetari. nord americanii sunt atât de lacomi încât au aplicat neoliberalismul proiectat pentru a subjuga America de Sud la ei acasă, rezultatele se văd , se vor transforma într-o națiune de boschetari, favelele Braziliene sunt palate, pe lângă corturile nor americanilor ce dorm pe străzi.
Noi avem emisiunea drag de România mea.
Îl avem pe fuego varianta Petre Roman.Ne comparam noi cu alții.
Au uitat de liberalism si-au apucaturi nationaliste
Ambasadorul Olandei sune adunarea tefelista sa vinda directorii de banci si multinationale austriece sa ocupe sediul guvernului sa-i fabrice lui Trudeau dosare penale.
Trudeau este penal si corupt. Jos Trudeau.
Cum „Excepţie fac refugiaţii sau rezidenţii permanenţi” sa te tii acum, nene, noi colonii ucrainiene, din aia care au parasit Ucraina cu geamantane de bani, prin Canada ! Asa ca imnul comunitatilor ucrane de prin Quebec, Ontario sau Vancouver probabil ca va deveni : „Poa’ sa ninga, poa’ sa ploua, mi-am luat locuinta noua !”
credeam ca nu pot cumpara vibratoare si prezervative!…
România e vândută la metru.Când au avut strălucita idee de a da terenul la liber, ca să facă italienii speculă cu el, cretinii de la București nu și-au asigurat nici măcar șpaga.A vinde ce n-a fost niciodată al tău la o valoare de rahat pentru o șpagă de toată jena e marca specifică a funcționarului românesc, mic feudal pe funcția lui.Vânzarea interesului național și cumetria cu infracțiunea e activitatea principală a clasei politice românești, sursa averii ei.De acolo se trage și admirația pentru”învârteală” iar”educația” făcută pe sticlă, plină de proxeneți numiți”oameni de afaceri” și pițipoance-pițiponci, care c–ve de lux, care beizadele, deveniți peste noapte”artiști” e model social de perpetuat rahatul.
La NOI, ROMANII, esfe interis sa iterzicem Liftelor sa cumpere case si terenuri.
Ni intzeleg pe Scursurile Autohtone care au legiferat Interzicerea Interzicerii.
Plodurile lor trimise in Occident pe banii prostimii imbecilizate prin lipsa scolii
adevarate, droguri fizice si mentale, hrana otravita, etc.,
NU vor fi acceptate.
NU sunt pe LISTE.
Ei cred ca vor fi.
NICIODATA.
nu vei mai avea nimic si vei fi fericit.