Când află Ghiţă dacă va fi arestat în lipsă

Instanţa supremă judecă mai repede cu aproape o lună, în 5 ianuarie 2017, contestaţia formulată de procurorii DNA după ce lui Sebastian Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a ţării din cadrul controlului judiciar pe cauţiune. Fostul deputat este căutat de poliţişti şi dat în consemn la frontieră de miercuri, pentru că nu a respectat obligaţiile din cadrul controlului judiciar, iar dacă ICCJ va decide schimbarea măsurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă, Sebastian Ghiţă va pierde cauţiunea de 60 milioane de lei, transmite News.ro.

În dosarul în care Sebastian Ghiţă, foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, fostul şef al IPJ Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 16 decembrie, cererea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării „fără încuviinţarea organului competent”, aceasta fiind una dintre obligaţiile din cadrul controlului judiciar.

Decizia nu era însă definitivă şi a fost contestată atunci de DNA Ploieşti la Completul de cinci judecători al ÎCCJ. Instanţa supremă a stabilit pentru 30 ianuarie 2017 termenul de judecare a contestaţiei DNA, dar procurorii au cerut schimbarea termenului, pentru ca solicitarea să fie judecată mai repede.

Instanţa a admis, vineri, solicitarea şi a stabilit noul termenul de judecată în 5 ianuarie 2017.

Sebastian Ghiţă va pierde cauţiunea de 60 milioane de lei dacă instanţa supremă va decide arestarea sa, ca urmare a încălcării obligaţiilor controlului judiciar. Conform Codului de procedură penală, instanţa de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauţiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

Sebastian Ghiţă nu putea pleca din ţară fără acceptul procurorilor pentru că decizia, până la judecarea contestaţiei, nu este definitivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.