Soarta ministrului Justiției, Tudorel Toader, va fi decisă săptămâna viitoare, într-o ședință a Consiliului Executiv PSD.
Miercurea viitoare a fost convocat, la Sinaia, CEx-ul partidului, în contextul raportului de evaluare făcut de ministrul justiţiei, Tudorel Toader.
Potrivit evaluării lui Toader, revocarea procurorului general al României, Augustin Lazăr, și procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu este oportună acum.
Acest lucru a nemulțumit mai mulţi membri PSD, care se aștepta ca cei doi procurori-șefi să fie revocați din funcție.
Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că are anumite semne de întrebare privind modul în care a fost prezentat raportul de evaluare a şefilor de Parchete.
Premierul a mai spus însă că, indiferent care ar fi fost rezultatul evaluării, Augustin Lazăr şi Laura Codruţa Kovesi nu ar fi fost schimbaţi din funcţii.
Cel mai important lucru este ca prin semnalele de alarmă pe care ministrul Justiţiei le-a lansat prin acest raport legat de ”dezechibrul apărut”, instituţiile vizate să fi realizat că ”au greşit”, a precizat Grindeanu.
De asemenea, preşedintele, PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că „nu îşi asumă” raportul prezentat public de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cu privire la activitatea Ministerului Public şi a DNA, comentând ironic că procurorii şefi ai celor două instituţii „tremură de frică” odată cu anunţarea mecanismului de verificare al Ministerului Justiţiei.