Când miroase Bulai „propaganda pro-rusă”

Deputatul USR Iulian Bulai i-a cerut, duminică, ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti

De (C.T.)
Când miroase Bulai „propaganda pro-rusă”

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Deputatul USR Iulian Bulai i-a cerut, duminică, ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti

Deputatul USR Iulian Bulai i-a cerut, duminică, ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Rusu, arătând că în teatru s-a distribuit o publicație „extremistă”.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, preşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, Iulian Bulai, îi cere ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, în contextul în care există „tot mai multe dovezi” că reputata instituţie de cultură este implicată de actuala conducere interimară „în propagandă pro-rusă”.

„Teatrul Naţional nu face politică, dar n-are nicio problemă cu propaganda. Cam 500 de spectatori ai Teatrului Naţional Bucureşti au găsit azi, la Sala Studio, câte un exemplar dintr-o publicaţie naţionalistă, revanşardă, rasistă şi antieuropeană, pe numele ei ‘Certitudinea’. Care să ‘acompanieze’ monologul lui Dan Puric, prezentat de Ziua Mondială a Teatrului. La intrarea în sală erau împărţite alte exemplare din aceeaşi fiţuică extremistă. Aştept de la administraţia Teatrului Naţional explicaţii privind distribuţia acelei publicaţii de propagandă într-o instituţie publică, sub ochii angajaţilor TNB, ai directorului interimar şi ai unui membru al Consiliului Artistic. Aştept de la ministrul Culturii, Lucian N. Romascanu, să-l demită pe directorul interimar al TNB. Cu aceeaşi viteză cu care a confirmat că la TNB nu se face politică, doar artă”, a spus Bulai.

Deputatul USR i-a mai solicitat ministrului Culturii clarificări în urmă cu câteva zile, după ce „conducerea interimară a TNB i-a interzis actorului Mihai Călin gesturi de solidaritate cu Ucraina şi a refuzat derularea unei campanii umanitare mai ample, fiind însă de acord cu găzduirea spectacolului lui Dan Puric, cunoscut drept un susţinător al Rusiei lui Vladimir Putin şi al ideii că România ar trebui să se apropie de Rusia, nu de Occident”, se mai arată în comunicat.

Reacția lui Romașcanu

Conducerea teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va dispune o anchetă internă şi va depune plângere pentru distribuirea neautorizată a unei publicaţii în incinta instituţiei, anunţă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

„În urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea ne-a informat că mâine va dispune o anchetă internă și va depune plângere la poliție pentru distribuție neautorizată de materiale în incinta TNB.

Nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav.
Nu putem tolera ca o instituție-simbol de cultură a României (și nicio instituție a Ministerului Culturii) să devină spațiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conținutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”, a scris Romaşcanu duminică, pe Facebook.
Actorul Mihai Călin a publicat pe contul său de Facebook o fotografie din Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti în care se văd spectatori care citesc, potrivit lui, un ziar „antisemit”.
„Ziarul antisemit în mâna spectatorilor chiar în faţa directorului general interimar al TNB. Direcţia TNB cere acum ancheta poliţiei! Culmea ipocriziei!”, a scris actorul, publicând o fotografie demonstrativă pe pagina de Facebook.
Distribuie articolul pe:

17 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.