
Execuția cuplului Ceaușescu a avut loc într-un context juridic în care exista pedeapsa capitală, fapt care, adăugat bulversantei spețe, a dus în mod simplificat la o farsă judiciară cu uriașe consecințe pe termen nelimitat.
Bazele unui sistem de justiție arbitrar și destabilizant care au fost implementate , așa cum se poate constata până acum, s-au pus prin aplicarea nelegală a deciziei tribunalului extraordinar de la Târgoviște. Acest tribunal se regăsește a fi încă fondatorul contorsionatei noastre Justiții, acum în mod revoltător pretins europeană.
Vinovăția cuplului Ceaușescu este una indiscutabilă și a fost generată exponențial de longevitatea menținerii în fruntea statului a celor doi, deveniți stăpânii absoluți ai României împreună cu brațele lor reprezentate de Securitate.
Clasa politică din prezent, post-decembristă, se află exact în situația lui N. Ceaușescu, disprețul public fiind probabil mai pronunțat acum.
Revolta populară din România lui 1989 a intrat pe canalele tuturor manipulărilor posibile și a tuturor adversităților, inducând o sincopă națională în spiritul căreia încă funcționează rezidual cu vivacitate fostul sistem securistic.
Toate cancelariile lumii au salutat căderea regimului din România însă cu privire la execuția lui Ceaușescu opiniile au fost în conformitatea normelor unanime de drept, punând un mare semn de întrebare asupra perspectivei astfel promovate.
Aici în mijlocul Europei, e limpede că N. Ceaușescu trebuia depus de armată sau de reprezentanții presupuși ai poporului” într-o instituție judiciară pentru un proces, existând suficientă satisfacție publică pentru aplicarea legislației și procedurilor.
Principalii vinovați de la Târgoviște sunt pretinsul tribunal ad-hoc, extraordinar, care și-a asumat rolul unei a doua instanțe superioare, deși nu întrunea nici calitatea pentru propriul exercițiu, și desigur, cei care au dispus plutonului de execuție aplicarea unei sentințe care impunea obligatoriu RECURS pentru a fi irevocabilă.
Nu este cert că o a doua instanță, chiar în acele condiții tulburi, nu ar fi schimbat chiar prin tergiversare firească hotărârea inițială, poporul român având dreptul la un proces al celui care spunea că nu a dat ordin să se tragă în manifestanți.
Soluționarea complexă a cauzei nu putea exclude astfel elementele constitutive ale unei judecăți minime profesioniste.
Prin execuția lui Nicolae Ceaușescu poporul român a pierdut orice control asupra situației sale, aflându-se el însuși supus unei amenințări identice.
& ”Doamne” de la ,,ateism” , ?
& Probabil că s-ar putea spune și că Nicolae Ceaușescu ”avea de rezolvat” ,cu sârbii ,”ferește-mă doamne de prieteni” , ?
Confuzia care-l domina pe Vieru se multiplica in tartacutzele ceausistilor-anticeausisti-receausestizati!!! Cand habar nu ai care a fost realitatea improvizezi…In 22 dec. 1989 PUCISTII/COMPLOTISTII au DECRETAT, in numele lui Ceausescu care era DEMULT ARESTAT si ASASINAT, „procesul” fiind inregistrat DEMULT pe casetele date pe post in 25 dec., STAREA DE NECESITATE!!!
STAREA DE NECESITATE fara de care NU SE PUTEA CONSTITUI C-U-R-T-E-A M-A-R-T-I-A-L-A care functioneaza dupa alte reguli!!!
E monstruoasa incercarea JUSTIFICARII ASASINARII Elenei Ceausescu impreuna cu Ceausescu a carui ASASINARE a fost oricum un
ACT SAMAVOLNIC dictat de doua „ratiuni”, ELIMINAREA MARTORULUI si GARANTIA DATA NOMENCLATURII ca nu o sa aiba de suferit, ba
chiar isi va MULTIPLICA PRIVILEGIILE, AVERILE si PUTEREA POLITICA impreuna cu ASASINII!!!
Vierule, n-ai priceput nimic (cati ani ai?) sau pur si simplu esti un diversionist. Dupa ce l-au inlaturat pe Ceausescu, securistii tradatori au confiscat exclusiv toata puterea ce pana atunci apartinuse stapanului lor. Deoarece tot ei l-au vandut peste tot ca fiind un dictator, securitatea nu a mai putut conduce tara (devenita democrata) ca fiind ea insasi un nou dictator. Ca atare a facut-o pana in ziua de azi prin interpusii ei, umili si disciplinati.Doar asa putem interpreta afirmatia ta cum ca ‘poporul roman a pierdut orice control asupra situatiei sale’.Pentru ca la modwul rteal nu mai exista autoritatea statului in nici un domeniu de activitate. Securitatea care detine (ilegal) puterea din umbra nu are nici un interes ca interpusii bagati de ea in institutiile statului sa devina puternici.
„În mandatul a patru preşedinţi nu s-a reuşit o clarificare a ceea ce a fost,şi cine se face vinovat pentru moartea atâtor oameni.”
Vinovatii sunt morti din 22 Dec.1989 si 25 Dec. 1989. Ce fantome mai cautati ?
tu poți citi ce scrii, ca eu am abandonat după asa-zisa vinovatie ”indiscutabilă”. Chiar așa de (editat)ai ajuns?
@axon Faptul ca dintre toate comentariile doar mie ti-ai gasit sa-mi raspunzi si doar prin atacuri la persona, ma indoiesc ca stii ce-i aia adhominem, tipic comuniste dovedeste ca am perfecta dreptate in tot ce am scris securistule psihopat si criminal.
Cum ziceau aviatorii in WW2, cand incasezi flak inseamna ca esti deasupra tintei! Si mai schimba lozincile bai stahanovistule i.e prost harnic, ca te faci de ras. Societatea capitalista rasplateste intreprinzatorul nu munca. E subtila nuanta securistule genocidar!
În mandatul a patru preşedinţi nu s-a reuşit o clarificare a ceea ce a fost,şi cine se face vinovat pentru moartea atâtor oameni.Nu s-a vrut.Fără dubii, după atâta timp.
@axon:
(editat) analfabet esti tu. Legionarii nu mai inseamna nimic in politica din ianuarie 1941.
Fiecare isi inchipuie ce-i place. In vara lui 1989, la Malta, Romania si Bulgaria au fost lasate de catre Bush in grija URSS. Noroc ca un „patriot” betiv rus a prabusit 2 ani mai tarziu URSS, altfel, traiam si astazi cu Ion Ilici Iliescul. Evident, securitatea este de vina, fie ca a facut prea multe, fie ca n-a facut ceva. Si noi luam pastile de Lithium cu palinca de la Ojdula (n-am gasit alta rima) ! Nici dupa 33 de ani nu v-ati mai saturat sa va mintiti ca prostii ? De ce prosteala asta este doar la romani ? Simplu, doar romanii au usereisti su auristi. A facut si securitatea ceva bun, i-a distriminat si i-a separat in 2 tabere pe prostovani.
Niciun Iliescu , Voican , marele papusar a fost Saul Bruckner (s.brucan) , ailalti au fost doar executanti , n-asa ?
Nu era el bratul lung a lui Soros care a si venit mintenas in RO , primul extern , oare ca n-avea ce face in iarna aia , pe la el p-acasa ?
Pe acest ”(editat) al poporului” l-aș fi ucis cu mâna mea! Ce atâtea judecăți și vrăjeli? Toată lumea a văzut cum și-a batjocorit poporul. Nu puteam și noi să fim o țară normală, ca ceilalți… trebuia să fim cei mai comuniști dintre toți, să fie cizmarul paranoic glorificat. Bine i-au făcut cei care l-au pupat în (editat) cu sârg! Același lucru merită și dulapul (editat)!
@Paulian Ionescu
-erau niste versuri,
” Partidul si pionierii si-au dat mana peste Tara! „,
satanele si vitele!
@Paulian Ionescu
-democratic!
(ar parea ca Nicolae e chiar „fiu al poporului”
dar de fapt e the fazăr…)
(dealtfel ne gandim serios daca nu cumva lumpenul e diversionist
si pomeneste de rau „elitele”….e mai multa „oul si gaina”!)
(sa-i lasam putzin zilele astea
sa nu plece cu sarmalutza-n gat de atatea pomeniri)
@Securitatea, ” a alungat steaua cu cinci colturi si ne-a adus steaua cu sase colturi. ”
🤣😂🤣😂🤣😂
-vezi ca acum securoii au steaua cu 8 coltzuri!!!!!!!!!
Au fost DOUA lovituri de stat succesive. Prima a fost cea intens mediatizata cea anticeausescu . Dar a doua asupra careia lumea este tot mai lamurita si amarata a fost cea capitalista ! Dupa uciderea lui Ceausescu apoi luarea puterii de gruparea prorusa Militaru-Iliescu(PRIMUL PUCH), incepand din a doua parte a lui 1990 si subrezirea treptata a pozitiei lui Gorbaciov lucrurile au luat o intorsatura ciudata puterea impartindu-se si cu Brucan, Petre Roman si alti evrei si aparitia CIA. Acesta a fost cel de-al DOILEA PUCH, cel occidental !
@Pauliane,
Ori esti cam Obosit la Cirbomflexer,
Ori esti DestulDeFoarteDusman Romnanilor.
Inclin la Prima Varianta … 🙂
Sa sustii ca TOT POporul Roman este ASACUM il vezi TU, cu Ocarinele-ti Tulbure de URA Psihotica,
Sa sustii ca Nimeni din Afara NU NE face Nimic RAU este o Idee asa de FALSA si de OLrbete Politic, ca NU mai este Loc decat de … Oboseala Mentala.
Din ADN sau capatata, de Foame, Lipsa de Studiu suficient, etc. Apartenenta Etnica Dusmanoasa Romanilor …
Sa NU te superi de Termenul FOAME.
Exista SI SubNutritie de Satietate, de Pilda te iei dupa TchockoFlenderi Stiintifici, precum Virgil Stroescu, Ala cu Vegetarianusmul o Prostie si o Crima in Masa, simultan … 🙂
M-ai mai suparat cu Ceva Similar, da’ TE uitasem …
Vezi Ce pateste Marele ScurS … 🙂
Si TU poti sa canti „Treceti Btalioane Romane, Carpatii” sau „Trei Culori”, din Bile de Biliard puse in Loc de COAste …:)
Ala, Marele ScurS se descurca binishor pana acum cu „Gingle Bells, Gingle Bells” …
Ii pregatesc, impreuna cu un Oltean RAU, Specialist in Acustica Percutiilor, si Simfonia a Noua, de Marele Surd, Bethoveen … 🙂
Promite …
Va fi Premiera Mondiala 🙂
SIMFONIA A NOUA interpretata prin Percutia COAstelor din Bile de Biiard …
CONTINUARE DIN MOTIVE DE SOFT TAIETOR …
NU se vede un Viitor Politic Zecilor de Statulete, Triburi, afara de Republicle TURCE, care trebuie PAZITE de Mirajul Periculos si pentru ele, si pentru TOATA ASIA, MIRAJ NeBun, visat de Erdogan al New Ottomanie, din Balcani si pana in Marginea Uigura a Chinei.
Si LOC de Intors pentru Zeci de Maidane care ar duce la Exterminarea lor …
Ar avea destu de lucru RUSIA, NU i-ar ai trebui PanSlavisme …
Da’ vaz’ca NeBunia PanSlavista este inca discutata (Safonov).
POATE este la Deruta sau/si Intimidare. POATE NU !
NU va mai luati de AUTORII Articolelor … 🙂
Consuma si Danshii o Paine.
CUM va inchipuiti ca SE poate scrie LIBER in f’o Tara OareCARE ?
Se va scrie LIBER atunci si numai atunci CAND va exista o Conducere DURA Rational cu Dusmanii POPORULUI si care sa simta Pulsul Popular si sa il intereprteze POLITIC Mode cu Respecvt si Daruire, intr-o Tara LIBERA de Straini …
CINE ar fi Dusmanii Poporului Roman ACUM ?
O MARE parte a Poporului Maghiar, imProstit de o Elita ramasa de BunaVoie POSEDATA de ALUIENuu’ Salbaticiei Bashkiree care viseaza o Ungarie MARE Falsa,
in care o Grupa de Maghiari AUTOReceptati NARCISIST Mode ca UeberMenschen (SUPRA Oameni in Germana) sa DOMINE Alte Cateva Popoare din Jur prin Magiarizare fortata si Teroare prin MASACRE in Caz de Opunere, ASACUM au facut MEREU, in Ciuda MIXARII Genetice cu Toate Popoarele din Jur ….
NeBunia ALIENista a Salbaticiei Bashkireze este un Epifenomen STRANIU, care ar trebui studiat in Laboratoare Complexe …
SI Restuu’ Popoarelor SLAVE din Jur, digera greu FAPTuu’ ca au fost la Origina ROMANI, deznationalizati TOT prin Teroare GRUNTA in Primii Ani a Cuceririi SLAVE din Secolele 6 – 7 AD.
Iar Rusia INCA nutreste Visuri PanSlaviste GRELE.
Din Pacae si aceasta Chestiune NU se poate solutiona decat prin Discutii, simultan cu Educatie UMANISTA in Rusia, de acelasi Nivel cu aceea Tehnica.
Prin Educarie Umanista, Poprul RUS ar putea fi extras din Reminescentele TAZRISTE de o Mie de Ani …
Asigurata de PACE cu Vecinatatile apropiate s-ar putea dedica :
– Maririi Populatiei
– TOPIREA Etnica in Primul Rand al Rusilor, Belarusilor si Ucrainienilor Autentici si apoi si a Republicilor dn ASIA Nordica.
– Alcoolismulu de Masa
Nu prea inteleg de ce unii din noi critica securitatea sau armata .Toti astia nu fac si ei parte tot din rindul mioriticilor ? La fel toate haitele de politicieni ,nu sint tot la fel romani de vita veche ? Mai bine fiti corecti si recunoasteti ca majoritatea romanilor sint exact asa cum ii vedem peste tot ,cum se comporta si cum gindesc ,asa ca Romania arata la ora actuala exact asa cum au avut romanii grije de ea sa fie .Somn usor dragi romani ,pacat de bunicii si strabunicii nostrii care si-au dat viata pt. un popor care si-au batut joc de tara ! Ne meritam soarta ,asa ca nu mai criticati pe nimeni ,uitati-va in oglinda ca sa vedeti cum arata niste tradatori de tara care au dormit si nu au facut nimic ca sa arata Romania asa cum era o data !
@ Revolutia din 89?…Esti un golan analfabet, agresiv ca un caine turbat, tulbure la cap, psihopat, primitiv si posibil criminal.. Nu stii ce e Revolutia, nu stii ce e dreptatea nu stii ce este munca. Nu pricepi nimic, nu meriti luat in seama.
Ba Viere, ce sincopa?
Brucan si Neulander plus plus plus altii l au sacrificat ritual de Craciun si au impartit banii si activele. Iti pot da 2 exemple relevante din literatura romana. Secu a fost si va fi a celui care da banii.