Când va fi inaugurat Comandamentul NATO de la București

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat miercuri, în Poligonul Smârdan din județul Galați, că, pe data de 3 septembrie, vor fi inaugurate simultan, în toate cele șase state de pe granița de est a Uniunii Europene, comandamentele de tip NFIU – unitate de integrare a forțelor – inclusiv la București.

„Pe data de 3 septembrie, vom inaugura simultan, la ora 11,00, în toate cele șase state de pe granița de est a Uniunii Europene, comandamentele de tip NFIU, ocazie cu care se va ridica drapelul NATO și va fi inaugurat Comandamentul NATO care va funcționa la noi, la București”, a spus Dușa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.