Când vine sfârșitul lumii: Anul „2025 poate fi”

Orizontul “marii resetării”, adică 2030, e prea lung. Este deja un viitor care se întâmplă azi.

De (G.Z.)
Când vine sfârșitul lumii: Anul „2025 poate fi”

Orizontul “marii resetării”, adică 2030, e prea lung. Este deja un viitor care se întâmplă azi.

Așa cum homo sapiens nu a putut conviețui cu omul de Neanderthal, nici trans – umanii (oamenii robotizați, “îmbunătățiți” genetic, chimic sau informatic) nu vor conviețui cu homo sapiens. Curând, vom putea dispărea ca specie. Procesul a început și pare a fi ireversibil – societatea este deja scindată în oameni “liberi”, purtători de pecete digitală, QR code, și restul, adică sălbaticii, medievalii, inutilii social.
Orizontul “marii resetării”, adică 2030, e prea lung. Este deja un viitor care se întâmplă azi. În lipsa unei reacții care să trezească specia din hipnoză, 2025 poate fi sfârșitul istoriei și nașterea ultimului om. Exact ca în profeția lui Nietzsche sau ca în ipoteza ratată a lui Francis Fukuyama (în cartea sa omonimă din 1989, acesta susținea că victoria capitalismului contra comunismului înseamnă punctul final al istoriei, văzută ca progres continuu al civilizației).
Modificarea limbii, ștergerea diferenței între identificatorii biologici sau culturali, abolirea istoriei, a culturii sau a credinței, canalizarea voinței și fabricarea consimțământului, pentru a obține supunere și control neurolingvistic, toate acestea converg către o singură concluzie: că homo sapiens, creația ultimă a lui Dumnezeu, este pictat ca ceva anacronic și vetust, iar umanitatea este considerată un concept depășit.
Dacă v-ați convins deja că nu mai sunteți în pas cu vremea, că sunteți “liberi” în captivitatea impusă “pentru siguranța voastră”, dacă nu vă deranjează abolirea Crăciunului (cancel Christmas…), atunci ați ajuns deja fix ca prizonierii din romanele lui Dostoievski, iar cadoul pe care îl faceți temnicerilor voștri este supunerea voastră, lucrul pe care și-l doresc cel mai mult. Sunteți deja re-educați pentru re-modelare. Sunteți deja goi pe dinăuntru, pregătiți să fiți umpluți cu ei înșiși.

Text semnat de avocatul Gheorghe Piperea, publicat pe contul său de Facebook.com

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. As vrea sa-i vad pe toti acesti indivizi cu mintile ratacite care-l neaga pe Dumnezeu ce ar face daca Dumnezeu nu le-ar mai asigura asistenta permanenta pentru reglarea tuturor proceselor fine care au loc in corpul lor. Sa isi regleze singuri temperatura din ce buton stiu ei, sa-si regleze singuri sinteza hormonilor tiroidieni de pilda, sau hormonii glandelor suprarenale si toti hormonii care sunt produsi in cantitati infinitezimale cu o uimitoare precizie. Acesti dezaxati isi inchipuie probabil ca au viata datorita stiintei pe care o proslavesc, uitand ca stiinta umana este de natura colectiva, despre tot ce stie umanitatea, omul ca individ nu are habar, poate cel mult sa stie un fragment pe care sa-l puna cap la cap cu ce stiu altii! Toate astea sunt evidente pentru orice om cu judeacata si perceptie normale, numai pentru acesti rataciti care il neaga pe Dumnezeu nu sunt vizibile, ei ochi au dar nu vad, urechi au, dar nu aud!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.