Candidatură traumatizantă

Bucureștiul este victima unui uragan produs de laboratoarele specializate care, nemaiavând obiect ideologia, implementează programele unor grupuri de interese private.

Personajele scoase din cufărul dezastrului național, de o perfecțiune amintind de fotografiile retușate, proiectează cauze care nu au nicio atingere cu realitatea concretă.

Nominalizarea operată de coaliția PSD-PNL, venită pe firul roșu, vulnerabilizează orice îndreptare a mediului politic reeditând modalitățile securisto-comuniste fățișe.

Cei care cred că Bugetul și aparatul public pot fi la dispoziția unor grupuri oculte prin promovarea unor delegați cu misiuni speciale nu fac decât să păstreze ordinea loviturii de stat din 1989.

Promovarea valorilor în politică nu poate fi disjunsă absolut de dovezile specifice, dovezi care nu pot aparține serviciilor de putere discreționară.

Coaliția PSD-PNL se află sub greaua povară a unei istorii primejdioase în spiritul căreia se reconfigurează continuu.

Comuniștii anilor ’50 au lucrat cu aceleași metode ale păpușarilor care supraviețuiesc chiar împotriva celor mai dure sancțiuni de deconspirare.

Candidatura PSD-PNL este una traumatizantă și, desigur, ofensatoare, încălcând principiile democratice și legale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Partidul Stabilității Naționale

    Scriam că sub sloganul „STABILITATE”, în UE sunt încurajate alianțele politice, indiferent de doctrine, prin comasarea sub forma unor PARTIDE UNICE conducătoare.

    Rolul acestor „Partide ale Stabilității” este de a impune dictatura ideologică a gândirii globalizatoare și de a elimina rapid partidele de tendință suveranistă și națională în tot spațiul UE pentru introducerea unei conduceri centralizate.

    Experimentul a început în România.

    Deja se întețesc atacurile din toate direcțiile împotriva suveranismului și promovării năzuințelor naționale, inclusiv a Reîntregirii României.

    Și în tot acest timp, PSD și PNL își pregătesc comasarea într-un PARTID UNIC „al stabilității și progresului”, numindu-și candidați comuni la alegerile care vin.

    Cei care au trăit în comunism își amintesc de principiul cântat, „partidu-i în toate” care va deveni, probabil, imnul oficial al viitorului PSN, Partidul Stabilității Naționale.

    Dar să nu uităm că partid unic înseamnă DICTATURĂ.

    Notă:
    Chiar în momentul în care mă pregăteam să public această opinie, Marcel Ciolacu a dat cărțile pe față:

    Editat

  2. Mă gândesc să vă propun, analiza fiecărui candidat cu toate cozile vizibile. O să constatați că toți care sunt propuși sau candidează, au cozi groase infracționale la vedere cat ar înconjura globul pământesc de 2-3 ori. De asta se screm pentru candibanditi la alegeri.

  3. „Candidatura PSD-PNL este una traumatizantă și, desigur, ofensatoare, încălcând principiile democratice și legale.”

    Dreptul la asociere este nedemocratic si ilegal ? Nene, lasa sticla in frapiera, te-a traumatizat, Coti nu-i gazeta de publicat insulte ale inteligentei. Sau poate a devenit gazeta partidului URA si USR, dar nu si-a prevenit cititorii.

  4. După ce l-a dat în bărci pe Hysan, Ciolacu l-a găsit pe centura pe finul lui Petrov! Ce jigodii conduc Romania?

  5. Exceptionale articolele d.lui IOAN VIERU ! Luati aminte politicienilor ” alesi ” , Ceausescu a fost ales in aplauze generale in oct. 89 … doua luni mai tirziu era impuscat la Tirgoviste ! N-a mai contat ca era ales de popor ( poporul din Sala palatului ), s – au gasit citiva generali si colonei care nu au mai putut rabda coruptia , exploatarea , viata grea !

  6. „s – au gasit citiva generali si colonei care nu au mai putut rabda coruptia , exploatarea , viata grea !”

    Asta-i aluzie la generalul pensionar Chelaru ? Bagati-va mintile in cap !

  7. Un articol excelent,felicitari autorului;a spus ,in cuvinte putine,tot ce trebuia spus!Asemenea au facut si comentatorii in propotie covirsitoare,felicitari si acestora.Un indemn pentru alegatori:Stimatii mei concetateni,alegeti cu mintea treaza,aceste alegeri(toate)sint cruciale pentru acest popor!Alegeti oameni cu pregatire profesionala ,de la medie in sus,si cu o tinuta morala curata precum lacrima mamei.Dumnezeu sa ocroteasca Romania!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.