Cântec de lebădă sau Corul sclavilor?

Revenirea în libertate a lui Liviu Dragnea s-ar fi produs în liniște dacă n-ar fi fost declarațiile pe care el le-a făcut din pragul pușcăriei. „Dictatura feroce” a lui Iohannis, „furturile generalizate” ce ar trebui anchetate de DNA, cauționarea viitorului țării printr-o îndatorare imensă și terminarea PSD ca partid politic din moment ce „se află în buzunarul SRI” au fost câteva dintre referirile pe care Dragnea le-a făcut după primii săi pași în libertate.

Vorbele sale au lăsat mulți oameni cu gura căscată. A fost, trebuie s-o recunoaștem, o rafală de aprecieri pe care nu le prea auzim de la oameni în toată puterea, darmite de la niște proaspăt eliberați din pușcării.

În condițiile unor afirmații atât de belicoase, întrebările despre ce va face, totuși, Liviu Dragnea în viitor au devenit inevitabile. Afirmațiile sale vor rămâne niște banale pusee de răfuială, apărute în momente de descătușare psihică sau ele reprezintă cu adevărat germenii unor intenții politice de viitor?

Viitorul lui Dragnea este de interes public doar în măsura în care fostul lider pesedist are în vedere o reangajare a sa în bătăliile politice.

Ce șanse are Dragnea de a reintra în politică? La o astfel de întrebare, el răspundea sibilinic, în aceleași câteva minute de după liberare:În politică voi intra dacă o să găsesc răspunsul la două întrebări: dacă mai am cu cine și dacă mai am pentru cine”.

Cu multă satisfacție colegială, prezint mai jos câteva opinii de substanță în legătură cu acest subiect.

Într-un editorial din Cotidianul, Cornel Nistorescu enunță, cu o răceală de chirurg, niște întrebări despre un set de condiții pe care Dragnea ar trebui să le îndeplinească pe calea reintrării sale în politică: care ar fi principalele idei ale programului său, ce partid european îi va lua apărarea, care sunt personalitățile politice și culturale dispuse să îl urmeze, cine ar fi interesat să-i finanțeze proiectul politic sau civic, dacă Dragnea este acel politician capabil să declanșeze o mișcare românească diferită de partidele post-decembriste, cu ce fel de ideologie și cu ce oameni, ce televiziuni vor pune urmărul la popularizarea „martirajului” lui Liviu Dragnea ș.a. (v. https://www.cotidianul.ro/citeva-lamuriri-in-cazul-dragnea/ 16.07.2021).

Un alt comentator redutabil al vieții politice, Bogdan Tiberiu Iacob, consideră că asemenea obstacole nu vor conta sau nu vor exista, iar Dragnea va reveni în politică și va fi folosit de actualul regim pentru a declanșa atacuri pe bandă la cei din fostul său partid, care „l-au vîndut” și „s-au predat SRI”. „Dragnea poate crea din culise un nou partid, pe care să-l preia oficial din mers în momentul expirării interdicțiilor sale.Un partid care va dizloca un anumit număr de pesediști și care, cel mai important, poate da atacul la masa votanților PSD cu mesajele (sale) naționalist-populiste. Un partid care va intra în cursă în toate cele trei mari alegeri ale anului 2024 și care poate lua procente importante de la PSD. Pohta ce pohtesc regimul Iohannis și cancelariile occidentale.Un PSD slăbit în marele an electoral 2024 exact de unii de ai săi, o rețetă mereu eficientă”, anticipează fondatorul InPolitics. (https://inpolitics.ro/liviu-dragnea-o-piesa-grea-a-puterii-intr-un-viitor-joc-politic-exploziv_18449470.html).

Pe blogul său politic și polemic, ilustrul anonim Conte de Saint Germain semna la numai câteva minute după ieșirea lui Dragnea la lumină, un comentariu cu titlul „Un Dragnea mai puternic”. Teza acestui autor, pe cât de misterios, pe atât de inteligent, este că fostul lider pesedist a ieșit din pușcărie „întărit de clarificări extrem de utile despre oamenii din jurul său, știe pe cine se poate baza şi, mai ales, ştie că preţul plătit va merita doar dacă acesta va fi investit în continuarea luptei”.

Nu l-am simpatizat pe Liviu Dragnea. Acum însă, trebuie să mărturisesc, jubilez la eliberarea sa. E foarte important ce va decide domnul Dragnea în legătură cu viitorul său. După acest martiriu căruia a reuşit să-i supravieţuiască cu demnitate, a devenit pentru mulţi un portdrapel al luptei împotriva abuzurilor statului paralel. Justiţia imorală a lui Băsescu, Coldea, Kovesi şi Iohannis l-a transformat pe Liviu Dragnea într-un lider de care mulţi deznădăjduiţi din această ţară au nevoie. Într-unul de-al lor în materie de suferinţă şi îndurat nedreptăţi.Eu, unul dintre aprigii lui critici pe vremea când era la putere, sper să nu o ia pe drumul resemnării, precum Adrian Năstase ori Crin Antonescu. Acum, abia acum, poate deveni un lider adevărat al oprimaţilor, cu fiecare zi mai mulţi, care transformă această ţară într-un teritoriu al tristeţii şi al destrămării identitare”, scrie misterisoul Conte de Saint Germain, al cărui nume real este mai puțin important decât ideile pe care le are.

În sfârșit, Marcel Ciolacu, sărmanul lider al PSD, se bălăngăne între misiunea pe care o are de a ține partidul sub papucul SRI și speranța transpirată că Dragnea nu va declanșa „un război cu conducerea partidului sau cu PSD” și nu-i va lua ciolanul voturilor din fasolea alegerilor:„Adversarii politici e posibil să folosească acest moment, dar nu cred că Liviu Dragnea va cădea în această capcană. Cred că domnul Dragnea nu-şi doreşte acum să astupe toată incompetenţa guvernamentală şi hoţiile reale şi mari pe care le fac în acest moment actualii guvernanţi cu acest presupus scandal. Sunt ferm convins că şi-a făcut o analiză a greşelilor personale. Nu cred că Liviu Dragnea este un om prost şi ştie foarte bine şi nu cred că-şi doreşte să devină un instrument, culmea, al lui Klaus Iohannis, de a face un aşa presupus scandal„, afirma Ciolacu acum o săptămână.

Liviu Dragnea prezintă un interes special pentru statul paralel pentru că este ultima voce care se mai poate ridica împotriva abuzurilor procuraturii și ale noii securități. De aceea, el trebuie nu învins, ci distrus. Excluderea sa din viața politică e prea puțin. Confecționarea de noi și noi dosare, cu acuze scoase din pălăria procuraturii, țintește exterminarea fizică a fostului lider pesedist. Abia după dispariția acestuia statul paralel poate răsufla liniștit, cu alde Ciolacu și Cîțu trași de sfori.

Până atunci e de văzut dacă declarațiile lui Dragnea sunt cântecul de lebădă al fostului lider pesedist sau, dimpotrivă, tonul dat de un lider adevărat pentru ridicarea „Corului sclavilor”, a acelor tot mai mulți oprimaţi, „care transformă această ţară într-un teritoriu al tristeţii şi al destrămării identitare”, cum scria cu îndreptățire misteriosul Conte de Saint Germain.

Privind în zare spațiul politic românesc, nu se mai vede silueta niciunui alt lider cu personalitate, capabil să înfrunte statul paralel. În ultimii 15 ani, elita clasei politice românești a fost decapitată treptat, încet și sigur, printr-un proiect de țară mai perfid decât a fost trimiterea intelectualității la canal în obsedantul deceniu șase. Toți oamenii demni, competenți, responsabili și chiar patrioți, care, spre spaima puterilor suzerane, puteau accede la conducerea acestei țări, au fost excluși sub o formă sau alta, fie electrocutați pe câmpul tactic și trimiși în pușcării, fie șantajați cu discreție și trimiși în exil lângă neveste ori să cultive roșii bio pe dealurile patriei.

În acest fel, terenul a rămas liber pentru lăfăiala statului paralel, într-un teritoriu transformat în colonie, peste un popor transformat în populație.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23
Octavian Știreanu 194 Articole
Author

42 de Comentarii

  1. ESTE tonul dat de un LIDER adevărat pentru ridicarea „Corului sclavilor”, a acelor tot mai mulți oprimaţi, „care transformă această ţară într-un teritoriu al BUCURIEI şi al UNITATII identitare” !!!
    CONTRAREPLICA LA misteriosul Conte de Saint Germain .

  2. ” ce viitor are Liviu Dragnea ” ?

    Raspuns = sa recitim Istoria Romaniei , nu doar cea romantzata aparuta prin manuale .
    Vom afla astfel ce comportament au elitele romanesti , poporul roman si autoritatile statului romanesc de-a lungul vremii si-a vremurilor .
    Cum genomul uman romanesc nu pare a se fi schimbat , e clar ca nici apucaturile romanesti nu sunt modificate .

    In concluzie :Liviu DRAGNEA va fi inca o victima consemnata de Istoria Romaniei .
    Un om valoros , un patriot in plina deznationalizare , un om politic care reprezinta acum speranta masselor populare romanesti.
    Un lider roman sustinut de votul a milioanelor de romani care va fi linsat de preanumerosii dusmani ai Romaniei.

  3. Decat sa planga mamele nostre mai bine sa planga mamele lor!!! Deci KWJ e raspunzator de halul in care a adus Romania dupa ce la cererea lui SRI, DNA si ICCJ l-au aruncat in inchisoare pe probe false pe Liviu Dragnea. Si atunci n-ar fi bine ca sa ne rugam, de cate ori avem timp, ca Cel de Sus sa-i pedepseasca in conformitatea dezastrului produs de ei in aceasta tara. Atatea belele sa cada pe capul lor pana n-or mai putea sa le mai duca, tuturor participantilor la actiunea de mazilire a lui Liviu Dragnea. Toti de la KWJ pana la ultimul slujbas la statului roman participant la aceasta operatiune. Si sa-i ierte doar in momentul cand fiecare dintre ei se va spovedi public si-si va recunoaste aportul lui la condamnarea ilegala a lui Liviu Dragnea la inchisoare. Tot raul facut de ei Romaniei si poporului roman sa se intoarca inzecit si insutit pe capul lor, al arhitectilor acestui rau. Conform zicalie „Dupa fapta vostra diavoliceasca de la Domnul si Dumnezeul nostru sa va fie si rasplata”

  4. Judecatorii care au baut sampanie cand l-au bagat pe Dragnea la puscarie sunt in fapt impielitatii sristi ce-si fac veacul la ICCJ mimand dreptatea pe post de judecatori. In Romania SRI si DNA si ICCJ prin acoperitii sristi fac pe fata Politie Politica. Dan Mustata a fost ucis de ei si voiau sa-l ucida si pe Liviu Dragnea dar Sfantul Dumnezeu, Imparatul Ceresc l-a salvat. Asta este adevarata fata a SRI. Mincinoasa, criminala si tradatoare de tara si popor. SRI are sarcina de la stapanii ei externi sa-i elimine din viata politica-economica pe politicienii si oamenii de afaceri romani care sunt patrioti si vor sa schimbe in bine Romania. Iar cei foarte periculosi dintre ei fiind chiar ucisi daca devin prea incomozi.

  5. Cancerul Romaniei a fost si este din 1947 si pana astazi Securitatea chiar daca dupa 190 aceasta s-a revopsit in SRI pentru a-i induce in eroare pe fraieri. Securistii de ieri, sristii de astazi sunt experti in arta minciunii, imbarligarii si raspandirea dihoniei in societate, Sunt experti in arta hotiei si crimei. In Romania se va instaura o democratie adevarata doar cand SRI va fi desfiintat si recladit un alt birou de informatii demilitarizat, cu 1/6 personal fata de SRI si care nu va mai desfasura activitati economice-financiare. Pana atunci divolii din SRI condusa de Helvvig aflat la cheremul lui Johannis Klauss Wernem vanzatorul de copii si mega hotul de case furate, isi va face de cap si-n viitor tot asa cum s-a facut si pana acum.

  6. Oameni buni, fara ajutor politic si fara santaj la politicienii vulnerabili, nu se putea intampla aceste nenorociri care deja au vechime pentru pensii normale, inclusiv pentru speciale! Degeaba boraste Dragnea, a stiut tocmai de cand era in pmp dupa care s-a transferat la psd, si a colaborat cu aceste entitati crezand ca va fi ocolit de codoaice groase! Cand era in functie, ii radeau ochii si caninii de ziceai ca e bastanul aurit din zona Iasi localitatea Scanteia sau de prin dabulenii palatelor cu turnulete! Sa ne lase cu aruncatul vinovatiilor in jur, pe langa destui, e si el parte din entitatile care au distrus tara!

  7. Gelule, Dragnea a fost si va ramane un interlop politic. Nimic mai mult. Restul sunt lamentari si vorbe goale.

  8. Cu o floare nu de face primavara..ca sa aiba reusita in politica trebuie ca tara sa aiba o economie solida ceea ce nu e cazul Romaniei anno 2021.
    Vreti o solutie??? Exista dar e radicala: ROexit si concomoitent cuplarea economiei la economii solide din Asia (Corea de sud, Japonia, Malaesia), refacerea relatiilor cu China. Altfel vom ramane in mocirla urat mirositoare si in descompunere numita UE. Tara are nevoie de vizionari economici si politici DEVOTATI populatiei care se va transforma in popor cand van culege fructele renasterii nationale.

  9. Dragnea este scorpion, iar scorpionul este cel mai puternic semn zodiacal, pentru ca poate renaste din propria lui cenusa.

    Scorpionul este omul extremelor: ori la bal, ori la spital.

    El se poate hrani cu ura si poate astepta zeci de ani pentru a se razbuna.

    Un scorpion care uita si iarta este o raritate.

    Scorpionul poate renunta la razbunarea lui doar pentru a fi razbunat de Dumnezeu, caruia nu uita sa-i reaminteasca nedreptatile suferite.

    Dragnea va renunta la politica, doar dupa ce dusmanii sai vor fi infranti.

  10. @Octavian Stireanu,

    Rabdare, ca va apare si scorpionul care sa indrepte lucrurile, doar ca inca nu a venit vremea lui. Poate in 2024, daca romanii vor merita!

  11. … iluștrii analiști …, MM ai puțin să analiza analiza societății românești, a istoriei „jegoase” a clasei politice de românești de acum 1 secol și ceva sau … de acum cum 29 ani sau de astăzi. Nimeni nu vorbește despre masa anonima, uriașă de prosti ușor de „strâmbat sentimental, moral sau … politic” de orice Dinu Păturică dornic să-și acumuleze o avere imensa pe spatele maselor de fraieri. S-a sausd întreabă vreun fraier cum și-a dobândit averea Dragnea intrun timp și mod incredibil de scurt ? – NU !!! si nici nu o vor face, asta-i miza politicianului român inclusiv … Dragnea. Un popor care poate drogat sentimental, moral, politic extern de ușor.

  12. @parere…, mai securici ce te mai dai de ceasul disperarii sa ne explici soparleste cat de rau a fost Liviu Dragnea. Ne iei asa prin invaluire, mai rau ca-n padure de codru verde cand iese vulpita la vanatoare dupa iepuri.

  13. Parafrazandu-l pe Creanga, „mai rau ca azi si ca de cand ne stim n-am fost niciodata”…
    Asemeni „contelui”, nu am avut vreo simpatie pt Dragnea, dar nici vreo ura viscerala. Sper ca a tras niste invataminte utile pt viitor. Asa cum se mentioneaza in text, exista posibilitatea unei formatiuni politice noi pe care Dragnea sa o coordoneze indirect (temporar), cu oameni noi, si cu conditia enuntata de el insusi — „daca va avea cu cine si pentru cine”!! Si aceea de a nu fi lichidat fizic de inamici! La care as adauga, sa invete sa opereze cu maxima discretie, fara atacuri incisive in media, in conditiile in care „sistemul” il va monitorizat nonstop si foarte posibil, il va hartui.
    Aprecieri pt dl Stireanu! Ma bucur sa vad ca publica articole mai des.

  14. @Cititor
    Punctul pe „i”! Inclin cam in aceeasi directie.
    Ma tem insa ca nu prea mai avem cu cine si, de aceea, poate Dragnea, dupa timpul de reflectie, mai poate deschide o bresa in sistemul pungasilor… Poate ne inselam…

  15. dragnea , dupa spusele lui dotore ponta participa cu statul paralel pirlind porcul , dupa care fiind a sasea spita la caruta a primit un sut in fund .

  16. Profil psihologic confirmat. Vezi si vaporeanul Basescu, tot scorpion.
    Viclenia este unul din atributele principale si ranchiuna/razbunarea modul de actiune. Lovesc fara mila si in locul cel mai dureros. Au sange rece si calculati. Multi politicieni sunt scorpioni — Hiilary Clinton, Biden s.a.

  17. Asta e miza urmarita de pervesii si satanistii pedofili din Parlamentul European cu implementarea legilor LGBT. Roexit pentru ca UE vrea sa transforme Romania in sursa de placere pentru homosexualii si pedofilii cu bani din Europa Vestica.
    Daca acum din Romania clanurile supervizate de SRI fura doar fetite pentru a le trimite ca sclave sexuale in Vest odata cu adoptarea legilor LGBT in UE si implicit in Romania, clanurile din tara vor incepe sa fure si baietei. Acest trafic de carne vie e o importanta sursa de venituri ilicite si pentru sefii si sefutii din SRI. Daca SRI care mananca 500 milioane euro anual de la bugetul statului lucra pentru bunastarea si interesul poporulu roman si al Romaniei aceste clanuri erau distruse din fasa. Dar asa SRI are tot interesul ca clanuri sa existe si sa rapeasca in continuare fetitele din Romania. Azi doar fetite iar de maine atat fetite cat si baieti.

  18. „M-ati popit voi, dar de ma voi scula pre multi am sa popesc si eu !” (Alexandru Lapusneanu) … Nu sint psd-ist, nici „fan Dragnea”, dar ma rog ca asa sa fie ! Prea am fost incalecati, ca popor, de toate scursurile !

  19. Obiectivu Nene se scrie si se spune Dragnea ,cu E nu cu I. Ai inteles ? Ce mai spui tu acolo chiar nu conteaza. Ai spus totul cu un singur I.

  20. Marchiza de Bolintin Si mie mi se scoala cand vad musteata lui Dragnea. Asta inseamna ca s-a popit ?

  21. Dragnea ,cu mici exceptii a fost parasit de toata lumea.PSD-ul a uitat total de el,prima care a dat tonul fiind tuta de Dancila,care a si fost recompensata cu-n caldut post la BNR.De restul conducerii PSD ce sa zici ? S-au bucurat ca a intrat la parnaie,iar ei bine mersi ,prin parlament freaca menta ,bucurandu-se ca nea Liviu nu le strica socotelile,a se intelege, afacerile proprii.Mai castigat a ramas Taricieanu zis si Calin,care s-a dat la fund,nu l-a mai intrebat pe KWJ de case,s-a sucit cand trebuia sa-l schimbe pe Manole si sa aduca aurul in tara,iar acum e bine mersi si nici parnaie nu a facut.Cat timp la conducera tarii vor fi unii ce nu au nici o treaba cu ea,Dragnea va patii fix la fel ca acum doua zile ,plus circul de rigoare.Si cred ca tocmai pentru asta a fost eliberat,pentru a mai aburii lumea ,uitand de celalalt circ pentru ciolan din defunctul PNL !

  22. gelu Garantat Dragnea este infractor. Vrei dovezi? Casa de pe doua strazi. Ferma de porcine a lui fiu-su. Mai vrei dovezi? Spune tu un bugetar al tau, un vecin care ,din salariul lui de bugetar a acumulat cat a acumulat Dragnea. Sau, fa tu o afacere gen Tel Drum sa vedem cat de multi euroi castigi .Dar ce sa povestesti unor oameni incuiati la minte ,cu care nu poti purta un dialog deschis si rational . Averea mea te priveste ? Vii la prasit ,te platesc cu 250 lei ziua. Capeti conditie fizica si iti sar din cap toate prostiile. Sa vezi cum se castiga un ban din greu.

  23. @Zmeul, argumente de cacao macao. Bai daca Fiscu, ANI sau DNA ii gasescu proprietati si active pe care puteua sa le dovedesca ca provenienta ilicita il legau pe bune pe Liviu Dragnea pe 40 ani si nu-l condamnau politic pe baza a doua dosare trucate cu probe false.

  24. A. @Zmeu/”Agentia Nationala de Integritate a clasat lucrarea deschisa fata de Liviu Dragnea in 2017, cand o “persoana fizica” a reclamat modul dubios in care fostul lider PSD si-ar fi dobandit averea. Astfel, potrivit concluziilor raportului de evaluare pe care Lumea Justitiei le prezinta in exclusivitate, dupa mai bine trei ani de cercetari, ANI a constatat ca nu au fost identificate diferente semnificative intre averea dobandita si veniturile realizate, mai mari de 10.000 euro, asa cum cere art. 18 din Legea ANI.
    Anuntul privind clasarea dispusa de ANI fata de Liviu Dragnea a fost facut pe Facebook de catre ex-secretarul general adjunct al PSD Codrin Stefanescu, probabil cel mai important dintre fostii colaboratori ai lui Dragnea care i-au ramas alaturi acestuia si dupa executia judiciara la care a fost supus: “Vreau sa fac un anunt pentru prieteni! Dosarul lui Liviu Dragnea de la ANI a fost clasat azi! Dupa 4 ani de cercetari, controale si verificari, reclamatia depusa de hastag-rezist s-a dovedit a fi o mizerie! Dupa 4 ani in care au fost verificate pana si rudele indepartate, 4 ani in care a fost demonizat, hartuit si improscat cu noroi! Toate investigatiile au demonstrat oribila facatura la care a fost supus pe nedrept. Am vrut sa stiti asta si v-am informat acum!”
    Iata fragmente din raportul de evaluare al ANI (vezi facsimil):

  25. B.@Zmeu/“In temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007, privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, Agentia Nationala de Integritate a fost sesizata de catre o persoana fizica – in lucrarea nr. 37060/S/II/2017 -, ‘(…) cu privire la modul dubios in care domnul Liviu Dragnea si-a obtinut averea (…)’, fapt pentru care, la data de 11.10.2017 a fost declansata procedura de evaluare a averii dobandite in raport cu veniturile realizate.
    Concluzii
    In urma finalizarii evaluarilor efectuate in lucrarea privind pe Dragnea Liviu Nicolae, presedintele Camerei Deputatilor nu au fost identificate diferente semnificative in sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010”.”

  26. B.“In temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007, privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, Agentia Nationala de Integritate a fost sesizata de catre o persoana fizica – in lucrarea nr. 37060/S/II/2017 -, ‘(…) cu privire la modul dubios in care domnul Liviu Dragnea si-a obtinut averea (…)’, fapt pentru care, la data de 11.10.2017 a fost declansata procedura de evaluare a averii dobandite in raport cu veniturile realizate.
    Concluzii
    In urma finalizarii evaluarilor efectuate in lucrarea privind pe Dragnea Liviu Nicolae, presedintele Camerei Deputatilor nu au fost identificate diferente semnificative in sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010”.”

  27. @Zmeule; ai uitat de hotel Turris din Turnu-Magurele luat cu japca de Dragnea ,postul de prefect al Judetului luat de la Petre Roman pe 2 pesti de 40 kg din Dunare dusi personal de Dragnea la babeta aia macronista de sotie a lui Roman, actiunile majoritare la Tel_Drum,,cazul Belina cand a fost modificat cadastrul oficial al Dunarii sa puna mana nenorocitul pe zona,si cate si mai cate, nici nu mai merita sa ne batem capul ca ar trebui arestate toate lichelele din Teleorman! Si ce de osanale pe Sireanu,zici ca e la Flacara iar!

  28. @Zmeu/”Averea ta te priveste cum dar ti am atras atentia ca sa nu mai arunci in carca altuia ca-i hot ca asa ai impresia tu. Tine-te de ferma ta si nu mai arunca acuze gratuite. Vino cu dovezi, nu vorbe-n vant. ANI l-a gasit neilicit pe Liviu Dragnea la o cercetare ce a durat din 2017 pana in 2020.

  29. Dezinformezi la greu. Balta Belina o groapa pe malul Dunarii de unde lua lumea nisip a trecut de la Apele romane nationale la Apele romane judetene. Adica tot la statul roman.
    De Dragnea le e frica ca cere aurul romanilor tone de lingouri de la englezi si englezii l-au vandut demult.
    Cade lira sterlina si face infarct Rugina Angliei.
    De asta e Dragbea pericol mare.

  30. Aurul BNR depus la Banca Agliei nici nu mai exista, l-au papat englezii de mult.

  31. Cum s-a schimbat geografia Romaniei,in speta a Dunarii prin HG al PSD
    Fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb, a promovat HG 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificatie ale insulei Belina si bratului Pavel, in sensul ca, pe hartie, se elimina apartenenta acestora la bazinul hidrografic al Dunarii:)) sa puna mana mosierul lui peste pe 277 hectare cat are insula plus balta din mijlocul insulei Belina si bratul Pavel

    Astfel s-ar fi creat aparenta ca trecerea lor in administrarea CJ Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibila doar printr-o hotarare de guvern.

    Insula Belina si bratul Pavel sunt si inregistate din punct de vedere juridic ca obiective cadastrale apartinand albiei minore a Dunarii,orice ar fi facut borfasul Dragnea,Servil Sadieh,Rova Plumb si alti borfasi de partid, care au comis ilegalitati flagrante si nu sunt inca in parnaie pentru aceste ilegalitati.Punct!

  32. gelu Cred ca tu traiesti in alta tara, nu Romania de nu stii despre aroganta cu care Dragnea si-a construit acel casoi din ,culmea,salariul de bugetar. Sigur traiesti in statul paralel al lui Dragnea. Oricum, tu doar bati din gura, stiind ca nu esti luat in seama. Fii fericit,azi ai fost vazut. Totusi, vii sa prasesti? Iti fac reducere si la bere.

  33. Daiba Oltului bai securisto ai intrat in paine schimbul 2 si ai inceput sa macani pe forum prostii. Hai pa si treci la castraveti.

  34. Bai TOANTA OLTULUI,iar te bagasi ca PROASTA-N vorba.Dupa cum spunea si preetinul tau Basescu,dela PDL actual PNL,ROMANIA ESTE UN STAT MAFIOT.Mafiotii conduc Romania,hoti de case si chirii cu acte false,cu zeci de Dosare penale record mondial pt. un presedinte,( ar putea sa ceara sa fie inscris in Cartea Recordurilor ),bagate sub pres de Taica Lazar si Luluta in tandem cu securistii dela campul tactic.Participant la traficul de copii,fapta recunoscuta,dator la statul mafiot care nu-i pune poprire pe conturi cum le pune prostilor care l-au votat,360.000 de Euro.Alt cocotat care vrea sa ” reformeze Justitia „,hot dovedit de Garsoniera cu acte false de Handicapat grav cu tac-su insotitor platit dela Buget,plus indemnizatia sa de Handicapat.Alt cocotat hot si demolator de paduri tot cu acte false, de mostenitor al unor bunici ” eroi ai neamului care au luptat in razboaie.” Asta a umplut tara si Bugetul de reforme,si inca nu a terminat.A desfiintat Directia Juridica a Ministerului de finante,cu care se judeca in Dosarul jafului la paduri,pt. ca statul sa nu fie prezent la proces sa-si apere interesele contra lui Catzu.Ei,ce zici bai TOANTA OLTULUI,asta este stat de drept cum se faleste Iohanus,sau stat Mafiot cum zice Basescu ? Nu te duce capul,asa-i ?

  35. @Zmeul/Ai tu ferma cum sunt eu popa!!! Da-i inainte cu „hotul” Dragnea, oricum ANI nu l-a gasit pe Liviu Dragnea ilicit si daca nici ANI nu spune ca e hot, inseaman ca nu e. Tu poti sa bati toba cat poftesti, e meseria ta sa faci asta, spor la treaba.

  36. Cred ca Liviu Dragnea e supus unei serii de provocari, de catre presa romaneasca. I se arata un potential loc de lider revolutionar pe care e indemnat sa-l ocupe si i se pune totodata in fata riscul imens si sigur de a fi distrus fizic si psihic ceranndu-i-se totusi sa se sacrifice?!
    Pentru ce ? Pentru ce fel de popor?
    Presa sa dea raspuns si la aceasta intrebare.

  37. Și când mă gândesc cât mai e încă de furat… mai că-mi vine să-mi fac și eu un partid politic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.