Capitala va avea tramvaie făcute la Arad

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnat, marți, contractul pentru cumpărarea a 100 de noi tramvaie. Primul va intra în circulație în august anul viitor.

Contractul a fost semnat cu reprezentanții Astra Vagoane și are o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, sumă asigurată din fonduri europene.

„Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, în luna august a anului viitor, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate 4 tramvaie în fiecare lună.
Este vorba despre tramvaie cu lungimea de 36 de m, potrivite pentru București. Dacă fosta administrație nu s-ar fi încăpățânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turcești (situație despre care s-a pronunțat și CNSC și Curtea de Apel București), am fi avut aceste tramvaie în Capitală începând cu vara anului 2020”, a declarat Nicușor Dan.

Cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble și vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii. De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus și echipamente pentru validarea cardurilor.

Potrivit Primăriei Capitalei, pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale. De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informații (audio-video) pentru călători, va exista o instalație de supraveghere video, precum și wi-fi. Va exista și posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat călătorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

19 Comentarii

  1. Pai din Turcia nu mai achizitionam nimic,in buna traditie Firea Turcitu Pandele? Chiar asa o mare discriminare…Asiguram parandarat güzel,güzel si marfa venea yavaş, yavaş

  2. Daca deja s-a semnat, pai Astra să treacă la treabă, cum de-abia primul tramvai după 15 luni.Cred că este cam mult,deja ei au proiectul, nu îl fac acum, decât să se uită pe el și să-i dea „bătaie”.De ce totul la noi trebuie să se miște unele lucruri atât de greoi.

  3. În sfârșit o treabă bună. Nu eram de acord cu turcismele lu’ Firea

  4. Si uite-așa a rămas pupăza din Voluntari fără peșcheșul de la turci.

  5. E foarte bine ca se iau romanesti (2 motoare electrice, 1 convertizor si restul tabla), tot ce este cumparat sa fie produs romanesc, dar lasati preturile jos.

  6. Parca astea erau un fel de Siemens. Pai nu era pacat sa dea de lucru celor de la URAC STB care fac tramvaie de o gramada de ani?

  7. Deci iar mai asteptam vtro 3-4 ani pentru primul lot de 10 tramvaie. Cand vor fi livrate ultimile, deja primele sunt fiare vechi. Hai sa-i scoatem din foame si pe cei de la Mer cedes Benz.

  8. @Mucusor si apa calda, turcul si pistolul
    Ai dreptate, de ce așa târziu, primul tramvai după 15 luni, și apoi cate 4 pe lună? Adică nu se apuca de treabă până nu le intra ceva bani in cont sa cumpere tabla?

  9. 2 MILIOAAAANEEE…Plicusoare, Plicusoare ce ai facut tata…adeca voi asta nascatorii de USSRiPlus Sorosi traseisti trecuti la liberali faceti ce facea si alde PSD!! deci Plicusor Ban e reincarnarea lui Videanu? da oare de ce nu faceau Robii de la Timisoara afaceri cu Vagoane Arad, el dece a cumparat din Turcia?!

  10. Bine, atunci ia de la turci cu 3! …sau de la nemti cu 3,5.

  11. – a rămas firaoglu turcita fără șpagă
    – câștigă cetățeanul român platitor de taxe și impozite

  12. Bun ,tramvaie o să aveți(rămane de vazut ) da căldura o să aveți la iarnă ??? Plicusor mucușor ce zice ?? Toată Romania si-a rezolvat caldura din apartamente cu centrale de apartament.Oare de ce in Bucuresti nu se paote ?? S-au obisnuit miticii cu subventii moca de la restul romanilor ?? Dar pana cand ,trantorilor ???

  13. Bun o sa avem tramvaie in 5 ani! Dar ce facem cu sinele care sunt rupte, nu mai au garnituri de cauciuc, in unele locuri lipsesc. Facem exact ca la CFR, luam vagoane de calatori noi, dar pe sine mergem cu 30/40km la ora!

  14. să ne aducă aminte de stăpânii ardelenilor.

  15. mucusor a semnat un contract de 200 meleoane de euroi cu Astra care este ,,romaneasca,, doar cu numele?pai ,mucusor NU mai face LICITATIE ? va fi un SMEN caracteristic cititorului de la pupitru ,dupa 15 luni se va suplimenta valoarea tablelor acoperite cu o vopsea speciala ! tramvaiele lui mucusor vor avea si apa calda vara si caldura tot vara !

  16. Trebuie sa recunostem ca madam Firea a dat-o-n bara urat de tot cu tramvaiele turcesti. Probabil ca era problema para-indaratului tipic turcesc.
    Pai adica cum: favorizezi industria turceasca in loc de cea romaneasca?

  17. da” de ce nu susțineți si trenul Hyperion de la Craiova care costa doar 5 milioane euro, ha? Daca tot v-a lovit patriotismul (local).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.