„Capra cu trei iezi” și teoria corzilor

Nici „Capra cu trei iezi” nu e mai transparentă în epicul său decât felul în care Michio Kaku „povestește” teoria corzilor.

Iată cum.

Un copac are umbră când lumina soarelui îl întâlnește în cale. Umbra are două dimensiuni. Copacul are trei. Universul acesta material are patru: trei spațiale și una temporală.

Ce fel de „soare” are a fi acela care, întâlnind un „copac” în cale, ar proiecta o „umbră” cu patru dimensiuni: universul material?

Matematica fizicienilor care au lucrat la teoria corzilor cere în mod imperios ca „soarele” acela să aibă unsprezece dimensiuni, iar „copacul” din cale, zece dimensiuni.

Sau, cum spune Michio Kaku în „Ecuația lui Dumnezeu” (în românește la Editura Trei, 2022), noi înșine avem umbră în lumea tridimensională, dar eul nostru real ar putea avea unsprezece dimensiuni.

Spunere mai mistică nu vei găsi în tot cuprinsul științelor, cu excepția pitagoreismului poate, care a susținut, acum mai bine de două mii de ani, că orice notă muzicală poate fi vibrația unei singure coarde.

Ezoteric la început, apoi exoteric, creștinismul susține că universul real are zece dimensiuni și se sprijină pe ceva cu unsprezece dimensiuni. Cele zece dimensiuni descrise de creștinism în tradiția lui Dionisie, ucenicul lui Pavel, sunt: om, înger, arhanghel, arhai, spirite ale formelor, spirite ale mișcării, spirite ale înțelepciunii, spirite ale voinței, heruvimi, serafimi.

Am enumerat aici cele zece trepte ierarhice ale universului real și am folosit și „traducerile” făcute de antroposofie, anume acolo unde apare expresia „spirite ale…”. Baza pe care își ia libertatea acestor „traduceri” Rudolf Steiner stă într-o capacitate unicat: eul său inferior ar fi avut acces la dimensiunile Eului care S-a înălțat la 40 de zile după Înviere. Incredibil pentru intelect, desigur, dar această capacitate unicat are a deveni general umană spre finele acestui eon.

Rudolf Steiner a explicat că, în cursul timpului creștinat, unii oameni ar fi avut acces la corpul astral, alții la corpul eteric al Eului din Trupul Învierii. Trebuia să vină (și a și venit) vremea accesului direct la acel Eu. Totul ar depinde de karma pământenilor: ce fel de încarnări au avut în trecutul lor…

Nu insist. E un domeniu rezervat inițiaților creștini.

Teoria corzilor entuziasmează fizicienii pentru că în cursul elaborării sale, adică după 1995, o serie lungă de revelații matematice au fost prinse în structura ei. În primul rând, faptul că ea conține ab initio gravitația, ceea ce teoria cuantică nu conține. În al doilea rând, faptul că ea consacră o supersimetrie ca fiind fundamentul cel mai adânc al universului material.

Cele 39 de pagini în care Michio Kaku „povestește” teoria aceasta în cartea amintită sunt o capodoperă de limpezire a adâncimilor la care a ajuns fizica. N-a avut nevoie de acces inițiatic (karmic), după cum, în viitor, nu va mai fi nevoie. În acel viitor se va reproduce pe scară largă ceea ce Apostolul Pavel descria așa: în eul meu nu mai trăiește eul meu, ci Acela al Înviatului.

În acel viitor, mulți pământeni vor fi cuceriți de un fals eu hristic, anume aceia care nu vor putea accepta că intelectul nu este nec plus ultra. Pe timpul lui Heraclit a fost numit logos, o realitate în care intelectul era doar o parte, nu cea mai importantă.

Înainte de Heraclit, pentru Pitagora, matematica era pur mistică. Simetria dintre 4 și 10 l-a fascinat și pe el.

Michio Kaku, fondator al teoriei corzilor alături de mulți alții, reușește să fie și un Ion Creangă al firului narativ din teorie, și un Homer al odiseicului din spatele ei.