Capul de afiş al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor

Duelul dintre Real Madrid şi Manchester City va fi capul de afiş al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri la Nyon.

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în competiţie (14), şi Manchester City, campioana en titre, s-au înfruntat până acum de zece ori în cupele europene, englezii având uşor avantaj, cu 4-3 la victorii, şi 17-14 la golaveraj.

Atletico Madrid, triplă finalistă a competiţiei, echipă la care s-a transferat în această iarnă portarul român Horaţiu Moldovan, va primi replica formaţiei Borussia Dortmund, câştigătoarea din 1997.

FC Barcelona, care are cinci trofee Champions League în vitrină, o va înfrunta pe Paris Saint-Germain, finalista din 2020.

Bayern Munchen, care a cucerit şase trofee în competiţie, o va întâlni pe Arsenal, finalista din 2006, care atinge pentru prima oară după 14 ani faza sferturilor de finală în Liga Campionilor.

Ultima campanie de Champions League a ”tunarilor” a fost încheiată chiar de Bayern, care s-a impus cu 10-2 la general (5-1 şi 5-1), optimile sezonului 2016/17.

Câştigătoarea dintre Real Madrid şi Manchester City va juca în semifinale cu Arsenal sau Bayern Munchen. Cealaltă semifinală ar putea fi una spaniolă, dacă Atletico Madrid trece de Borussia Dortmund, iar FC Barcelona o elimină pe PSG.

Sferturile de finală vor avea loc pe 9-10 aprilie, respectiv 16-17 aprilie, semifinalele sunt programate pe 30 aprilie-1 mai, respectiv 7-8 mai, iar finala va avea loc la Londra, în data de 1 iunie, pe Wembley Stadium.

Rezultatele tragerii la sorţi:
Sferturi de finală:
Arsenal Londra – Bayern Munchen
Atletico Madrid – Borussia Dortmund
Real Madrid – Manchester City
Paris Saint-Germain – FC Barcelona
Semifinale:
Atletico Madrid/Borussia Dortmund – Paris Saint-Germain/FC Barcelona
Arsenal Londra/Bayern Munchen – Real Madrid/Manchester City
Finala
câştigătoarea semifinalei 1 – câştigătoarea semifinalei 2

Ultima tragere la sorţi din Liga Campionilor în actualul format, efectuată de fostul fotbalist nigerian John Obi Mikel, câştigător al trofeului Champions League cu Chelsea în sezonul 2011/2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.